Bratara Talisman Rosa Dorada


61177377_2183095882021274_7070102775849287680_n

Bratara Talisman Rosa Dorada –  protectie divina, sanatate, longevitate, prosperitate, perfectiune, desavarsire, puritate, cunoastere, adevar, bucurie, frumusete, demnitatea, onoare, faima, bunastare, fertilitate, creativitate, echilibru, iluminare spirituala, pasiune, curaj, putere, vointa, credinta, intelepciune, pace interioara, ajutor divin;  porte-bonheur pentru cei ce poarta numele Fecioarei Maria si al Sfintei Rita, dar si pentru cei nascuti pe 22 mai, 15 august, 8 septembrie, ori care se vor ocrotiti si indrumati de catre Sfanta Fecioara, precum si de catre Sfanta Rita.

Materiale: amuleta placata cu aur – Rosa Dorada (Trandafir Auriu), margele de nisip, crimpuri aurii, snur rosu cu insertie de guta

Cod: 58RosaDorada

Pentru comenzi accesati datele de contact.

Trandafirul 

Trandafirul este floarea cea mai strâns legată de istoria omenirii. In legende, basme, obiceiuri, medicina tradiţională, artă sau publicitate, vom observa că el îşi găseşte un rol în aproape toate domeniile. Aceasta nu se datoreaza numai fumuseţii florii sau contrastului aparent dintre delicateţea trandafirului înflorit şi „agrestivitatea” spinilor săi. Mult mai mult contează aureola care învăluie, în subconştientul nostru, caracterul simbolic al florii. Simbolistica trandafirului este atât de cuprinzătoare, încât numai pe această temă au fost scrise volume întregi.

Numele de rosa provine de la celticul ,,/+odd sau /+udd,, care înseamnă roşu, iar cel de trandafir este de origine neogreacă, trandap+ilos insemnand 30 de foiţe.

In hinduism, trandafirul cosmic Tripurasundari simbolizează perfecţiunea, desăvârşirea, Cupa Vieţii, sufletul, inima, iubirea, exprimând frumuseţea Mamei Divine. Odată cu prăbuşirea Imperiului Roman, trandafirii au fost cultivaţi doar în mănăstiri ca plante medicinale, până când Carol cel Mare, în anul 794, i-a repus în drepturile lor fireşti. – Nici unei alte flori nu i s-au atribuit atâtea simboluri.

