Bratara Talisman AnkhHamsa (model 2) unisex


Mone Camino

 

Bratara Talisman AnkhHamsa (model 2) – unisex – Ankh (Crux Ansata) si Hamsa (Mana Fatimei) protectie, antideochi, viata lunga, noroc si bani, dragoste, abundentă,noroc, vitalitate, siguranta, incredere, vointa, regenerare, putere, sanatate.

 

Mone Camino

 

Materiale: Amuleta Ankh, Amuleta Hamsa, inchizatoare Toggle in forma de Inima, piele eco, accesorii metalice.

Pret: 43 lei

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

Mone Camino

 

Ankh (Crucea Egipteana, Cheia Vietii, Crucea cu maner, Crux Ansata) este o hieroglifăegipteană, simbol a vieții lungi. Faraonii primeau o amuletă sub formă de ankh la naștere.

Ankh-ul a fost pentru vechii egipteni simbolul Vieții Veșnice (simbolul hieroglific actual).

Simbolul a fost adesea folosit în arta egipteană.

În timp ce era creștină eclipsa sistemul religios păgân al egiptenilor, “crux ansata” (cruce cu mâner) – Ankh-ul a fost adoptat de către Creștinism în simbolul Crucii. Faptul că Iisus Hristos a fost ucis pe o structură ce se asemăna unei cruci, a facilitat integrarea Ankh-ului în Creștinism.

Vechii zei egipteni erau reprezentați foarte des alături de un Ankh (Anqet, Ptah, Satet, Sobek, Tefnut, Osiris, Ra, Isis, Hathor, Anubis și mulți alții), ca dovadă a abilității lor de a transcende moartea.

Sarcofagele faraonilor aveau un Ankh plasat pe pieptul regelui pentru a simboliza răsuflarea Vieții Eterne.

Simbolul Ankh-ului nu se limitează la viața materială, ci trece mai departe de ea, simbolizând viața în moarte. De aceea, morții erau numiți “ankhu” și un termen pentru sarcofag era “neb-ankh” care însemna “posesor al vieții”.

De asemenea Ankh-ul era folosit pentru protecție împotriva spiritelor rele.

Unele teorii susțin faptul că Ankh-ul reprezenta răsăritul soarelui. Bucla simbolizând soarele, linia orizontală simbolizând orizontul, iar linia vericală simbolizând traiectoria soarelui.

O altă teorie privind simbolul susține faptul că Ankh-ul reprezintă uniunea dintre principiul masculin și cel feminin (uniunea dintre Cer și Pământ).

Ankh-ul nu numai că simbolizează Viața Eternă (atât cea materială cât și cea spirituală), însă reprezintă și puterea de a da și susține viața. Este asociat în general cu lucrurile materiale precum apa (pe care egiptenii o considerau capabilă de a regenera viața), aerul, soarele precum și cu zeii.

De-a lungul timpurilor, Ankh-ul a devenit simbolul Vieții și Imortalității, al Universului, al puterii, al apei și aerului dătători de viață. Forma sa asemănătoare cu o cheie a încurajat credința că poate deschide porțile morții.

Ankh-ul este popular și în rândul Păgânilor, în mare parte datorită asemănării cu Crucea Creștină ce face ca Ankh-ul să fie un simbol mai puțin șocant comparat cu o pentagramă. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ankh)

 

Mone Camino

 

Crucea Vietii (Crux Ansata, Ankh) este un  simbol incarcat de semnificatii adanci. Alegerea ei ca reprezentare a crestinismului nu a fost intamplatoare. Originara din Egiptul Antic (perioada primelor dinastii), crucea vietii apare mereu in reprezentarile grafice ale zeilor, fiind, in general, simbolul Zeului Soare, al lui Isis si al zeului creator Ptah (alaturi de djed si wad) si simbolizand viata, regenerarea si viata de dupa moarte. Desi simbol al zeilor primordiali, principali, Ankh este purtata de majoritatea celorlalti zei, crucea fiecarui zeu fiind asociata puterilor acestuia. De exemplu, crucea lui Anubis are puteri deosebite in protejarea mortilor in timp ce crucile lui Sekhmet, War sau Hapi sunt asociate, apei, aerului, etc.

