Bratara Kabbalah cu Amuleta Inima


handmade by Mone

Bratara Kabbalah cu Amuleta Inima – UNISEX – antideochi, dragoste, protectie, relatii trainice, iubire, fericire, compasiune, putere si forta sexuala (Muladhara/chakra radacinii), feminitate, intarire a relatiei de cuplu, intuitie, emotie, tranzitia catre alte valori spirituale, loialitate, curaj, perceptie fizica.

 

Materiale: amuleta cu Inima din argint tibetan, snur rosu cu insertie de sarma, accesorii metalice

Pret: 3o lei (vanduta)

 

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

INIMA

 

Magicienii si alchimistii foloseau simbolurile inimii in incantatii si farmece de dragoste sau in ritualuri de intarire a unei relatii de cuplu.
Inima a fost recunoscuta, de mult timp, in numeroase culturi, ca un simbol al iubirii, fericirii, compasiunii si caritatii.

De asemenea, emblema a adevarului , „Inima sacra” a lui Iisus constituie unul din punctele majore de referinta ale bisericii romano-catolice , ca simbol al iubirii Domnului.

Din punct de vedere grafic , simbolul inimii este reprezentarea unui triunghi intors sau a unui triunghi cu varful in jos, o imagine metaforica a unui vas in care este turnata sau prin care este transmisa dragostea.
Triunghiul cu un unghi in partea inferioara este si un simbol ezoteric al feminitatii divine, sau al puterii feminine, in general (multi au aflat lucrul acesta din „Codul lui DaVinci).

Un astfel de triunghi este punctul central Muladhara, sau chakra radacinii, semnificand radacina izvorului puterii primare sau fortei sexuale. In punctul inferior al triunghiului este declansata scanteia care aduce caldura intensa celelorlalte chackre ale sirei spinarii. Imagini ale triunghiului intors pot fi regasite in chackrele din plexul solar (Manipura), inima (Anahata), gat (Vishudha) si al treilea ochi (Ajna).

Triunghiul cu un unghi in jos reprezinta totodata elementul „apa. Din punct de vedere ezoteric, apa simbolizeaza:
-intuitia
-miscarea
-emotia
-perceptia fizica
-tranzitia catre alte valori spirituale (corectat/editat – Sursa: Diane.ro)

Inima. Un simbol cu o existențã durabilã, desemnând nucleul emoțional, moral, intelectual sau spiritual al ființei umane. Se credea la modul cel mai concret cã aici sãlãşluieşte sufletul; acum sensul este mai mult metaforic. Numeroase texte religioase îi atribuie o semnificație misticã cu totul specialã, o aurã divinã. În folclorul european tradițional, simbolul este stilizat, roşul înglobând pasiunea şi emoția intensã. Sursa simbolului este incertã, o explicație plauzibilã fiind asemãnarea cu frunza de iederã, cu sãmânța plantei silphium, utilizatã în vechime drept contraceptiv, sau cu anumite caracteristici ale organelor genitale feminine, sau cu forma gâtului lebedelor în dansul de împerechere.

Frunzele ilustrate de olari pe ceramicã au evoluat în inima roşie de pe cãrțile de joc. Simbolul botanic regãsit în arta greco-romanã sugera iubirea fizicã şi non-fizicã şi s-a transformat în cel pe care îl ştim astazi sub influența literaturii medievale de curte. Pe vasele de lut cretane şi pe pereții palatelor minoice apar frunze şi flori în formã de inimã, ornamentații preluate de ahei. În multe cazuri chiar şi strugurii sunt astfel reprezentați. Decorația este un precedent al metamorfozei în simbolismul viței de vie, identificatã cu Iisus.