Incepând din secolul XI, simbolul trandafirului a fost acceptat şi în religia creştină, căpătând mai târziu semnificaţii noi, în bună parte datorită poemului alegoric Divina Comedie a lui Dante Aligheri. – Roza Candida – trandafirul alb dăruit de Beatrice credinciosuluiei iubit, şi Rosa Mystica – Trandafirul Alb al Fecioarei Maria, ambele au devenit simbol al nevinovăţiei, purităţii şi dragostei cereşti, preluat în iconografia religioasă. In Evul Mediu, doar fecioarele puteau să poarte cunune de trandafiri albi, simbolul nevinovăţiei. 
Trandafirul roşu este asociat cu sângele pierdut de Christos răstignit pe cruce şi cu Sfântul Graal, vasul în care Iosif din Arimateea ar fi strâns acest sânge. Numele Rosariului, acel şnur pe care sunt înşirate un număr de mărgele folosit pentru a ţine evidenţa rugăciunilor, derivă tot de la trandafir. In creştinism sunt cunoscute trei dimensiuni ale RosariuluiRosariul Mic – 33 de mărgele mici + 5 mărgele mari (vârsta lui Christos şi cele 5 răni ale sale), Rosariul Mijlociu – 63 mărgele mici +7 mari (vârsta Fecioarei Maria şi cele şapte bucurii şi dureri) şi Rosariul Mare – 150 mărgele mici + 15 mari (numărul psalmilor).
In limba sanscrită, Dshapa înseamnă rugăciune, dar prin schimbarea intonaţiei mai înseamnă şi Trandafir – roză. Originea lui se pierde în timpurile anterioare epocii noastre, a fost folosit iniţial in religia hinduistă, apoi budhistă, apoi preluat de către creştinism (catolici) ca un complet de rugăciuni diferite dedicate Fecioarei Maria, apoi de religia islamică cu semnificaţia iniţială de a ţine evidenţa rugilor.
Multă vreme a existat tradiţia ca în sălile de şedinţă sau deasupra scaunelor de spovadă (la catolici) să existe un trandafir cu cinci petale, aceasta pentru a se ştii că discuţiile şi confesiunile se află sub rosa, adică secrete. Legenda acestui obicei ar fi că zeul Harpocrates ar fi fost mituit de către Eros (Cupidon) cu un trandafir alb, pentru ca el s-o oblige pe zeiţa Venus să nu mai bârfească.
In Islam, trandafirul este simbolul frumuseţii masculine şi al sângelui lui Mahomed, precum şi al celor doi fii ai săi. – Trandafirul Bagdadului reprezintă legea, calea şi ştiinţa, simbolizânda adevărul şi pe Dumnezeul suprem – Allah.
In Evul Mediu creştin, cea mai cunoscută utilizare a trandafirului a fost aceea creată de Papa Leon al IX-lea, în secolul al XI-lea – el a iniţiat Ceremonia Trandafirului Auriu, trimis anual unui monarh european ca semn al stimei şi răsplată a faptelor apreciate de Sfânta Biserică. 
Floarea cu cinci petale a trandafirului sălbaticmăceşul, a fost identificată de vechii greci cu Pentagramul – simbolul ciclului cosmic, iar Aristotel vedea in ea cele cinci elemente esenţiale –  focul, apa, pământul, aerul şi lemnul. 
Trandafirul a fost şi simbolul alchimiştilor care îşi numeau tratatele Trandafiri ai Filozofilor. Trandafirii albi şi roşii erau simbolul dualismului reprezentând principiile ancestrale ale alchimiei – sulfura şi mercurul, iar un trandafir cu şapte petale reprezenta sistemul planetar.
Psihiatrul, psihologul şi filozoful elveţian Carl Gustav Jung, elevul lui Freud, adeptul şi continuatorul metodei psihanalizei, dar raportată la elementul social şi nu sexual, consideră trandafirul ca o formă a unităţii:  o mandală. (Sursa: academia.edu/11353781/Trandafirul)
Simbolistica celor 3 culori: auriu, roşu, albastru:
Auriul, Roşul si Albastrul sunt trei dintre cele șase culori liturgice.
În Biserica Ortodoxă sunt folosite în principal șase culori liturgice: alb, verde, purpuriu (vinețiu), roșu, albastru și auriu. Recent au început a se folosi și veșminte de culoare neagră. În unele locuri mai sunt folosite și culorile portocaliu stacojiu și ruginiu.
Alegerea culorilor veșmintelor liturgice se face în funcție de semnificația fiecărei culori. Astfel, albul reprezintă puritatea luminii harului lui Dumnezeu; verde, culoarea vieții, a Sfântului Duh și a lemnului Sfintei Cruci; purpuriu, pentru patima Domnului Iisus Hristos; roșu închis pentru sângele lui Hristos și pentru sângele martirilor; albastru pentru Maica Domnului; auriu pentru bogăția darurilor Sfântului Duh și roșu deschis pentru flacăra intensă a Oastei Duhovnicești. Negru este în mod tradițional culoarea morții și a doliului în Apus, spre deosebire de Răsărit unde albul este culoarea Adormirii (căci Ortodoxia accentuează Învierea Domnului, nu greutatea și chinul patimilor și morții Domnului). În Rusia, roșu este culoarea bucuriei, strălucirii și frumuseții. Nici una dintre acestea nu este scrisă în anumite reguli sau canoane și, în mod evident, multiplele culori au semnificații diferite pentru diferitele popoare, astfel că și folosirea lor poate fi diferită de la caz la caz. (Sursa: Wikipedia)
Auriul, Roşul si Albastrul sunt cele trei culori principale in care se zugrăveşte veşmântul Maicii Domnului.
Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie – slava şi domnia, iar cea albastră – cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ. (Sursa: Doxologia.ro)

AURIUL

Auriul este asociat cu elementul metal si reprezinta demnitatea, onoarea si faima. Ca si galbenul, este pozitiv si optimist, dar are mai multa distinctie. In vechea China, numai imparatul si familia sa aveau dreptul sa poarte haine aurii. In prezent, auriul este combinat cu rosu, pentru noroc si bunastare.

