Bratara Talisman Crux


61131211_522814761585293_87276578723069952_n

Materiale: amuleta Cruce, cristale fatetate, margele de nisip, crimpuri, conector, snur cu insertie de guta

Cod: 48Crux

Pentru comenzi accesati datele de contact. 

CRUCEA

Considerat unul dintre simbolurile fundamentale ale omenirii, crucea are o istorie extrem de veche, prezenta sa fiind semnalata cu mult timp inaintea crestinismului, in majoritatea civilizatiilor vechi si pe toate meridianele globului. Marturii despre cruce ne parvin din Egipt si din Grecia, din China si din Mexic, din Imperiul Roman si din lumea celtica. Peste tot crucea este semnul plastic care concentreaza in forma sa sculptata, incizata, pictata sau caligrafiata pe papirus, o uriasa cantitate de informatii referitoare la universul spiritual al fiecarei civilizatii. Structura plastica a crucii devine o adevarata emblema, un simbol al credintelor ce i-a animat pe cei ce au realizat respectivele forme. Din aceste considerente vorbim si astazi despre “crucea celtica”, “crucea de Malta”, “crucea greceasca” etc.

Pentru antici, crucea era sinteza celorlalte trei simboluri fundamentale: cercul, centrul si patratul. Intersectia celor doua brate ale crucii genera “centrul”, adica locul unde cerul intalneste pamantul, in care timpul se amesteca cu spatiul. Crucea este legatura dintre cosmos si centrul originar, este permanenta comunicare dintre pamant si cer, de sus in jos si de jos in sus. Din aceasta perspectiva, crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului care randuieste si masoara spatiul sacru, ordoneaza vetrele de locuire, strabate campurile si cimitirele. Incrucisarea bratelor sale marcheaza raspantiile. Crucea este un simbol ascensional cu dubla semnificatie. Ea explica misterul centrului care are putere de a emana, de a imprastia, dar si de a aduna. In lumea celtica simbolismul crucii se combina cu simbolismul “cercului”. Crucea celtica este inscrisa in cerc, avand brate egale. La intersectia acestora apare totdeauna un mic glob care face trimitere la simbolismul “centrului”. In evolutia sa temporala, crucea celtica a cunoscut mai multe variante de reprezentare. In unele dintre acestea, bratele crucii inscrise in cerc depasesc limitele cercului, devenind “roata”. In civilizatia vechilor mexicani, simbolul crucii exprima totalitatea lumii care se ordoneaza sub semnul crucii, iar la centrul ei era plasat Zeul Focului.

Traditia crestina imbogateste foarte mult simbolismul initial al crucii, incluzand imaginea mantuirii si patimilor lui Hristos. Crucea se identifica la crestini cu Iisus Rastignit, motiv pentru care ea devine cel mai viu simbol al lor. Crucea este slavita in sarbatori speciale – Aflarea Sfintei Cruci, Aratarea Sfintei Cruci, Scoaterea Sfintei Cruci, Inaltarea Sfintei Cruci – , este cantata in imnuri liturgice si este adorata ca “relict sfant”, fiecare bucatica din lemnul sau. In iconografia crestina crucea s-a bucurat de o mare atentie, existand mai multe modalitati plastice de reprezentare a simbolismului: crucea in forma de X si T, crucea cu varf si o singura bara orizontala, crucea cu varf si doua bare orizontale, crucea cu varf si trei bare orizontale, crucea cu brate egale, inscrisa in patrat (“crucea greaca”) si crucea cu brate inegale, inscrisa in dreptunghi (“crucea latina”). Fara a se exclude unele pe celelalte, aceste variante exprima particularitatile culturale de perceptie si interpretare simbolica a aceluiasi adevar crestin: crucea, expresia mantuirii si a patimirii. Din bogatul simbolism al crucii, spiritualitatea populara romaneasca a conservat mai multe categorii de martori vizuali ce pot fi intalniti in casa si gospodaria taraneasca traditionala, in vatra satului, la raspantii, pe hotare si in holdele cu semanaturi. Motivul crucii este realizat intr-o infinitate de variante plastico-decorative, in materiale si tehnici dintre cele mai diverse. Cioplit, incizat, sculptat, tesut, brodat, pictat pe lemn, piatra, os, suprafata textila sau pe piei de animale, simbolul crucii atesta de fiecare data credinta romanilor in forta invincibila a simbolului capabil de a le proteja viata, alungand raul dincolo de spatiul vital al individului, al familiei, al neamului si al comunitatii. Crucea ocroteste viata, o ajuta sa se implineasca, deschizandu-i perspectiva nemuririi. Pentru romani crucea este protectoarea casei, aparatoarea holdelor si a semanaturilor, este scutul de care tot raul se loveste, fara sansa de a-l atinge pe omul credincios, ce stie sa se apere. In temeiul unor asemenea convingeri, indiferent de zona etnografica in care ne aflam, pe tot cuprinsul Romaniei, observam si astazi cum taranii isi pun pe acoperisul caselor, uneori si al grajdurilor, cruci din lemn, ceramica sau metal pentru “a-si feri casele de fulgere si trasnete si de alte rele”. Pe monumentalele porti transilvanene din tara Oltului, Maramures, Tarnave, Odorhei si Ciuc sunt sculptate cruci alaturi de rozete, “pomi ai vietii”, “Soare si Luna”, uneori chiar “Arhangheli”, in speranta ca aceste simboluri vor impiedica fortele raului (spiritele malefice) sa intre in gospodarii. In aceleasi zone, ancadramentele usilor si ferestrelor de la casesunt impodobite cu aceleasi categorii de simboluri pentru “a opri raul sa intre in casa”; “acolo unde crucea vegheaza, raul nu poate trece pragul”. Credintele legate de nevoia protejarii simbolice a pragurilor ce despart spatiul omului de spatiul nedefinit cuprind nenumarate referiri la eficienta protectoare (apotropaica) a crucii amplasate in asemenea locuri. Amenajarea spatiului de locuit aduce in atentie solutii decorative ingenioase si diferentiate in functie de specificul zonal. Dincolo de marea diversitate a formulelor de amenajare decorativa a spatiului de locuit descoperim, ca o constanta, simbolul crucii, prezent pe stergarele si batistele ce impodobesc peretii, pe strachinile agatate in cuiere de lemn sau asezate pe podisoare (dulapuri), pe lazile de zestre si pe spatarele scaunelor ce inconjoara masa. (Sursa: jurnalul.ro)

Crucea este unul din simbolurile atestate inca din antichitatea cea mai indepartata: in Egipt, in China sau in Creta, la Cnosos, unde s-a descoperit o cruce de marmura datand din veacul al XV-lea i.Hr. Crucea este al treilea din cele patru simboluri fundamentale alaturi de cerc, centru si patrat. Ea stabileste o relatie intre celelalte trei. Aceasta este cea mai complexa simbolistica. Ele au dat nastere unui adevarat limbaj universal. Crucea simbolizeaza in esenta pamantul, cele patru puncte cardinale, fiind baza simbolurilor de orientare in diferitele etape de existenta ale omului. Etapele coincid omului-animal (orientare interioara), pamantului (orientare temporala) si a sferelor ceresti (orientare spatiala).

