Bratara Talisman ArgentumArmilla


Mone Camino

SPIRALA, ca simbol universal care a existat in toate culturile de pe Pamant, de la daci pana la mayasi, cu semnificatii dintre cele mai diverse. Este un simbol de continua miscare, care emana viata si mobilitate, inspira trecerea timpului dar si infinitul, continua ciclicitate a vietii.

Este un simbol de fertilitate, evolutie, inaintare, sugereaza schimbarea si transformarea continua din viata noastra. In unele culturi este simbolul destinului, sugerand un labirint in care nu stim niciodata unde ajungem. Spirala exista in natura sub diverse forme: de la cochilia melcului, incolacirea sarpelui pana la carceii vitei de vie.

Mone Camino

Bratara Talisman ArgentumArmilla – – protectie, aparare, binecuvantare, canalizarea energiilor spre împlinirea scopurilor, pereche/unire, fertilitate, echilibrarea energiei, transformare, devenire, evoluție, îmbunătățire, perfecțiune, schimbare, perpetua reînnoire, renastere.

Mone Camino

Materiale: Amuleta Spirala, lant, snur, panglica, inchizatoare Toggle, accesorii metalice argintii

Pret: 80 lei

Pentru comenzi accesati datele de contact.

Mone Camino

Spirala – o găsim pe artefactele străvechi, în orice parte a lumii, ca simbol al vieții, dar și ca imagine a portalului dintre cele două lumi, cea de aici și cea de dincolo.

Spirala, ca și crucea și svastica, este unul din cele câteva semne sacre care alcătuiau prima scriere din lume, o scriere șamanică născută undeva, în centrul Lumii Vechi, la întâlnirea celor trei continente Europa, Asia și Africa, în leagănul primei civilizații, o scriere pe care șamanii au răspândit-o în lunga călătorie a omului, de la un capăt la altul al pământului.

Mone Camino

 

Spirala a fost în scrierea șamanilor un semn dublu care simboliza, înainte de toate, perechea, cuplul, mai exact unirea celor două principii complementare ale vieții și ale lumii: principiul feminin și cel masculin.
De fapt, era, ca și crucea și svastica, un arhisimbol, ba chiar mai mult, o epifanie a principiului însuși al vieții – cea mai mare forță divină pe care o invoca omul sacru/șamanul.

A fost simbolul cel mai folosit de strămoșii noștri îndepărtați. De ce?  Pentru că, în el, vedeau izvorul însuși din care ia naștere viața.
Iar acest izvor era unirea magică/sacră a masculinului cu femininul.

Dacă ne gândim că numele de spirală provine din rădăcina indo-europeană a rotirii, putem presupune că, în limbajul șamanilor, ea mai însemna ceva.
Ce anume ?  Însemna: ciclu, perpetua (re)înnoire, continuum-ul naștere-renaștere/ viață-moarte-înviere; transformare, devenire, evoluție, îmbunătățire, perfecțiune, și, de aici,divinitate.

În rădăcina indo-europeană sper- însemna:  a (se) roti, a (se) învârti, a (se) încolăci; a deveni, a (se) înfășura, a (se) răsuci, a șerpui; întoarcere, rotire, învârtire, transformare, devenire, schimbare…
… și a dat în latină – spira: spirală, colac împletit, funie împletită…
…și în greacă – spira/σπεῖρα: spirală, încolăcire.

De aceea, în toate culturile străvechi spirala a fost și o imagine a soarelui care se rotește pe boltă, nu atât a soarelui dătător de viață, lucru de la sine înțeles, cât a soarelui – imagine prin excelență a ciclului, a evoluției, a dezvoltării, a continuum-ului naștere-moarte-renaștere.

Așa se explică de ce spirala a devenit omniprezentă în viața oamenilor, mai ales în epoca neolitică, după dezvoltarea agriculturii, și de ce apare pe amulete, pe vase, pe idoli, pe pereții caselor, ai templelor și ai mormintelor: avea puterea de a reînnoi, de a face să renască, mereu și mereu, an de an, ciclu de ciclu, timpul, lumea și viața.

Lucra, de fapt, ca o promisiune a vieții îmbelșugate și a nemuririi.

Cât despre semnificația cea mai subtilă a spiralei, aceea de simbol viu al perechii, al unirii și al echilibrului masculin-feminin, ea nu era cunoscută decât de inițiați.

Cu timpul, simbolul dublu al spiralei s-a „desfăcut” în două simboluri separate spirala, care a rămas să reprezinte pântecul femeii, și phallus-ul, ca eikon al fertilității masculine, fără, însă, a înceta vreodată să fie legată de pereche, pe care a reprezentat-o și sub forma dublei spirale.

Spirala însemna nu numai vase, idoli sau amulete, ci și bijuterii, adică primele filacterii.

Cu siguranță aceste brățări erau sacre: îl apărau pe cel ce le purta de puterile răului, de malefici și, în același timp, îi canalizau energiile spre împlinirea vreunui scop.