Auriul imprumuta din efectele benefice asociate soarelui: iubire, generozitate, cunoastere. De asemenea, aurul si, implicit, auriul, sunt strans legate de ideea de perfectiune. Asa se explica de ce, in alchimie, plumbul este transformat in aur, prin acest proces marcandu-se trecerea de la uman la divin.
Aurul alchimistilor simbolizeaza perfectiunea, scopul suprem. Nu este vorba despre aur ca metal, asa cum se crede adesea, ci, mai degraba, despre o evolutie spirituala, de o ascensiune din plan material in plan spiritual. Plumbul, simbol al omului care nu se poate detasa de valorile materiale, parcurge o serie de transformari prin care se preschimba in aur, semnificand omul care s-a desprins de lumea terestra.
Aurul a fost, dintotdeauna, apanajul capetelor incoronate, regi si imparati straduindu-se, de-a lungul istoriei, sa acumuleze cat mai mult metal pretios, pentru a arata lumii intregi cat sunt de bogati si de puternici. Ca simbol al puterii sale absolute, regele Frantei Ludovic al XIV-lea, supranumit si Regele Soare, a facut din Versailles un palat somptuos, in care predomina culoarea auriu. Auriul este culoarea fastului si a luxului, fiind purtat, odinioara, exclusiv de persoanele din clasele instarite. Asa cum, in Evul Mediu, galbenul a reprezentat gelozia si tradarea, aurul are si el conotatii negative, fiind adesea asociat zgarceniei si orgoliului.
In Egiptul Antic, aurul era simbolul vietii vesnice, iar camerele mortuare erau decorate in auriu, ca o garantie a nemuririi sufletului. Vechii egipteni vedeau in aur imaginea lui Ra, divinitate solara, si asociau aurul spicelor de grau, ca sursa de viata. In cultura budista, auriul este simbolul perfectiunii absolute, al echilibrului, iluminarii spirituale si, totodata, al eternitatii. De aceea, multe dintre statuile care il reprezinta pe Buddha sunt aurite.
De asemenea, aurul evoca soarele in toata splendoarea sa, iar auriul preia din atributele astrului ceresc: stralucire, lumina, caldura, fertilitate. In China, aurul si culoarea aurie sunt asociate ideii de fertilitate – se considera ca aurul se naste din pamant. Asa se face ca, in cultura chineza traditionala, patul nuptial era acoperit cu matase aurie. Tot in China, aurul este si simbolul iubirii, iar prin expresia nunta de aur se face referire la o dragoste perfecta. In traditia crestina, datorita naturii sale solare, aurul este unul dintre simbolurile asociate lui Iisus Hristos. Pentru ortodocsi, aurul simbolizeaza lumina divina si perfectiunea, icoanele si multe dintre tablourile medievale fiind pictate pe fundal auriu.

 

CULOAREA ROSIE

Este culoarea cel mai des amintită de persoanele supuse unui experiment în timpul căruia li se cerea să aprecieze culoarea preferată. Sub forma oxidului de fier, această culoare a însoțit în drumul său omenirea încă din epocile preistorice și a fost întotdeauna folosită în arta rupestră a epocii fierului. Omul de Neandertal presăra pe trupul celor îngropați acest colorant pentru a le reda „culoarea caldă” a sângelui și a vieții. În general , roșul este considerat agresiv, vital și dătător de putere, înrudit cu focul și simbolizează atât iubirea cât și lupta pe viață și pe moarte. Asupra tempermentelor introvertit-melancolice are o acțiune iritantă și de respingere.

Prin forta, puterea si stralucirea lui, rosul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital. Culoare a focului si a sangelui, prezinta, din punct de vedere simbolic, aceeasi ambivalenta ca si acesta din urma, in functie de nuanta sa, deschisa sau inchisa.

V. Kandinsky considera rosul deschis, exploziv, centrifug, ca fiind diurn, masculin, tonic, indemnand la actiune si aruncandu-si stralucirea aidoma soarelui, cu o putere uriasa si de neinvins.