In China, cifra crucii este cinci (desi in arealul european ea corespunde patratului si cifrei patru). Multumita simbolisticii chineze am invatat din nou sa luam in considerare centrul acestui simbol. Acest punct este marea rascruce a imaginarului. Crucea are in consecinta o functie de sinteza si de masura. In ea se intalnesc cerul si pamantul, in ea se amesteca timpul si spatiul. Ea este cordonul ombilical alcosmosului legat de centrul originar. Dintre toate simbolurile ea este cel mai universal, cel mai totalizator. Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului comunicarii intre cer si pamant. Ea este marea cale de comunicatie. Crucea ordoneaza spatiile sacre, ca de pilda templele; ea deseneaza pietele oraselor; strabate campurile si cimitirele; bratele ei marcheaza raspantiile. In acest punct central se inalta un altar, o piatra, un catarg. Ea explica misterul centrului. Crucea mai are o valoare de simbol ascensional. Intr-o ghicitoare germanica medievala se vorbeste despre un copac ale carui radacini sunt in iad si al carui varf ajunge la tronul lui Dumnezeu, si care tine lumea intreaga in crengile lui; acest copac este tocmai Crucea.

In legendele orientale, crucea este puntea sau scara pe care urca la Dumnezeu sufletele oamenilor. In unele variante, lemnul crucii are sapte trepte, dupa cum arborii cosmici reprezinta cele sapte ceruri.

Traditia crestina a imbogatit in mod prodigios simbolismul crucii, condensand in aceasta imagine mantuirea si patimile Mantuitorului. Crucea il simbolizeaza pe Cel Rastignit, pe Hristos, Mantuitorul, Logosul, a doua persoana a Treimii. Ea este mai mult decat o figura a lui Hristos, identificandu-se cu persoana lui. Crestinii tin sarbatori ale Crucii: aratarea Sfintei Cruci, scoaterea ei, i se canta imnuri. Ea isi are propria istorie – lemnul din care este facuta provine dintr-un copac sadit de Set pe mormantul lui Adam, si, dupa moartea lui Hristos, farame din ea se imprastie in toata lumea. Crucea va aparea din nou in bratele lui Hristos la Judecata de Apoi.

Iata de ce ea a fost preluata de iconografia crestina – pentru a sublinia supliciul lui Mesia ca si prezenta lui. Se pot deosebi patru tipuri principale de cruce: crucea fara varf (in forma de T); crucea cu varf si cu o singura bara orizontala; crucea cu varf si cu doua bare orizontale; crucea cu varf si cu trei bare orizontale.

Diferitele sensuri atribuite lor de simbolistica nu sunt deloc absolute. Ele nu se exclud reciproc. Crucea in forma de T ar reprezenta sarpele tintuit de un par, moartea invinsa prin jertfa. Ea avea un sens misterios inca din Vechiul Testament. Crucea cu o singura bara orizontala este crucea evangheliei. Cele patru brate ale ei simbolizeaza cele patru elemente intinate de firea omului si virtutile sufletului omenesc. Crucea greceasca are patru brate egale. Crucea latina este potrivita dimensiunilor umane. Una este idealizata, cealalta realista. Dintr-o spanzuratoare, ortodocsii au facut un obiect de podoaba. Deasemenea, bisericile ortodoxe si catolice au fost intocmite dupa planul crucii. Crucea cu doua bare ar reprezenta si inscriptia lui Pilat – Isus Nazarineanul, regele iudeilor. Crucea cu trei bare devine un simbol al ierarhiei ecleziastice, corespunzand tiarei papale, palariei de cardinal si mitrei episcopale. Incepand din secolul al XV-lea numai papa are dreptul de a purta aceasta cruce; crucea dubla revinea cardinalilor si arhiepiscopilor; crucea simpla revenea episcopilor.

Mai putem distinge crucea patimilor si crucea invierii.

Puterea simbolismului in primele veacuri crestine apare cu mai multa pregnanta pe crucea mistica, sapata in piatra: pecetea poarta gravata o cruce in T cu literele X si P. Crucea l-a zdrobit si l-a imblanzit pe Satana-stravechiul sarpe, inlantuit la piciorul crucii. Acest dusman al neamului omenesc vrea sa subjuge spiritul (simbolizat sub forma unui porumbel).

Urmandu-si evolutia in lumea simbolurilor, crucea devine raiul celor alesi descrisa intr-o editie a Divinei Comedii din 1941. Crucea este aici simbolul slavei vesnice, a slavei dobandite prin jertfa si care culmineaza intr-o fericire extatica.

In traditiile iudaice si crestine, semnul purtator de cruce apartine riturilor initiatice primitive. Crucea crestina este vestita prin anumite figuri din Vechiul Testament cum sunt, pragul de sus al usii de la casele evreilor, unse cu sange de miel printr-un semn al crucii. Crucea recapituleaza creatia, ea are un sens cosmic. Irineu scrie: “S-a facut trup si a fost rastignit pe cruce, adunand in sine lumea toata” – crucea devine astfel polul lumii, pecete cosmica. crucea lumii.

Prezenta crucii se regaseste in natura, omul cu bratele intinse al lui Leonardo simbolizeaza crucea asa cum o face si zborul pasarilor, catargul corabiei, ancora, tridentul sau uneltele de arat pamantul. Crucea reia temele fudamentale ale Bibliei – ea este pom al vietii, intelepciune, lemn (al arcei, al toiagului).

In teologia izbavirii, crucea mai este si simbolul rascumpararii datorate in numele justitiei si al carligului cu care a fost incatusat demonul. O intreaga traditie considera ca este necesara o rascumparare catre demon. Potrivit unei credinte stravechi, adevaratul lemn al crucii lui Hristos invie mortii pentru ca se presupune ca este facuta din lemnul Pomului Vietii sadit in rai.

In Asia, simbolul crucii, desi nu este tot atat de bogat din punct de vedere simbolic ca in lumea crestina, nu este totusi mai putin important. Ne este greu sa studiem in cateva randuri un simbolism atat de vast ca acela al crucii caruia Guenon i-a consacrat un volum intreg – emblema a centrului, a focului, a intelectului, a Principiului. Crucea mai este si Axa Lumii.

In Egipt, crucea cu toarta (ankh) confundata adesea cu nodul lui Isis, este simbolul milioanelor de ani de viata viitoare. Ea este unul din atributele lui Isis, dar poate fi vazuta in mana multor divinitati, ca emblema a vietii divine si a vesniciei. In mana muritorilor, ea exprima o urare de fericire vesnica in tovarasia lui Isis si Osiris. Cercul ei este imaginea perfecta a ceea ce nu are nici inceput si nici sfarsit, evocand starea de transa in care se zbatea initiatul, mai exact ea reprezinta starea de moarte, rastignirea alesului si, in unele temple, initiatul era culcat de preoti pe un pat in forma de cruce. Ea este aplicata pe fruntea faraonilor si a initiatilor, ca pentru a le da puterea sa vada vesnicia dincolo de obstacolele ce raman de trecut. Pentru Paul Pierret, ea este si un simbol de protejare a tainelor sfinte – numeroase amulete se atarnau la gatul mumiilor.