Crucea copta are denumirea latina Crux Ansata pentru forma sa buclata in partea superioara, si inseamna Cruce cu maner. De altfel, Ankh este mereu tinut de maner de catre zeitatile egiptene sau regii defuncti, in calatoria lor catre Lumea de Dincolo. Multe amulete si oglinzi erau confectionate in forma de Ankh. Oficial, vechii egipteni purtau ankh-ul ca amuleta alaturi de Djed si Was care reprezentau puterea si respectiv sanatatea. Este demn de mentionat ca, in Egiptul antic, Ankh-ul – ca simbol al soarelui – era modelat numai din metale asimilate acestuia: cupru, aur (aproape niciodata din argint).

Un simbol similar ankh-ului apare frecvent in civilizatiile minoica si miceniana din Grecia. Acesta este o combinatie a nodului sacru (simbolul sfinteniei) cu toporul cu doua taisuri (simbolul matriarhatului). Acest simbol este usor de recunoscut in doua statuete ale zeitei cu serpi, descoperite la Knossos (in Creta). In scrierea minoica Linear B semnul fonetic „Za” corespunde Ankh-ului.
Ankh-ul apare si pe monedele antice provenind din Cipru si Asia Mica (in special orasul Mallus din Cilicia) iar in timpul emisiei monetare din perioada regelui Eulethon al Salamis-ului, litera cipriota Ku aparea cu cercul Ankh-ului insemnand Ku(prion) (Ciprioti).  O forma usor modificata a Ankh-ului este folosita si astazi in astrologie pentru a reprezenta planeta Venus sau Afrodita  (zeita Ciprului), in alchimie pentru a reprezenta elementul Cupru (minele de cupru de pe insula fiind responsabile de numele acesteia) iar in biologie pentru identificarea genului feminin.

Un semn asemanator dar cu manerul inchis s-a descoperit si in Peru, fiind utilizat de cultura Mochica in sec 7.

Originea exacta a simbolului ramane un mister pentru egiptologi si diverse ipoteze au devenit larg acceptate.

Unii i-au gasit originea intr-o bareta a sandalei lui Isis, altii in braul lui Isis, un simbol al eternitatii. Semnul nu are in vedere asemanarea cu infinitul ci faptul ca bucla revine in acelasi punct simbolizand forta nesecata a vietii, identificata cu Isis din care curge viata in toate formele sale. Ankh-ul se poate identifica astfel cu Copacul Vietii iar cei care il poarta se identifica cu zeita. Asocierea ankh-ului cu cordonul zeitei Isis este mult mai complexa infuzand conceptul de viata si imortalitate cu cel al franghiilor care leaga de pamant viata muritorilor, si care trebuie desfacute pentru a atinge nemurirea „Rupe-ti legaturile!” „desfa nodurile lui Nephtys” spune Cartea Egipteana a Mortilor. Si din nou, aceeasi sursa preamareste pe purtatotul Braului „Stralucitori sunt purtatorii cordonului, Oh, Fericiti purtatori ai Braului!”(aceeasi semnificatie apare in cartea budistilor tibetani numita „Desfacerea Nodurilor”). Deci, in timp ce crucea buclata simbolizeaza imortalitatea zeilor, cordonul lui Isis pune si conditia obtinerii ei de catre muritori: prin desfacerea legaturilor („A Dictionary of Symbols”-, Jean Chevalier and Alain Gheerb).

Ankh-ul este uneori numit Cheia Nilului, o alta teorie asociind acest simbol cu Imhotep, medic, arhitect, sfatuitor al faraonului (aprox 3.000. ien). Dupa moartea sa Imhotep devenise zeu al medicinei iar simbolul sau folosit astazi in industria farmaceutica.

In lucrarea lor din 2004, „The Quick and the Dead” Andrew Hunt Gordon si Calvin W. Schwabe speculau ca simbolurile „ankh”si „djed” ar fi avut o baza biologica derivand din cultura antica a sacralitatii vitelor. Pornind de la credinta egipteana ca samanta vietii se afla in sira spinarii, si observand biologic forma vertebrelor taurului, rezulta ca Ankh-ul simbolul vietii se afla in forma sectionata a vertebrei toracice a taurului iar Djed-simbolul stabilitatii, este forma sectionata a vertebrei sacrale a aceluiasi animal.