Rosul inchis este, dimpotriva, nocturn, feminin, tainic, centripet. El reprezinta nu expresia, ci misterul vietii. Rosul inchis are si o semnificatie funerara. Ambivalenta culorii rosii a sangelui ne dezvaluie doua situatii: cand este ascuns, sangele este esenta vietii, varsat, el inseamna moarte.

Rosul viu, diurn, solar, centrifug indeamna la actiune. El este imaginea inflacararii si frumusetii, a fortei impulsive si generoase, a tineretii, sanatatii, a bogatiei, a erosului liber si triumfator.

Ambivalenta din care provine toata puterea de fascinatie a culorii rosii poarta in ea, strans legate, cele mai adanci pulsiuni umane: actiunea si pasiunea, eliberarea si asuprirea.
In Extremul Orient, rosul evoca in general caldura, intensitatea, actiunea si pasiunea. Rosul este culoarea tendintei expansive, rajas.

Intruchipare a ardorii si a navalnicei tinereti, rosul este, in traditiile irlandeze, culoarea prin excelenta razboinica.

In Japonia, culorea rosie este purtata aproape exclusiv de catre femei. Este un simbol al sinceritatii si fericirii.

Rosul este considerat un stimulent universal. Aceasta culoare are actiuni binefacatoare asupra sangelui si faciliteaza regenerarea celulara, mareste puterea vointei si curajul.

Rosul creste presiunea sanguina, mareste tonusul muscular, activeaza respiratia, da o senzatie pregnanta de caldura, datorita intensitatii ridicate a energiei radiante a lungimii de unda electro-magnetica ce ii corespunde.

Rosul este o culoare calda, stimulator general, excita, irita, provoaca, incita la actiune indeosebi in plan psihomotor, stimulent intelectual, usor nelinistitor, confera senzatie de pierdere in spatiu, aprindere, insufletire, activare, mobilizare, faciliteaza asociatiile de idei.

Indicatiile terapeutice ale culorii rosii:

– anemie,
– bronsita,
– guturai,
– debilitate fizica (slabiciune),
– depresie psihica,
– dureri reumatismale,
– gripa,
– guturai,
– idiotenie, imbecilitate,
– moleseala, lancezeala,
– oboseala,
– paralizie, paralizie infantila,
– raceala,
– tuberculoza,
– tulburari respiratorii

– stari inflamatorii,

– tulburari emotionale.

În simbolistica propriu-zisă are varii semnificații. În Egiptul antic, numai în „coroana roșie” a deltei (Nilului Egiptului de Jos) avea o semnificație pozitivă, însă în rest roșul era asociat cu șarpele-dușman Apepși cu zeul-dușman Suteh În papirusuri aceste nume apar scrise cu cerneală roșie; animalele colorate în roșu (de pildă câinii) erau detestate, întrucât această culoare era asociată întotdeauna cu actul de violență. În arta precolumbiană roșul era rareori utilizat, de pildă pentru a reprezenta sângele, soarele și focul, iar sub formă întreruptă, pentru a reprezenta pielea. La mayași el reprezintă estul, iar la popoarele din regiunea superioară a vechiului Mexic reprezintă sudul; la fel și la chinezi, unde în timpul dinastiei Chou (1050-256 î. Hr.) roșul (ho) era culoarea sacră, dătătoare de viață, ea anticipând steagurile roșii ale Chinei comuniste. Roșul era și culoarea împărăției zeilor fericirii. Combinația roșu-verde, considerată în Europa dură și agresivă, în China simbolizează longevitatea, de pildă în cazul ciorapilor verzi și fustelor roșii din veșmântul tinerelor fete sau în cazul lămpilor roșii și a vinului verde de la hanuri.

În arta tradițională creștină, roșul era culoarea sângelui jertfei lui Hristos și al martirilor, a iubirii arzătoare (de pildă în veșmântul lui Ioan, ucenicul favorit a lui Iisus) și a flăcărilor de Rusalii ale Sfântului Duh. „Roșul cardinal” ar trebui să semnifice că purtătorii acestei culori erau pregătiți pentru moartea prin jertfă pentru biserică. Culoarea are o semnificație pozitivă ca expresie a iubirii biruitoare și in scenele creației și ale învierii lui Hristos. La veșmintele de liturghie, roșul iese în evidență la sărbătoarea mucenicilor, a Sfântului Duh și a Păresimilor. În simbolistica populară, roșul este culoarea iubirii (asociată de pildă, florilor și îndeosebi trandafirilor), dar și a vieții (astăzi roșu, „mâine mort”) și a furiei („a vedea roșu înaintea ochilor”).