In arta africana, crucea are in primul rand un sens cosmic, simbolizeaza soarele si drumul deschis de el pe bolta cerului. Ea reprezinta la triburile bamum pe rege. Ca raspantie mai exprima si drumurile vietii si mortii, fiind o imagine a soartei omului. Asocierea dintre cruce si spirala rezuma organizarea lumii potrivit conceptiei triburilor bantu din Kasai (Congo, Lulua si Baluba). La aceleasi populatii crucea tatuata, gravata si forjata simbolizeaza punctele cardinale si in acelasi timp cele patru drumuri ale universului ce conduc la genii, la oameni, la sufletele bune si la sufletele rele.

Crucea, scrie Guenon, este in primul rand simbolul totalizarii spatiale, simbolul ei fiind o unire a contrariilor pe care trebuie sa il apropiem de acel kua (unirea dintre yang si yin), ca si de acea tetraktys. Acest simbolism este extrem de bine simtit in traditia mitica a vechilor mexicani. Crucea este simbolul totalitatii lumii, a legaturii dintre ani. Cand vechii scribi incercau sa-si reprezinte lumea ei dispuneau in forma de cruce cele patru spatii in jurul centrului.

Mitologia mexicana ne ofera intreaga paleta simbolica ce vine sa se ordoneze sub semnul crucii – in vatra universului sta zeul focului sau un copac multicolor.

Crucea latină

Această reprezentare a crucii, şi cea mai răspândită, evocă sacrificiul suprem pe care l-a făcut Iisus Hristos pentru a răscumpăra păcatele omenirii. Crucea este goală pentru a ne aminti de momentul Învierii şi de speranţa în viaţa veşnică.

TURCOAZ: protectie (absorbtie a energiilor negative de orice tip, de aceea se foloseste pentru indepartarea “ochiului rau”, a deochiului, impotriva vrajilor si a magiei negre , pentru protectie si impotriva poluantilor din mediul inconjurator,  radiatiilor electromagnetice, razelor X; simte invidia, ura, infidelitatea, rautatea si energiile negative, schimbandu-si culoare cand se apropie un pericol sau cand cineva ii vorbeste de rau posesorul; poate prevesti moartea (se sparge) si boala), curaj, vindecare (sanatate), succes in afaceri si negocieri, prosperitate, longevitate, confort spiritual, buna dispozitie, binecuvantare divina, noroc, capacitatea de a folosi mai bine timpul, eficienta, organizare, gasirea unei iesiri din orice problema, putere, comunicare cu lumea fizica si lumile spirituale, intuitie, calm interior, creativitate, serenitate, dragoste romantica, vitalitate fizica si psihica, chakra 5 (Vishuddha ), efect intaritor asupra corpului fizic, accelereaza regenerarea tesuturilor, previne si inlatura atacurile de panica, intareste sistemul imunitar, alunga infectiile virale, elimina atitudinea de matir, favorizeza dezvoltarea personala, fiind de mare ajutor in concentrare si meditatie, in post si rugaciune si in lucrul cu noi insine; atenueaza nervozitatea (tracul), ajuta la rezolvarea problemelor intr-o maniera creativa, tonifica inima, imbunatateste vederea,  confera forta cuvintelor, mentine si consolideaza relatiile, incurajeaza atentia pentru detaliu,  trezeste entuziasmul si inspira proiectele noi, ajutand la descoperirea talentelor ascunse; echilibreaza centrii energetici, dezvolta constiinta superioara, inlatura inhibitia si vechile angajamente, precum si ideile fixe, foarte eficienta impotriva viciului fumatului.

Bratara Talisman Rosa Dorada


61177377_2183095882021274_7070102775849287680_n

Bratara Talisman Rosa Dorada –  protectie divina, sanatate, longevitate, prosperitate, perfectiune, desavarsire, puritate, cunoastere, adevar, bucurie, frumusete, demnitatea, onoare, faima, bunastare, fertilitate, creativitate, echilibru, iluminare spirituala, pasiune, curaj, putere, vointa, credinta, intelepciune, pace interioara, ajutor divin;  porte-bonheur pentru cei ce poarta numele Fecioarei Maria si al Sfintei Rita, dar si pentru cei nascuti pe 22 mai, 15 august, 8 septembrie, ori care se vor ocrotiti si indrumati de catre Sfanta Fecioara, precum si de catre Sfanta Rita.

Materiale: amuleta placata cu aur – Rosa Dorada (Trandafir Auriu), margele de nisip, crimpuri aurii, snur rosu cu insertie de guta

Cod: 58RosaDorada

Pentru comenzi accesati datele de contact.

Trandafirul 

Trandafirul este floarea cea mai strâns legată de istoria omenirii. In legende, basme, obiceiuri, medicina tradiţională, artă sau publicitate, vom observa că el îşi găseşte un rol în aproape toate domeniile. Aceasta nu se datoreaza numai fumuseţii florii sau contrastului aparent dintre delicateţea trandafirului înflorit şi „agrestivitatea” spinilor săi. Mult mai mult contează aureola care învăluie, în subconştientul nostru, caracterul simbolic al florii. Simbolistica trandafirului este atât de cuprinzătoare, încât numai pe această temă au fost scrise volume întregi.

Numele de rosa provine de la celticul ,,/+odd sau /+udd,, care înseamnă roşu, iar cel de trandafir este de origine neogreacă, trandap+ilos insemnand 30 de foiţe.

In hinduism, trandafirul cosmic Tripurasundari simbolizează perfecţiunea, desăvârşirea, Cupa Vieţii, sufletul, inima, iubirea, exprimând frumuseţea Mamei Divine. Odată cu prăbuşirea Imperiului Roman, trandafirii au fost cultivaţi doar în mănăstiri ca plante medicinale, până când Carol cel Mare, în anul 794, i-a repus în drepturile lor fireşti. – Nici unei alte flori nu i s-au atribuit atâtea simboluri.