Pe stelele şi pietrele funerare frunza (îndeosebi cea de iederã) ajunge sã fie asociatã cu iubirea eternă. Ilustratorii din mãnãstiri ataşeazã arborilor vieții frunze în formã de inimã. Deja în secolele 12-13 inima apara coloratã în roşu şi în scene erotice. Simbolul se secularizeazã, fiind destul de întâlnit şi în heraldicã sau ca filigran. Inima roşie este inclusã în jocul de cãrți odatã cu standardizarea de la finele secolului al 15-lea. În Renaştere şi epoca barocã, inima roşie pe blazon ajunge sã însemne loialitate şi curaj veşnic.

Primele reprezentãri medicale ale inimii o înfãțişau în formã de piramidã sau con, influențate de descrierile şcolii hippocratice sau ale lui Galenus. Abia prin secolele 13-16 se generalizeazã frunza de iederã. Anatomiştii medievali s-au orientat mai degrabã dupã ilustrațiile artiştilor monastici, care o portretizau ca frunzã întoarsã, cu vârful spre stânga şi nervurile simbolizând arborele arterial. Poate cã zidarii normanzi care i-au fãcut mormântul lui Heinrich al VI-lea de Hohenstaufen se gândeau la inimã, urmând exemplul roman, atunci când au creat misteriosul simbol cu patru crestãturi (ventricule?) şi peduncul (capãtul vaselor de sânge?). Comparatã cu desenele timpurii ale lui da Vinci, imaginea devine fascinantã. La fel de fascinant este şi inelul cu inima ținutã de mâna divinã, ornament care simbolizeazã dragostea eternala, aşa-zisa corona vitae, simbol preluat din lumea romanã de cãtre simbolica medievalã.

Inima, sediul intelectului si sentimentelor

Inima are în principiu simbolismul centrului. Un centru mai întâi al intelectului şi al intuiției, şi apoi al afectelor şi sentimentelor. Dar oricum, civilizațiile tradiționale nu exclud posibilitatea cunoaşterii obiective prin afectivitate. Asigurând circulația sângelui, inima este în egalã mãsurã sediul intelectului şi al afectelor.

În India, inima reprezintã locuința lui Brahma; în islam, tronul lui Dumnezeu; în creştinism, împãrãția lui Dumnezeu, toate aceste conotații încadrându-se în schema de referințã a unei stãri primordiale, în care divinitatea se manifesta în individ. Angelus Silesius spune de pildã cã inima îl poate conține în întregime pe Dumnezeu, iar Clement din Alexandria cã Dumnezeu este inimã a inimilor. Sãlaş al spiritului îl considerã şi China anticã.

Chinezii îi atribuiau ca element corespondent pãmântul, dar şi focul, în haul ei luând naştere intuiția, percepția înaltã, prin intermediul ochiului inimii. Inima are funcția de a guverna, de a stãpâni respirația, aflatã în strânsã relație cu ritmul cardiac.

În Taoism, rãsuflarea este luminã. Spiritul se concentreazã între sprâncene, acolo unde în viziunea yoghinã se aflã ajna-chakra, deci yoga acolo transferã funcția inimii.

Un rol fundamental joacã inima în religia egipteanã, unde este reprezentatã ca un vas. Triunghiul rãsturnat, o figurare a cupei (cu trimitere şi la Sfântul Graal), simbolizeazã şi inima, cupa care conține bãutura nemuririi. Inima este centrul vieții, al inteligentei, al vointei. Zeul Ptah înainte sã materializeze lumea prin cuvânt a gândit-o cu inima. Inima este cea pusã pe unul dintre talgerele balanței dupã moarte, singurul organ lãsat în mumie la locul sãu (simbolic, ca scarabeu). Scarabeul inimii, o amuletã esențialã, poartã gravatã formula care împiedicã inima sã depunã mãrturie împotriva celui decedat. Inima este cea care îndeamnã la acțiunea pozitivã, cea prin care se vãdeşte prezența divinã.

Primul organ care se naste si primul care moare

În lumea greacã, inima nu are o semnificație anume, singura legendã convingãtoare din punctul de vedere al imaginii sale de principiul vital este cea în care Zeus consumã inima încã bãtând a lui Zagreus, fiul devorat de titani, zãmislindu-l pe Dionysos.