În alchimie roșul alcătuiește împreună cu albul, un sistem dual și simbolizează principiul material sulf, adică ceea ce arde. Această polaritate ar trebui corelată cu doctrina antică despre procreere, potrivit căreia noua viață apare acolo unde sângele (sângele menstrual) se unește cu sperma albă, aceste două culori fiind în general asociate simbolisticii creației.

În francmasonerie roșul este caracteristic sistemului gradelor înalte din „ritul scoțian”, în opoziție cu gradele „albastre” (Ucenic, Companion și Maestru). În psihologia abisală(potrivit lui E Aeppli,), de pildă în vise, roșul exprimă ceva legat de funcția afectivă. „Acolo unde licărește roșul, sufletul este gata de acțiune, începe cucerirea, încep suferințele, apare sacrificiul, dar apar și apăsările; este vorba, în principal, de o relație sentimentală”.

 

Albastrul

 

Dintre culori, albastrul este cea mai adâncă, căci privirea pătrunde fără a întâlni niciun obstacol. Albastrul este cea mai imaterială dintre culori. În general, natura nu înfățișează albastrul decât alcătuit din transparență, adică un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Vidul este precis, pur și rece.

Albastrul este cea mai rece dintre culori și, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului.

Un mediu albastru calmează, liniștește, dar, spre deosebire de cel verde, nu tonifică, pentru că el nu prefigurează decât o evadare fără priză asupra realului, o eliberare care, cu timpul, devine deprimantă. Profunzimea verdelui conferă, după Kandinsky, o impresie de odihna terestră și de mulțumire de sine, în timp ce profunzimea albastrului are o gravitate solemnă, supraterestră.

Albastrul și albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detașarea față de valorile acestei lumi și înălțarea sufletului către Dumnezeu, adică spre aurul care va întâmpina albul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc.

În budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Vairochana, a Înțelepciunii transcendente, a potențialităților și, simultan, a vacuității, a cărei posibilă imagine este aceea a imensității cerului albastru. Lumina albastră a Înțelepciunii lui Dharmadhatu (lege sau conștiință originară) are putere orbitoare, dar ea este cea care deschide calea Eliberării.

Culoarea albastru face să crească capacitatea de apărare imunitară și facilitează foarte mult regenerarea celulară.

Culoarea albastru este în general indicată în stări infecțioase și în afecțiuni virale, în stări febrile, insolație, stări de vomă, spasme nervoase, crize acute de reumatism, bufeuri de căldură (senzații de încălzire bruscă de jos în sus, însoțite de transpirații care apar în unele dispepsii digestive sau după mese încărcate, cât și în perioada de climateriu la ambele sexe).

Culoarea albastru ne permite să ne deschidem cu entuziasm față de tot ceea ce este elevat și minunat în jurul nostru. Totodată, ea ne ajută să trăim într-o deplină armonie în anturajul nostru.

Utilizarea excesivă a acestei culori poate însă produce oboseală, iar o ambianță predominant albastră permanent poate provoca depresie și constipație. Hainele intime de corp ce au culoarea albastră, nu sunt de asemenea indicate.

  • Efectele fiziologice: scade presiunea sanguină, scade tonusul muscular, calmează respirația și reduce frecvența pulsului.
  • Efectele psihologice: culoare rece, odihnitoare și liniștitoare, îndeamnă la calm și reverie, predispune la concentrare și liniște interioară, conferă seriozitate, reverie sublimă, disponibilități evocatorii, senzație de spațialitate, îngăduință, pace inefabilă, dor, nostalgie spirituală, favorizează amplificarea proceselor de inhibiție și de încetinire a ritmului activității, face să apară senzația de depărtare în spațiu, de detașare, de infinit și meditație spontană.