Incepând din secolul XI, simbolul trandafirului a fost acceptat şi în religia creştină, căpătând mai târziu semnificaţii noi, în bună parte datorită poemului alegoric Divina Comedie a lui Dante Aligheri. – Roza Candida – trandafirul alb dăruit de Beatrice credinciosuluiei iubit, şi Rosa Mystica – Trandafirul Alb al Fecioarei Maria, ambele au devenit simbol al nevinovăţiei, purităţii şi dragostei cereşti, preluat în iconografia religioasă. In Evul Mediu, doar fecioarele puteau să poarte cunune de trandafiri albi, simbolul nevinovăţiei. 
Trandafirul roşu este asociat cu sângele pierdut de Christos răstignit pe cruce şi cu Sfântul Graal, vasul în care Iosif din Arimateea ar fi strâns acest sânge. Numele Rosariului, acel şnur pe care sunt înşirate un număr de mărgele folosit pentru a ţine evidenţa rugăciunilor, derivă tot de la trandafir. In creştinism sunt cunoscute trei dimensiuni ale RosariuluiRosariul Mic – 33 de mărgele mici + 5 mărgele mari (vârsta lui Christos şi cele 5 răni ale sale), Rosariul Mijlociu – 63 mărgele mici +7 mari (vârsta Fecioarei Maria şi cele şapte bucurii şi dureri) şi Rosariul Mare – 150 mărgele mici + 15 mari (numărul psalmilor).
In limba sanscrită, Dshapa înseamnă rugăciune, dar prin schimbarea intonaţiei mai înseamnă şi Trandafir – roză. Originea lui se pierde în timpurile anterioare epocii noastre, a fost folosit iniţial in religia hinduistă, apoi budhistă, apoi preluat de către creştinism (catolici) ca un complet de rugăciuni diferite dedicate Fecioarei Maria, apoi de religia islamică cu semnificaţia iniţială de a ţine evidenţa rugilor.
Multă vreme a existat tradiţia ca în sălile de şedinţă sau deasupra scaunelor de spovadă (la catolici) să existe un trandafir cu cinci petale, aceasta pentru a se ştii că discuţiile şi confesiunile se află sub rosa, adică secrete. Legenda acestui obicei ar fi că zeul Harpocrates ar fi fost mituit de către Eros (Cupidon) cu un trandafir alb, pentru ca el s-o oblige pe zeiţa Venus să nu mai bârfească.
In Islam, trandafirul este simbolul frumuseţii masculine şi al sângelui lui Mahomed, precum şi al celor doi fii ai săi. – Trandafirul Bagdadului reprezintă legea, calea şi ştiinţa, simbolizânda adevărul şi pe Dumnezeul suprem – Allah.
In Evul Mediu creştin, cea mai cunoscută utilizare a trandafirului a fost aceea creată de Papa Leon al IX-lea, în secolul al XI-lea – el a iniţiat Ceremonia Trandafirului Auriu, trimis anual unui monarh european ca semn al stimei şi răsplată a faptelor apreciate de Sfânta Biserică. 
Floarea cu cinci petale a trandafirului sălbaticmăceşul, a fost identificată de vechii greci cu Pentagramul – simbolul ciclului cosmic, iar Aristotel vedea in ea cele cinci elemente esenţiale –  focul, apa, pământul, aerul şi lemnul. 
Trandafirul a fost şi simbolul alchimiştilor care îşi numeau tratatele Trandafiri ai Filozofilor. Trandafirii albi şi roşii erau simbolul dualismului reprezentând principiile ancestrale ale alchimiei – sulfura şi mercurul, iar un trandafir cu şapte petale reprezenta sistemul planetar.
Psihiatrul, psihologul şi filozoful elveţian Carl Gustav Jung, elevul lui Freud, adeptul şi continuatorul metodei psihanalizei, dar raportată la elementul social şi nu sexual, consideră trandafirul ca o formă a unităţii:  o mandală. (Sursa: academia.edu/11353781/Trandafirul)
Simbolistica celor 3 culori: auriu, roşu, albastru:
Auriul, Roşul si Albastrul sunt trei dintre cele șase culori liturgice.
În Biserica Ortodoxă sunt folosite în principal șase culori liturgice: alb, verde, purpuriu (vinețiu), roșu, albastru și auriu. Recent au început a se folosi și veșminte de culoare neagră. În unele locuri mai sunt folosite și culorile portocaliu stacojiu și ruginiu.
Alegerea culorilor veșmintelor liturgice se face în funcție de semnificația fiecărei culori. Astfel, albul reprezintă puritatea luminii harului lui Dumnezeu; verde, culoarea vieții, a Sfântului Duh și a lemnului Sfintei Cruci; purpuriu, pentru patima Domnului Iisus Hristos; roșu închis pentru sângele lui Hristos și pentru sângele martirilor; albastru pentru Maica Domnului; auriu pentru bogăția darurilor Sfântului Duh și roșu deschis pentru flacăra intensă a Oastei Duhovnicești. Negru este în mod tradițional culoarea morții și a doliului în Apus, spre deosebire de Răsărit unde albul este culoarea Adormirii (căci Ortodoxia accentuează Învierea Domnului, nu greutatea și chinul patimilor și morții Domnului). În Rusia, roșu este culoarea bucuriei, strălucirii și frumuseții. Nici una dintre acestea nu este scrisă în anumite reguli sau canoane și, în mod evident, multiplele culori au semnificații diferite pentru diferitele popoare, astfel că și folosirea lor poate fi diferită de la caz la caz. (Sursa: Wikipedia)
Auriul, Roşul si Albastrul sunt cele trei culori principale in care se zugrăveşte veşmântul Maicii Domnului.
Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie – slava şi domnia, iar cea albastră – cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ. (Sursa: Doxologia.ro)

AURIUL

Auriul este asociat cu elementul metal si reprezinta demnitatea, onoarea si faima. Ca si galbenul, este pozitiv si optimist, dar are mai multa distinctie. In vechea China, numai imparatul si familia sa aveau dreptul sa poarte haine aurii. In prezent, auriul este combinat cu rosu, pentru noroc si bunastare.

Auriul imprumuta din efectele benefice asociate soarelui: iubire, generozitate, cunoastere. De asemenea, aurul si, implicit, auriul, sunt strans legate de ideea de perfectiune. Asa se explica de ce, in alchimie, plumbul este transformat in aur, prin acest proces marcandu-se trecerea de la uman la divin.
Aurul alchimistilor simbolizeaza perfectiunea, scopul suprem. Nu este vorba despre aur ca metal, asa cum se crede adesea, ci, mai degraba, despre o evolutie spirituala, de o ascensiune din plan material in plan spiritual. Plumbul, simbol al omului care nu se poate detasa de valorile materiale, parcurge o serie de transformari prin care se preschimba in aur, semnificand omul care s-a desprins de lumea terestra.
Aurul a fost, dintotdeauna, apanajul capetelor incoronate, regi si imparati straduindu-se, de-a lungul istoriei, sa acumuleze cat mai mult metal pretios, pentru a arata lumii intregi cat sunt de bogati si de puternici. Ca simbol al puterii sale absolute, regele Frantei Ludovic al XIV-lea, supranumit si Regele Soare, a facut din Versailles un palat somptuos, in care predomina culoarea auriu. Auriul este culoarea fastului si a luxului, fiind purtat, odinioara, exclusiv de persoanele din clasele instarite. Asa cum, in Evul Mediu, galbenul a reprezentat gelozia si tradarea, aurul are si el conotatii negative, fiind adesea asociat zgarceniei si orgoliului.
In Egiptul Antic, aurul era simbolul vietii vesnice, iar camerele mortuare erau decorate in auriu, ca o garantie a nemuririi sufletului. Vechii egipteni vedeau in aur imaginea lui Ra, divinitate solara, si asociau aurul spicelor de grau, ca sursa de viata. In cultura budista, auriul este simbolul perfectiunii absolute, al echilibrului, iluminarii spirituale si, totodata, al eternitatii. De aceea, multe dintre statuile care il reprezinta pe Buddha sunt aurite.
De asemenea, aurul evoca soarele in toata splendoarea sa, iar auriul preia din atributele astrului ceresc: stralucire, lumina, caldura, fertilitate. In China, aurul si culoarea aurie sunt asociate ideii de fertilitate – se considera ca aurul se naste din pamant. Asa se face ca, in cultura chineza traditionala, patul nuptial era acoperit cu matase aurie. Tot in China, aurul este si simbolul iubirii, iar prin expresia nunta de aur se face referire la o dragoste perfecta. In traditia crestina, datorita naturii sale solare, aurul este unul dintre simbolurile asociate lui Iisus Hristos. Pentru ortodocsi, aurul simbolizeaza lumina divina si perfectiunea, icoanele si multe dintre tablourile medievale fiind pictate pe fundal auriu.