În lumea celticã, meritã sã remarcãm o similitudine semantic: centru în gallicã este craidd, inimã în francezã este Coeur. Rãdãcina indo-europeanã krd este cea din care se vor dezvolta cuvintele pentru inimã în latinã, greacã, germanã, slavã etc.

Tradiția biblicã asociazã inima cu omul interior, viața sa afectivã dar şi inteligența. Aici se aflã şi principiul rãului, ea riscând mereu pervertirea. Ea este primul organ care se naşte şi primul care moare. Din toatã inima înseamnã pânã la ultima suflare. În Biblie, utilizarea cuvântului este mai mult metaforicã, exprimând mai ales memoria şi imaginația, dar şi vigilența. Inima gândeşte, decide, face proiecte. 

În Islam, simbolismul este extins la contemplare şi spiritualitate în sensul în care prin oscilațiile sale înglobeazã expansiunea şi contracția universal, deci şi potențialul unui om.

Este conştiințã. În doctrina sufitã, când Coranul vorbeşte de spiritul divin insuflat lui Adam se referã la inimã. Luminã veşnicã, chintesența fãpturilor, pentru ca prin ea Dumnezeu sã poatã contempla omul. Scânteia divinã de care vorbea şi maestrul Eckhart. În misterul acestui punct intim are loc întâlnirea cu spiritual în dublul sãu aspect, de cunoaştere şi fiintare. Nicio teofanie nu are valoare mai mare decât cea produsã prin inima iubitoare.

Tirmidhi (secolul al IX-lea), în teoria sa asupra ştiinței inimilor, precizeazã cã qalb (inimã) desemneazã şi organul fizic şi pe cel al gândirii. În inimã stau ascunse gândurile cele mai autentice, conform psihologiei musulmane. Inima, memoria, gândul, afectul, sunt unul şi acelaşi lucru şi la caraibii din Venezuela sau la populația tucano din Amazon. Indienii pueblo din Arizona considerã cã naşterea se petrece datoritã sângelui din inima femeii. Din pãcate, aura profund spiritualã a inimii a suferit o mutație în lumea modernã care i-a amplificat simbolisitica de dragoste profanã. Pictograma care înglobeazã o întreagã pleiadã de emoții s-a redus la ideea de sediu al sentimentelor, pierzându-se din vedere concepția anticã ce o valorificã drept pocalul suprem al conştiinței, principiul creator. (corectat/editat – Sursa: Historia.ro)

 

CULOAREA ROSIE

Rosul este considerat un stimulent universal. Aceasta culoare are actiuni binefacatoare asupra sangelui si faciliteaza regenerarea celulara, mareste puterea vointei si curajul.

Mai ales in cazul temperamentelor sanguine, colerice sau hipertensionate este recomandat sa se utilizeze (dupa cum am prezentat in articolele anterioare) in mod gradat si in doze reduse.

Efectele fiziologice ale culorii rosii: creste presiunea sanguina, mareste tonusul muscular, activeaza respiratia, da o senzatie pregnanta de caldura, datorita intensitatii ridicate a energiei radiante a lungimii de unda electro-magnetica ce ii corespunde.

Efecte psihologice: culoare calda, stimulator general, excita, irita, provoaca, incita la actiune indeosebi in plan psihomotor, stimulent intelectual, usor nelinistitor, confera senzatie de pierdere in spatiu, aprindere, insufletire, activare, mobilizare, faciliteaza asociatiile de idei.

Indicatiile terapeutice ale culorii rosii:

– anemie
– bronsita
– guturai
– debilitate fizica (slabiciune)
– depresie psihica
– dureri reumatismale
– gripa
– guturai
– idiotenie, imbecilitate
– moleseala, lancezeala
– oboseala
– paralizie, paralizie infantila
– raceala
– tuberculoza
– tulburari respiratorii

Contraindicatii:

– stari inflamatorii
– tulburari emotionale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s