Academicienii egipteni, de formatie clasica si foarte traditionala, accepta cu greu alte teorii decat cele consacrate (si oarecum simpliste). Astfel, ei considera ca ankh-ul a fost mult prea interpretat si ca el reprezenta esenta Nilului cu rol primordial in Egiptul Antic. In conceptia lor, capul oval al crucii ar reprezenta Delta Nilului in timp ce bratele crucii cele doua maluri ale fluviului. Personal nu tind sa dau crezare scolii egiptene care prefera sa mearga pe principii vechi, prafuite, infirmate adesea de logica, si descoperirile de ultima ora din diverse domenii, care indica faptul ca civilizatia faraonica a fost mai mult decat o simpla cultura antica cu ceva cunostinte astronomice si enorm de multa fantezie.

Una din cele mai larg raspandite si acceptate interpretari ale Ankh-ului este aceea ca el reprezenta imortalitatea, ciclicitatea vietii si dualitatea celor doua simboluri feminin/masculin, un fel de Ying si Yang, semne primordiale fara de care este imposibila creatia pe Terra. Astfel, bucla reprezinta disciplina feminina (uter-ul) in timp ce partea alungita semnul masculinitatii (falus-ul), alaturate ele sunt suma a milioane de ani de viata si fertilitate. Bucla este simbolul perfect pentru „cel fara de inceput si de sfarsit” si pentru spiritul etern izvorat din esenta divina.

Ankh-ul apare frecvent in arta funerara a Egiptului Antic, fiind purtat de zei in reprezentari ale Vietii de Apoi cand acestia ofera viata mumiei defunctului. Crucea era starea de transa in care se afla decedatul si in unele temple, in cadrul ritualurilor funerare preotii asezau corpul neinsufletit pe un pat construit in forma crucii, precum o cheie geometrica posesoare a unor mistere ascunse.
Datorita puterii sale, ankh-ul era folosit in numeroase ritualuri care implicau regalitatea. Faraonul era adesea reprezentata in gestica ce implica Cheia vietii, fie se afla in posesia ei (cu drept de viata asupra poporului sau) fie i se oferea un ankh din partea zeilor. Regii si zeii purtau ankh-ul pentru a se distinge de restul muritorilor. Numeroase exemple de ankh, gasite printre artefacte erau confectionate din metal, lut sau lemn fiind purtate ca amulete pentru viata lunga  ori plasate pe mumia regelui pentru energizarea si invierea spiritului.
In arta funerara Ankh-ul era tinut langa nasul defunctului rege de catre zei ca semn al noii vieti suflate de acestia in corpul inert odata ajuns Dincolo. Zeii erau mereu reprezentati ca purtatori ai Ankh-ului pentru a arata ca numai ei, cei nemuritori, au putere asupra vietii si mortii oamenilor. Mortii purtau si ei crucea vietii in momentul cantaririi sufletului ori pe Barca Solara in semn ca si ei cauta imortalitatea specifica zeilor iar a tine un ankh era ca si cum ar sorbi dintr-un elixir al virtutilor divine si al nemuririi. In ritualurile funerare ank-ul apare reprezentat invers transformandu-se intr-o cheie care deschidea defunctului calea catre Regatul Mortilor penetrand semnificatiile vietii eterne. Uneori ankh-ul apare desenat pe fruntea muritorului si reprezinta datoria sa de a pastra secretul misterului in care a fost initiat (ankh-ul fiind cheia catre aceste secrete ce trebuie ascunse restului lumii).
   
Concret, ca simbol al vietii eterne, se credea ca energia emanata de ankh putea fi absorbita de oricine aflat la o anumita distanta de posesor. Se credea ca amuleta este un talisman puternic ce conferea posesorului protectie de fortele raului, boala ori descompunere (in cazul corpurilor neinsufletite) ea fiind un fel de antena/canal de comunicare cu Divinitatea prin care se scurgea puterea vietii. Mai exista convingerea ca Ankh-ul era folosit de preoti alaturi de zei in ceremoniale secrete drept cheie de control a debitului Nilului in aceeasi maniera in care noi folosim astazi robinetul.
O alta teorie indica faptul ca Ankh-ul genereaza ultrasunete pe frecvente foarte inalte imposibil de receptat de urechea umana dar suficient de eficiente pentru a speria animalele salbatice ale desertului (sacalii si hienele) si a proteja calatorul in timpul noptii. In aceeasi maniera erau protejate si mumiile de insecte si rozatoare care ar fi putut devora corpurile defunctilor.