 

CULOAREA ROSIE

Este culoarea cel mai des amintită de persoanele supuse unui experiment în timpul căruia li se cerea să aprecieze culoarea preferată. Sub forma oxidului de fier, această culoare a însoțit în drumul său omenirea încă din epocile preistorice și a fost întotdeauna folosită în arta rupestră a epocii fierului. Omul de Neandertal presăra pe trupul celor îngropați acest colorant pentru a le reda „culoarea caldă” a sângelui și a vieții. În general , roșul este considerat agresiv, vital și dătător de putere, înrudit cu focul și simbolizează atât iubirea cât și lupta pe viață și pe moarte. Asupra tempermentelor introvertit-melancolice are o acțiune iritantă și de respingere.

Prin forta, puterea si stralucirea lui, rosul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital. Culoare a focului si a sangelui, prezinta, din punct de vedere simbolic, aceeasi ambivalenta ca si acesta din urma, in functie de nuanta sa, deschisa sau inchisa.

V. Kandinsky considera rosul deschis, exploziv, centrifug, ca fiind diurn, masculin, tonic, indemnand la actiune si aruncandu-si stralucirea aidoma soarelui, cu o putere uriasa si de neinvins.

Rosul inchis este, dimpotriva, nocturn, feminin, tainic, centripet. El reprezinta nu expresia, ci misterul vietii. Rosul inchis are si o semnificatie funerara. Ambivalenta culorii rosii a sangelui ne dezvaluie doua situatii: cand este ascuns, sangele este esenta vietii, varsat, el inseamna moarte.

Rosul viu, diurn, solar, centrifug indeamna la actiune. El este imaginea inflacararii si frumusetii, a fortei impulsive si generoase, a tineretii, sanatatii, a bogatiei, a erosului liber si triumfator.

Ambivalenta din care provine toata puterea de fascinatie a culorii rosii poarta in ea, strans legate, cele mai adanci pulsiuni umane: actiunea si pasiunea, eliberarea si asuprirea.
In Extremul Orient, rosul evoca in general caldura, intensitatea, actiunea si pasiunea. Rosul este culoarea tendintei expansive, rajas.

Intruchipare a ardorii si a navalnicei tinereti, rosul este, in traditiile irlandeze, culoarea prin excelenta razboinica.

In Japonia, culorea rosie este purtata aproape exclusiv de catre femei. Este un simbol al sinceritatii si fericirii.

Rosul este considerat un stimulent universal. Aceasta culoare are actiuni binefacatoare asupra sangelui si faciliteaza regenerarea celulara, mareste puterea vointei si curajul.

Rosul creste presiunea sanguina, mareste tonusul muscular, activeaza respiratia, da o senzatie pregnanta de caldura, datorita intensitatii ridicate a energiei radiante a lungimii de unda electro-magnetica ce ii corespunde.

Rosul este o culoare calda, stimulator general, excita, irita, provoaca, incita la actiune indeosebi in plan psihomotor, stimulent intelectual, usor nelinistitor, confera senzatie de pierdere in spatiu, aprindere, insufletire, activare, mobilizare, faciliteaza asociatiile de idei.

Indicatiile terapeutice ale culorii rosii:

– anemie,
– bronsita,
– guturai,
– debilitate fizica (slabiciune),
– depresie psihica,
– dureri reumatismale,
– gripa,
– guturai,
– idiotenie, imbecilitate,
– moleseala, lancezeala,
– oboseala,
– paralizie, paralizie infantila,
– raceala,
– tuberculoza,
– tulburari respiratorii

– stari inflamatorii,

– tulburari emotionale.

În simbolistica propriu-zisă are varii semnificații. În Egiptul antic, numai în „coroana roșie” a deltei (Nilului Egiptului de Jos) avea o semnificație pozitivă, însă în rest roșul era asociat cu șarpele-dușman Apepși cu zeul-dușman Suteh În papirusuri aceste nume apar scrise cu cerneală roșie; animalele colorate în roșu (de pildă câinii) erau detestate, întrucât această culoare era asociată întotdeauna cu actul de violență. În arta precolumbiană roșul era rareori utilizat, de pildă pentru a reprezenta sângele, soarele și focul, iar sub formă întreruptă, pentru a reprezenta pielea. La mayași el reprezintă estul, iar la popoarele din regiunea superioară a vechiului Mexic reprezintă sudul; la fel și la chinezi, unde în timpul dinastiei Chou (1050-256 î. Hr.) roșul (ho) era culoarea sacră, dătătoare de viață, ea anticipând steagurile roșii ale Chinei comuniste. Roșul era și culoarea împărăției zeilor fericirii. Combinația roșu-verde, considerată în Europa dură și agresivă, în China simbolizează longevitatea, de pildă în cazul ciorapilor verzi și fustelor roșii din veșmântul tinerelor fete sau în cazul lămpilor roșii și a vinului verde de la hanuri.

În arta tradițională creștină, roșul era culoarea sângelui jertfei lui Hristos și al martirilor, a iubirii arzătoare (de pildă în veșmântul lui Ioan, ucenicul favorit a lui Iisus) și a flăcărilor de Rusalii ale Sfântului Duh. „Roșul cardinal” ar trebui să semnifice că purtătorii acestei culori erau pregătiți pentru moartea prin jertfă pentru biserică. Culoarea are o semnificație pozitivă ca expresie a iubirii biruitoare și in scenele creației și ale învierii lui Hristos. La veșmintele de liturghie, roșul iese în evidență la sărbătoarea mucenicilor, a Sfântului Duh și a Păresimilor. În simbolistica populară, roșul este culoarea iubirii (asociată de pildă, florilor și îndeosebi trandafirilor), dar și a vieții (astăzi roșu, „mâine mort”) și a furiei („a vedea roșu înaintea ochilor”).

În alchimie roșul alcătuiește împreună cu albul, un sistem dual și simbolizează principiul material sulf, adică ceea ce arde. Această polaritate ar trebui corelată cu doctrina antică despre procreere, potrivit căreia noua viață apare acolo unde sângele (sângele menstrual) se unește cu sperma albă, aceste două culori fiind în general asociate simbolisticii creației.

În francmasonerie roșul este caracteristic sistemului gradelor înalte din „ritul scoțian”, în opoziție cu gradele „albastre” (Ucenic, Companion și Maestru). În psihologia abisală(potrivit lui E Aeppli,), de pildă în vise, roșul exprimă ceva legat de funcția afectivă. „Acolo unde licărește roșul, sufletul este gata de acțiune, începe cucerirea, încep suferințele, apare sacrificiul, dar apar și apăsările; este vorba, în principal, de o relație sentimentală”.

 

Albastrul

 

Dintre culori, albastrul este cea mai adâncă, căci privirea pătrunde fără a întâlni niciun obstacol. Albastrul este cea mai imaterială dintre culori. În general, natura nu înfățișează albastrul decât alcătuit din transparență, adică un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Vidul este precis, pur și rece.

Albastrul este cea mai rece dintre culori și, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului.

Un mediu albastru calmează, liniștește, dar, spre deosebire de cel verde, nu tonifică, pentru că el nu prefigurează decât o evadare fără priză asupra realului, o eliberare care, cu timpul, devine deprimantă. Profunzimea verdelui conferă, după Kandinsky, o impresie de odihna terestră și de mulțumire de sine, în timp ce profunzimea albastrului are o gravitate solemnă, supraterestră.