Spirala apăra și binecuvânta și casa, de aceea era pictată pe pereții caselor neolitice.

Spirala apăra, de asemenea, și intrarea în templele/sanctuarele megalitice și le însemna pretutindeni. De pildă, în celebrul și enigmaticul sanctuar de la Tarxien din Malta, spirala este atotprezentă amintind, tot timpul, de atotprezența și de atotputernicia Gliei, Marea Mamă a Vieții și a Renașterii, dar și de puterea fascinantă și misterioasă a femeii-născătoare.

Spirala însemna și apăra mormintele, adică locuințele celor strămutați în lumea de dincolo. Poate cel mai celebru mormânt cu spirale este tumulul de la Newgrange, la nord de Dublin. Aici spirala are cel puțin două meniri:

1. păzește mormântul, cel puțin asta putem presupune văzând piatra de la intrare acoperită cu spirale, printre care și tripla spirală

2. le arată celor strămutați dintre cei vii drumul de ieșire spre lume și îi ajută să renască.

Acesta era rostul triplei spirale din galeria lungă de aproape 19 de metri, ce duce la camera centrală. Și nu mai puțin interesante sunt spiralele-vortex și spiralele duble care acoperă pereții și tavanul camerei principale de la Newgrange.

Sir Norman Lockyer a observat în anul 1909 că în dimineața solstițiului de iarnă, ziua cea mai scurtă a anului, la ora 9 și 17 minute, soarele intră în galerie și ajunge direct în camera centrală unde rămâne aproximativ un sfert de oră (17 minute).
În cameră se află un vas de piatră cu cenușa a cel puțin cinci „strămoși” importanți incinerați cu haine și podoabe.

La Newgrange, ca în toate mormintele/necropolele, spirala era poarta de intrare și de ieșire în/din lumea celor vii.
Semnifica vortex-ul/vârtejul care aduce şi duce, apropie/depărtează, care absoarbe și expulzează, care leagă și dezleagă și care face trecerea dintr-o lume într-alta, altfel spus, semnifica intrarea şi ieşirea în/din lume.

Nu întâmplător, în mormântul megalitic cu galerie de la Knowth (aprox. 2500-2000 î. Hr.), geamănul tell-ului de la Newgrange, de care-l desparte doar un kilometru, s-a găsit un calendar solar cu spirale.

În insulele britanice spiralele, ca și labirinturile, erau constuite și pe pământ, marcând un loc sacru unde „se deschidea”, probabil, poarta dintre cele două lumi, cea a oamenilor și cea a zeilor.

Spirala apare fie ca o unealtă a omului sfânt – șamanul, fie ca un semn de protecție și binecuvântare.

Semnul spiralei, oricât de tentant ar fi să credem că ar fi intrat în viața strămoșilor noștri din lumea vie din jurul lor, era un semn sacru, investit cu putere de șamanul-inițiatul unei comunități.

Sigur, seamănă pefect cu cochilia de melc, dar seamănă și cu ADN-ul, cu forma galaxiilor sau cu vârtejul unui ciclon, pe care strămoșii noștri nu aveau cum să le vadă. Cum se explică  ?
Poate străvechea scriere șamanică era o scriere universală, adică limba comună a Universului. (Sursa: romania-actualitati.ro/scrierea-samanica-iii–spirala)

Simbolul spiralei e strâns legat de cultul soarelui. Spirala plană evocă traseul labirintului, adică al întoarcerii la centru. Spirala dublă reprezintă cele două mișcări complementare, evolutivă și involutivă, ale vieții și morții. E un simbolism ciclic care se întâlnește cu acela al roții – reprezentate și prin cele două spirale încrucișate, formând svastica, svastica aparținând cultului soarelui, în epoca de bronz.

Spirala este simbolul sacru al strămoșilor noștri, dacii, atribuindu-l zeității supreme.

Abia în ultima etapă a epocii bronzului apar și motivele zoomorfe,destinate apărării împortiva duhurilor rele, puse la capetele brățărilor care aveau rol de amulete în costumele de ceremonie ale căpeteniilor. Spirala care ferea omul de necazuri și duhuri rele era pusă și la capetele săbiilor, pe scuturi, coifuri sau topoare.

Adesea, spirala era asociată cu șarpele. Șarpele acum este un simbol blamat, însă în trecut, șarpele reprezenta înțelepciunea, iar la daci îl reprezenta chiar pe Zalmoxes (șarpele Glykon, descoperit la Tomis, în tezaurul de statui). Relația dintre spirală (soare) și șarpe e foarte strânsă, deoarece, între cele două echinocții, de primăvară și de toamnă, când soarele are putere mare, șarpele iese de sub pământ pentru a se încălzi la căldura soarelui. (Bibliografie: Nicolaescu, Corina, Arta metalelor pretioase în România si Luc Benoist, Semne, simboluri și mituri)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s