La Stonehenge s-a efectuat un experiment curios, cand o incarcatura energetica de voltaj mare s-a putut transmite de la un megalit prin intermediul unui fir in forma de ankh. Un oscilator de mare frecventa ca ankh-ul, are avantajul de a produce voltaje mari la un curent de joasa intensitate, putand fi manevrat fara risc. In cartea sa“The Ankh: African Origins of Electromagnetism”Ankh-ul: Origini africane ale electromagnetismului” autorul, Nur Ankh Amen, demonstreaza ca aceasta cheie a vietii servea si unor scopuri practice nu doar mistic-religioase. Potrivit autorului, forma Ankh-ului bobinata permite transmiterea unei incarcaturi electromagnetice. Aceasta afirmatie sustine teoriile conform carora anticii egipteni au cunoscut puterea electricitatii.

Indiferent de conotatiile sale, influenta Ankh-ului ca simbol a fost imensa in Egipt si s-a simtit puternic in toate perioadele dinastice, supravietuind ca simbol cu puteri magice si in era Crestina. (Sursa: egiptulblog.yolasite.com)

 

Mone Camino

 

 

Ĥamsa arabă (خمسة‎) este un simbol folosit in producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o cunosc drept “mâna Fatimei”, iar creștinii drept “Mâna Fecioarei Maria“. Ca amuletă, este folosită, de cele mai multe ori, ca protecție împotriva deochiului. Numele ei provine de la cifra cinci (خمسة – inseamna cinci in arabă).

Cel puțin în forma ei clasică, Hamsa reunește simbolistica cifrei cinci, a ochiului și pe cea a mâinii, toate trei fiind simboluri universale, considerate ca având o anumită putere în ceea ce privește protecția (mai ales împotriva deochiului). Motivul reuniunii de simboluri folosite pentru scopuri asemănătorare este acela de a spori puterea amuletei, mai ales că nu există o tradiție care în ceea ce privește materialul din care ar trebui confecționată pentru a proteja mai bine sau al momentului zilei în care ar trebui realizată (ca la runele antice). În lipsa acestor metode ritualice de a spori puterea, tradiția adaugă din ce în ce mai multe simboluri pe “mâna Fatimei”, pasaje din Coran, reprezentări florale sau animale, cu scop nu numai estetic dar și de a spori capacitatea defensivă.

Cifra cinci apare multe culturi ca un simbol al echilibrului și al uniunii, fie că reprezintă îsoțirea principiului ceresc cu cel pământesc al mamei ca la hierogami ,totalitatea celor cinci simțuri și forme sensibile ale materiei sau ordinea și perfecțiunea universului: două axe, una verticală și una orizontală, trecând prin același centru. Cifra cinci este, prin exelență, un simbol al echilibrului. Reprezentând o stare de stabilitate, cifra cinci apără împotriva fluxului de energii negative ca aceea ce cauzează deochiul. Din moment ce energiile unei persoane sunt în armonie este greu ca deochiul să gasească un punct slab în care să cauzeze stricăciune. Chevalier consideră că “pentru a alunga deochiul, se întind cele cinci degete ale mâinii drepte și se rostește: ‘Cinci în ochiul tău” sau “Cinci pe ochiul tău”(…) Astfel cifra cinci a devenit un farmec prin sine însăși.”

Pentru Islam, cifra cinci este o cifră a integralității ritualurilor, a cercurilor complete: “În Islam, unde i se manifestă o adevărata predilecție, cinci este o cifră fastă: pentagrama celor cinci simțuri și a căsătoriei. Cinci este numărul orelor de rugăciune, al bunurilor hărăzite dijmei, al elementelor din hajj (și al zilelor petrecute pe Arafat), al felurilor de post, al motivelor pentru care se face abluțiunea, al dispenselor pentru ziua de vineri. Tot aici întâlnim cea de-a cincea parte din comori sau din pradă, cele cinci generații necesare răzbunării tribale, cele cinci cămile pentru diya, cele cinci takbir sau formule de rugăciune: Mare este Allah!, cei cinci martori ai Mubahalei (pactul), cele cinci chei coranice ale misterului (Coran 6, 59; 31, 34), precum și cele cinci degete ale mîinii Fatimei”.