Albastrul și albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detașarea față de valorile acestei lumi și înălțarea sufletului către Dumnezeu, adică spre aurul care va întâmpina albul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc.

În budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Vairochana, a Înțelepciunii transcendente, a potențialităților și, simultan, a vacuității, a cărei posibilă imagine este aceea a imensității cerului albastru. Lumina albastră a Înțelepciunii lui Dharmadhatu (lege sau conștiință originară) are putere orbitoare, dar ea este cea care deschide calea Eliberării.

Culoarea albastru face să crească capacitatea de apărare imunitară și facilitează foarte mult regenerarea celulară.

Culoarea albastru este în general indicată în stări infecțioase și în afecțiuni virale, în stări febrile, insolație, stări de vomă, spasme nervoase, crize acute de reumatism, bufeuri de căldură (senzații de încălzire bruscă de jos în sus, însoțite de transpirații care apar în unele dispepsii digestive sau după mese încărcate, cât și în perioada de climateriu la ambele sexe).

Culoarea albastru ne permite să ne deschidem cu entuziasm față de tot ceea ce este elevat și minunat în jurul nostru. Totodată, ea ne ajută să trăim într-o deplină armonie în anturajul nostru.

Utilizarea excesivă a acestei culori poate însă produce oboseală, iar o ambianță predominant albastră permanent poate provoca depresie și constipație. Hainele intime de corp ce au culoarea albastră, nu sunt de asemenea indicate.

  • Efectele fiziologice: scade presiunea sanguină, scade tonusul muscular, calmează respirația și reduce frecvența pulsului.
  • Efectele psihologice: culoare rece, odihnitoare și liniștitoare, îndeamnă la calm și reverie, predispune la concentrare și liniște interioară, conferă seriozitate, reverie sublimă, disponibilități evocatorii, senzație de spațialitate, îngăduință, pace inefabilă, dor, nostalgie spirituală, favorizează amplificarea proceselor de inhibiție și de încetinire a ritmului activității, face să apară senzația de depărtare în spațiu, de detașare, de infinit și meditație spontană.

Indicații terapeutice

  • abcese gingivale, dureri de dinți;
  • afecțiuni ale gâtului, durere (inflamație) în gât, gușă;
  • aftă;
  • arsuri;
  • colică;
  • criză biliară;
  • dereglare nervoasă;
  • diaree;
  • dizenterie;
  • dureri de cap, migrenă;
  • epilepsie;
  • febră tifoidă;
  • friguri;
  • hemoroizi care sângerează;
  • holeră;
  • icter (gălbinare);
  • inflamare a creierului, a intestinelor, ochilor;
  • insolație;
  • insomnie;
  • isterie;
  • menstruație dureroasă;
  • pojar;
  • prurit (mâncărimi);
  • palpitații;
  • reumatism;
  • spasme;
  • tăieturi (răni);
  • tulburări ale bilei;
  • tulburări provocate de șocuri;
  • vărsat de vânt. (Sursa: Wikipedia)

Culoarea are mai multe semnificații spirituale, fiecare dezvăluind un atribut diferit al Maicii lui Dumnezeu.

Când admirăm arta creștină din ultimul mileniu, observăm că o singură culoare este aproape întotdeauna asociată Fecioarei Maria: albastrul.

De ce? Ce semnificație are?

Pentru început, culoarea albastră are rădăcini biblice profunde în Vechiul Testament. Potrivit dr. R. Jared Staudt, culoarea este specific menționată ca și culoarea poporului Israel, în cartea Numeri.

„Vorbește fiilor lui Israel și spune-le să-și facă ciucuri la poalele hainelor lor din neam în neam, iar pe deasupra ciucurilor de la poalele hainelor să pună un șiret de mătase albastră. Și va fi că-n ciucurii aceștia vă veți uita spre a vă aduce aminte de toate poruncile Domnului ca să le pliniți și spre a nu mai rătăci după cugetele voastre și după ochii voștri, întru care voi vă desfrânați urmându-i.” (Numeri 15, 38-39)

Pentru poporul lui Israel, albastrul duce cu gândul la urmarea poruncilor lui Dumnezeu, în contra voinței egoiste a omului.

Acest lucru a fost pus în aplicare cu strășnicie de către Preacurata Maică care a spus: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1, 38). Ea a fost credincioasa Fiică a Sionului care a împlinit chemarea de ascultare, pe care Dumnezeu a cerut-o de la israeliți.

În plus, Cartea Numeri le cerea leviților să aștearnă peste chivotul mărturiei „un înveliș de lână albastră” (4: 6). Și mai departe: „pe masa pâinilor punerii-înainte vor așterne o față de masă albastră”(4, 7).

Maria este în mod tradițional numită Chivotul Legii celei Noi, deoarece ea a ținut în sine Prezența Divină a lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, în tradiția bizantină veșmintele albastre ale Mariei au un înțeles diferit.

Albastrul în iconografie reprezintă transcendența, misterul și divinitatea. Este culoarea cerului și, ca rezultat, este văzută ca o culoare cerească.

Roșu în schimb este văzut ca o culoare pământească, culoarea sângelui.

Isus este de obicei ilustrat în icoane purtând pe deasupra un veșmânt albastru, iar pe dedesubt unul roșu, simbolizând modul în care firea divină îi învăluie firea umană.

Pe de altă parte, Maria poartă pe deasupra un veșmânt roșu, iar pe dedesubt unul albastru, reprezentând modul în care ea purta divinitatea – pe Isus – în sânul umanității sale.

Când Maria i-a apărut Sfântului Ioan Diego, ea purta o mantie albastră-verde. Potrivit Cavalerilor lui Columb, „mantia de culoare verde-albastră simbolizează cerul. În plus, culoarea mantiei indică regalitatea, deoarece numai împărații puteau purta veșminte de acea culoare”.

Deci albastrul este o culoare foarte importantă în tradițiile artistice ale creștinismului și are înțelesuri spirituale profunde care indică diferitele atribute ale preacuratei Maici. Este o culoare sacră, care ne aduce aminte de credincioșia Mariei și de rolul ei privilegiat în istoria mântuirii. (Sursa: e-communio.ro)

 

61505206_1108280272714083_5630398088616083456_n.jpg

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

 

Bratara Kabbalah cu Steaua Vietii – UNISEX


Mone Camino

Bratara Kabbalah cu Steaua Vietii – UNISEX – antideochi, protectie, calauzire, dragoste, unirea lui 2 si 3, a principiului feminin si masculin, totalitate, solidaritate, perfecţiune, ascensiune spirituala, puternic rol protectiv, deschide conexiunea cu Universul, armonizeaza energiile celor cinci elemente si inlatura energiile negative.

Materiale: Amuleta Steaua Vietii, margelute rosii, snur rosu cu insertie de guta, accesorii metalice (crimpuri)

Pret: 25 lei

Pentru comenzi accesati datele de contact.