Indicații terapeutice

  • abcese gingivale, dureri de dinți;
  • afecțiuni ale gâtului, durere (inflamație) în gât, gușă;
  • aftă;
  • arsuri;
  • colică;
  • criză biliară;
  • dereglare nervoasă;
  • diaree;
  • dizenterie;
  • dureri de cap, migrenă;
  • epilepsie;
  • febră tifoidă;
  • friguri;
  • hemoroizi care sângerează;
  • holeră;
  • icter (gălbinare);
  • inflamare a creierului, a intestinelor, ochilor;
  • insolație;
  • insomnie;
  • isterie;
  • menstruație dureroasă;
  • pojar;
  • prurit (mâncărimi);
  • palpitații;
  • reumatism;
  • spasme;
  • tăieturi (răni);
  • tulburări ale bilei;
  • tulburări provocate de șocuri;
  • vărsat de vânt. (Sursa: Wikipedia)

Culoarea are mai multe semnificații spirituale, fiecare dezvăluind un atribut diferit al Maicii lui Dumnezeu.

Când admirăm arta creștină din ultimul mileniu, observăm că o singură culoare este aproape întotdeauna asociată Fecioarei Maria: albastrul.

De ce? Ce semnificație are?

Pentru început, culoarea albastră are rădăcini biblice profunde în Vechiul Testament. Potrivit dr. R. Jared Staudt, culoarea este specific menționată ca și culoarea poporului Israel, în cartea Numeri.

„Vorbește fiilor lui Israel și spune-le să-și facă ciucuri la poalele hainelor lor din neam în neam, iar pe deasupra ciucurilor de la poalele hainelor să pună un șiret de mătase albastră. Și va fi că-n ciucurii aceștia vă veți uita spre a vă aduce aminte de toate poruncile Domnului ca să le pliniți și spre a nu mai rătăci după cugetele voastre și după ochii voștri, întru care voi vă desfrânați urmându-i.” (Numeri 15, 38-39)

Pentru poporul lui Israel, albastrul duce cu gândul la urmarea poruncilor lui Dumnezeu, în contra voinței egoiste a omului.

Acest lucru a fost pus în aplicare cu strășnicie de către Preacurata Maică care a spus: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1, 38). Ea a fost credincioasa Fiică a Sionului care a împlinit chemarea de ascultare, pe care Dumnezeu a cerut-o de la israeliți.

În plus, Cartea Numeri le cerea leviților să aștearnă peste chivotul mărturiei „un înveliș de lână albastră” (4: 6). Și mai departe: „pe masa pâinilor punerii-înainte vor așterne o față de masă albastră”(4, 7).

Maria este în mod tradițional numită Chivotul Legii celei Noi, deoarece ea a ținut în sine Prezența Divină a lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, în tradiția bizantină veșmintele albastre ale Mariei au un înțeles diferit.

Albastrul în iconografie reprezintă transcendența, misterul și divinitatea. Este culoarea cerului și, ca rezultat, este văzută ca o culoare cerească.

Roșu în schimb este văzut ca o culoare pământească, culoarea sângelui.

Isus este de obicei ilustrat în icoane purtând pe deasupra un veșmânt albastru, iar pe dedesubt unul roșu, simbolizând modul în care firea divină îi învăluie firea umană.

Pe de altă parte, Maria poartă pe deasupra un veșmânt roșu, iar pe dedesubt unul albastru, reprezentând modul în care ea purta divinitatea – pe Isus – în sânul umanității sale.

Când Maria i-a apărut Sfântului Ioan Diego, ea purta o mantie albastră-verde. Potrivit Cavalerilor lui Columb, „mantia de culoare verde-albastră simbolizează cerul. În plus, culoarea mantiei indică regalitatea, deoarece numai împărații puteau purta veșminte de acea culoare”.

Deci albastrul este o culoare foarte importantă în tradițiile artistice ale creștinismului și are înțelesuri spirituale profunde care indică diferitele atribute ale preacuratei Maici. Este o culoare sacră, care ne aduce aminte de credincioșia Mariei și de rolul ei privilegiat în istoria mântuirii. (Sursa: e-communio.ro)

 

61505206_1108280272714083_5630398088616083456_n.jpg

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s