Simbolistica mâinii, afară de schimbarea statutului (căsătorie), luare în posesie și putere, este asociată cu cifra cinci și cu ochiul. Ea are capacitatea de a opri răul, acționând ca un scut. Probabil simbolismul gestului de a întinde mâna în fața cuiva care pare a transmite invidie sau alte gesturi rituale efectuate cu mainile, provin din impulsuri naturale de apărare, transpuse în plan spiritual. În alte culturi, mâna nu rămâne exclusiv un instrument de apărare, este instrumentul cu care acționează zeii și cu care se fac sacrificii în numele lor. Astfel simbolul mâinii devine prin excelență semn de divinitate sau intervenție divină. “Palma cu degetele întinse – și adeseori cu degetul mare în sus – este frecvent reprezentată în America Centrală precolumbiană, atât pe basoreliefuri cât și în glibtică. Primul ei înțeles, numeric, este 5. Ea este simbolul zeului zilei a cincea. Acest zeu este, însa htonian, de aceea, mâna devine, în arta mexicană, un simbol al morții. Într-adevăr, o găsim alături de capete de mort, de inimi, de picioare sângerânde, alături de scorpion, de cuțitul sacrificial cu tăiș de obsidian sau de cremene. În limba yucatec, acest cuțit este numit ‘mâna zeului’”. În ceea ce privește legătura ei cu ochiul, asemănarea se datorează faptului că amândouă ajută la peceperea obiectelor înconjurătoare. Simțul pipăitului devine mai intens la orbi, mâinile devenind cel mai de nădejde mijlocitor între ei și lume. De asemenea, se poate face o legătură între ochiul interior (conștiință, talent artistic, viziune) și creație literară scrisă de mână. “Mâna este comparată cu ochiul: mâna vede”,consideră Chevalier, care observă faptul că psihanaliștii asociază mâinilor văzute în vis aceeași explicație ca și ochilor.

Mana Fatimei este o amuletă foarte populară în întregul Orient Mijlociu și Africa de Nord , frecvent utilizată în bijuterii, materiale și draperii, ilustrând mâna dreaptă deschisă, o imagine recunoscută la nivel mondial și folosită ca simbol de protecție  împotriva energiilor negative, pentru abundenţă, fertilitate, prosperitate, noroc şi sănătate. De asemenea oferă şi protecţie împotriva deochiului.

Simbolul mâinii talisman precede iudaismul, creștinismul și islamismul. Islamiştii o atribuie Fatimei, numind-o astfel după fiica lui Mohamed – Fatima Zahra. Creștinii o atribuie Fecioarei Maria iar evreii lui Miriam, în amintirea surorii lui Moise și Aaron.

Mâna ( Khamsa ) este reprezentată  în special prin mâna dreaptă deschisă şi a fost una dintre cele mai comune componente ale bijuteriilor din aur și argint, considerată o bijuterie tradiţională din punct de vedere istoric. Khamsa a fost cel mai frecvent sculptată în piatră, argint, aur sau metal datorită simbolisticii sale deloc de neglijat: puritatea şi proprietatile magice.

Pictată în roşu pe uşile caselor simbolizează sacrificarea unor animale – uneori simbolul se picta chiar cu sângele animalelor sacrificate. Mâna Fatimei se agăţa deasupra uşii de la camera femeii care trebuia să nască pentru a avea o naştere uşoară iar pruncul să fie norocos dar şi deasupra uşii de la intrare pentru a proteja casa de incendii. Se spune că mâna Fatimei cu degetele desfăcute alunga spiritele răului iar cea cu degetele închise aducea norocul.

Datorită importanței sale atât în cultura ​​arabă cât și în cea berberă, hamsareprezintăunuldintre simbolurile naționale ale Algeriei, apărând chiar în emblema ţării. De asemenea, este cea mai populară amuletă. Uneori se leagă de Khamsa alte cinci amulete (stele, cârlige, cercuri)  la părul copiilor, şorţurile negre ale femeilor sau la turbane. 

Purtatorul Khamsei se va bucura de abundentă, noroc, vitalitate, va fi favorizat de astre şi de energiile benefice ale Universului.  Talismanul acesta este considerat a fi cel mai norocos din toate câte se cunosc şi e recomandabil să fie purtat sub formă de brăţară.  Mâna Fatimei are un efect deosebit de puternic asupra purtătorului mai ales atunci când acesta se află la o răscruce în viată. Mâna Fatimei va adaposti purtătorulde obstacolecerturi si adversitate, ajutându-l să-şi schimbe destinul într-un sens pozitiv.

 

 

Mone Camino

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s