STEAUA
Ocupă un loc important în simbolistica astrală a tuturor popoarelor. Stelele sunt ochii cerului, fiii lunii si ai soarelui, în mod tainic legaţi de soarta oamenilor. Ca lumini ale cerului, stelele simbolizează spiritul si sunt considerate în popor drept călăuze ale oamenilor si simboluri ale destinului individual. Se crede că fiecare om are o stea a lui; nasterea este legată de apariţia unei noi stele; căderea unei stele înseamnă moartea unui om: ,,Că la nunta mea / Acăzut o stea” (Mioriţa). În V.T. fiecare stea găzduieste un înger. În alte tradiţii mito-poetice, stelele sunt sufletele morţilor sau ferestrele cerului prin care pătrund în spaţiile siderale ale nemuririi sufletele celor alesi. Diferite stele (planete) au semnificaţii mito-poetice proprii (Steaua dimineţii, Luceafărul de seară etc). Steaua din vârful bisericilor, de pe tavanul lor înseamnă vegherea cerului asupra comunităţii bisericesti. Luceafărul de seară este simbolul V.T. care apune, în faţa Luceafărului de dimineaţă, simbolizând noua învăţătură a lui IsusHristos. Stella Măris (Steaua Mării) este luceafărul ce se ridică din apele mării; e simbolul Sfintei Fecioare care îi ajută pe cei ce plutesc pe apele vieţii. Arhetipul stelei ceresti a servit drept model pentru derivarea unor simboluri geometrice în formă de stea, încărcate cu multiple semnificaţii. Mai cunoscute dintre ele sunt următoarele: Steaua lui David (Pecetea lui Solomon) — două triunghiuri inversate simbolizând unirea cerului si a pământului, a spiritului si materiei, a principiilor active si pasive etc; steaua cu cinci colţuri (la pitagoreici, la masoni, la comunisti) — semnificând unirea lui 2 si 3, a principiului feminin si masculin, totalitatea, solidaritatea, perfecţiunea etc; steaua cu 7 colţuri, considerată drept sinteză siarmonie a lumii, căci reuneste 7 culori ale curcubeului, 7 planete etc. (Sursa: scribd,com – CUVINTE SIMBOL)

Steaua cu cinci colturi, numita „haykal”, adica „templu”, este simbolul oficial al religiei Baha’I, dupa cum mentioneaza invatatorii acesteia. Steaua cu cinci colturi a fost folosita ca insemn, in cele mai importante scrisori, atat de catre Bab, cat si de catre Bahaulah. Steaua cu cinci colturi simbolizeaza corpul uman si pe trimisii lui Dumnezeu.

Steaua cu noua colturi este al doilea mare simbol al bahailor. Potrivit sistemului de calcul numeric Abjad, cuvantul Baha are un coeficient numeric de 9, motiv pentru care aceasta cifra este des intalnita in scrierile, arhitectura si credinta acestora. Cea mai cunoscuta personificare a cifrei noua este steaua cu noua colturi.

Steaua lui David sau Scutul lui David este unul dintre cele mai cunoscute si intalnite simboluri religioase iudaice. Numele acestui semn vine de la Regele David, autorul cartii Psaltirea, din Vechiul Testament. Se crede ca folosirea acestui semn a inceput inca din Evul Mediu. Din punct de vedere geometric, acest semn este un fel de hexagrama. Odata cu infiintarea statului Israel, in anul 1948, Steaua lui David a fost pusa pe steagul national. De asemenea, simbolul a fost asociat si cu Miscarea Sionista. (Sursa: crestinortodox.ro)

Pentagrama, unul din insemnele preferate de magicieni, ocultisti sau mistici, este simbolul stelei in cinci colturi, indreptata cu varful in sus si trasata printr-o linie neintrerupta. Ei i s-au atribuit  adanci semnificatii si denumiri precum: Steaua Vietii, Pentalpha, Radacina Druidului, Piciorul Vrajitoarelor, Crucea Vrajitoarelor, Steaua Vrajitoarelor, Nodul fara de Sfarsit, iar pentru unii poarta denumirea si de Steaua lui Satana si Crucea Goblinului, atunci cand este desenata sau purtata cu varful in jos.

In general, pentagrama reprezinta in mai multe culturi cele patru elemente – pamant, foc, apa, aer – la care se adauga cel de-al cinci-lea, sufletul. Alaturarea acestor cinci elemente da nastere luminii si ordinii in Univers.

Geometria pentagramei, semnificatiile numarului cinci si aspectele sale metafizice au fost examinate de catre adeptii lui Pitagora (586-506 i.Hr.), care au considerat-o o forma a perfectiunii. Era vazuta ca uniunea sacra dintre masculin si feminin, dintre barbat si femeie, deoarece este suma primului numar par si a primului numar impar (in afara de 1, fireste), iar pe de alta parte este mijlocul primelor noua numere, din care sunt alcatuite toate celelalte.  Asa cum afirmau ei, este un semn al unirii, un numar nuptial. De asemenea, este si un numar al centrului, al armoniei si al echilibrului, unirea principiului ceresc (3) cu cel pamantesc (2). Numarul cinci simbolizeaza manifestarea omului aflat la capatul evolutiei sale biologice si spirituale.

pentagrama2Sfanta Hildegarde din Bingen (1098 – 1179) a dezvoltat o intreaga teorie a cifrei cinci ca simbol al omului. Omul se imparte, pe lungime, din varful capului si pana la picioare, in cinci parti egale si pe latime, avand bratele intinse, de la o extremitate a unei maini la cealalta, tot in cinci parti egale. Tinand seama de aceste cinci masuri egale pe lungime si de cele cinci masuri egale pe latime, omul poate fi inscris intr-un patrat perfect. Astfel, cinci patrate pe lungime si cinci patrate pe latime formeaza o cruce intr-un patrat, pieptul fiind locul de intersectie al bratelor crucii.  Totodata, faptul ca omul este inscriptibil intr-o pentagrama al carei centru este sexul uman, cifra cinci a devenit si simbolul omului. Daca omul se afla cu mainile si picioarele intinse, iar centrul sau este sexul, atunci partea sa superioara este egala cu cea inferioara. Astfel, in jurul sau poate fi trasata o circumferinta ale carei raze sunt cele doua jumatati ale trupului.

Mai tarziu, Cornelius Agrippa (1486 – 1535), in afara proportiilor geometrice si matematice clar exprimate, adauga cele sapte planete care guverneaza partile corpului: pe cercul exterior, Marte este guvernatorul capului, Venus este cel al mainii drepte, Mercur guverneaza piciorul drept, Saturn piciorul stang iar Jupiter mana stanga. In interior, Soarele stapaneste pieptul (exact locul desemnat ulterior drept plexul solar), iar Luna, stapana procreatiei, organele genitale.

Desenul lui Agrippa a intrat in circulatie larga in cercurile celor pasionati de mistica si esoterism, de la magicieni si rosacrucieni, pana la ocultistii ultimului secol precum Papus si Eliphas Levi. Pentagrama este emblema microcosmosului si a androginului, iar designul geometric si structura nodului infinit au fost apreciate si integrate simbolic in unghiul de 72 de grade al compasului – emblema virtutilor si obligatiilor masoneriei libere.

pentagrama3Eliphas Levi a folosit pentagrama inversata cu un cap de tap si a pus-o langa cea a omului microcosmic. Aceasta ilustratie a condus la conceptul orientarii pentagramei ca fiind “rea” sau “buna”.

Conceptul “omul intr-o lume microcosmica ca o paralela la macrocosmos” a devenit parte din metoda traditionala de predare a ocultismului din Vest, asa cum a fost parte din filozofia orientala de ceva timp. “Cum e deasupra, asa e dedesupt”.

La inceputul anilor 40 Gerald Gardner a adoptat pentagrama inversata ca un sigiliu pentru a II-a inaugurare a noii miscari, ritualuri neo pagane, mai bine cunoscute sub numele de Wicca. Pentagrama indreptata in sus a fost destinata pentru a III-a ceremonie de inaugurare. Mai mult, Pentagrama a fost gravata pe pentaclul altarului, colturile simbolizand cele trei aspecte ale Zeitei iar celelalte simbolizand cele doua aspecte ale unui Zeu intr-o forma speciala a Pentaclului lui Gardner. Gardner a scris cateva carti care au incurajat miscarea Wicca, iar la sfarsitul anilor ‘60 oamenii au inceput sa poarte pentagrama ca amuleta.

pentagrama5Pentagrama indreptata cu varful in sus simbolizeaza acel om care este concentrat asupra mintii si asupra ascensiunii spirituale. Deschisa (adica atunci cand nu este incercuita) inseamna ca persoana care o poarta este deschisa oricui, gata sa dea si sa primeasca, dar in acelasi timp deschisa si conflictelor sau altor activitati negative. Atunci cand este inscrisa intr-un cerc, ea protejeaza, inchide si securizeaza. Cercul, atingand cele cinci elemente si uninundu-le la nesfarsit, arata conexiunea infinita pe care ele o creaza, aducandu-ne armonia. Coltul care este indreptat in jos, spre pamant, inseamna ca individul respectiv se gandeste aici si acum, la planul material si nu la cel spiritual.

Pentagrama are puternic rol protectiv, deschide conexiunea cu Universul, armonizeaza energiile celor cinci elemente si inlatura energiile negative, de aceea este bine sa fie purtata, desenata pe hartie sau in gand, amplasata in casa, la birou sau in masina… sau proiectata mental ori de cate ori avem nevoie! (Sursa: Barbara Bacauanu – astrotext.ro)

Bratara Talisman AnchorSnail (unisex)


Nu trebuie ancorată corabia de o singură ancoră, nici viaţa de o singură speranţă. – Epictet

Mone Camino

Bratara Talisman AnchorSnail (unisex) – statornicie, trainicie, nadejde, speranta, credinta, salvarea și refuzul de a te scufunda, prieteni buni si devotati, constanta in dragoste, echilibru, siguranta, dedicare si stabilitate, portbonheur’ul celor nascuti sub semnul cifrei 4 (ancora), puritate, respect, inocenta, simplitate, adevar, pace, portbonheur pentru cei nascuti in Zodia Pestilor si Zodia Berbecului, precum si pentru cei nascuti iarna, lunea si sub semnul Lunii si al Racului (culoarea alba), eleganta, bogatie, seriozitate, sofisticare, putere, autoritate, portbonheur pentru cei nascuti sambata si sub semnul lui Saturn (culoarea neagra), feminitate, renastere, schimbare (cochilia de melc).

Mone Camino

Materiale: Amuleta Ancora, Amuleta Cochilie, piele eco, accesorii metalice argintii.

Pret: 43 lei

Pentru comenzi accesati datele de contact.

ANCORA

Chiar daca ancora este intalnita in diferite culturi ca simbol facand referire la mare si la virtuti precum statornicia si nadejdea, semnificatia sa religioasa a crescut odata cu dezvoltarea crestinismului. Ancora reprezinta un vechi simbol crestin al nadejdii in Hristos, intalnit mai ales in catacombele romane. Aceasta  poate fi vazuta pe multe din mormitele crestinilor din primele secole. Ancora este intalnita in Catacombele Domitilla, pe epitafurile catacombelor din sec. III-IV, si mai ales in cele mai vechi parti ale catacombelor Priscilla (aproximativ 70 de exemple numai aici) si Calixt.

Simbolul fara nicio indoiala are ca temei urmatorul verset: ” noi, cei ce-am cautat scapare la liman, sa avem puternica imbarbatare de a prinde’n mana nadejdea ce ne sta inainte, pe care noi o avem ca pe o ancora a sufletului sigura si tare, cea care patrunde’n adancul catapetesmei acolo unde Iisus a intrat pentru noi ca inaintemergator, devenit Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec.” (Evrei 6;18-20)

Mone Camino

Primii crestini vedeau in ea un simbol al crucii. Orazio Marucchi afirma in acest sens: „cand primii crestini au reprezentat semnul crucii pe monumentele lor, aproape toate avand un caracter sepulcral, s-au simtit obligati sa-l ascunda intr-o maniera artistica si simbolica totodata. Unul dintre cele mai vechi simboluri ale crucii este ancora. Initial un simbol general al nadejdii, ancora a capatat astfel un inteles mult mai inalt: acela al nadejdii intemeiate pe Crucea lui Hristos. Similaritatea ancorei cu crucea a facut din aceasta forma un admirabil simbol crestin.”

Atat modul reprezentarii cat si functia ancorei au jucat un rol in dezvoltarea sa ca simbol religios.

Ancora apare impreuna cu literele alfa si omega reprezenatand nadejdea vesnica, si cu pestele insemnand, din nou, nadejdea in Hristos. In combinatie cu delfinul, ancora pare sa insemne sufletul crestinului sau Biserica calauzita de catre Hristos. Delfinul rapid era reprezentat impreuna cu ancora ilustrand motto-ul Fericitului Augustin: ”Festina lente” (Grabeste-te incet).

O alta intrebuintare a ancorei intalnita in primele veacuri a fost legata de identificarea Sfantului Clement Romanul, unul din primii episcopi ai Cetatii Eterne. Traditia spune ca persecutorii i-au legat o ancora in jurul gatului aruncandu-l apoi in mare. Rugaciunile crestinilor au facut ca apele sa se retraga, descoperind un mic templu unde trupul sfantului a fost gasit. Sfantul Clement este reprezentat frecvent cu o ancora in jurul gatului sau langa el.

Mone Camino

Ancora a fost des intalnita ca simbol pana in perioada medievala, cand aproape a disparut. Cand va reapare, a fost, de exemplu, ca simbol al Sfantului Nicolae, cunoscut in Apus ca patron al marinarilor, si ca atribut al nadejdii, una din cele sapte virtuti in arta renascentista.

Mone Camino

Ancora ca simbol mai apare si in unele forme de magie si misticism. Potrivit acestor interpretari, partea de jos a ancorei ar reprezentanta luna in faza primul patrar.  Partile unei ancore trimit la numarul mistic 4, ancora insasi reprezentand cele patru sferturi ale universului, dar, in acelasi timp, simbolizand soarele si centrul lumii. De asemenea, ancora este vazuta si ca simbol al vietii. (Radu Alexandru – crestinortodox.ro)

Mone Camino

 

  • ANCORA are o semnificaţie de bun augur: este un simbol al speranţei, al credinţei ce se leagă de înaltul ideal solar, precum şi un simbol al navigatorilor care străbat apele oceanului vieţii. Simbolizează salvarea și refuzul de a te scufunda, prieteni buni si devotati, constanta in dragoste, echilibru, siguranta, speranta, dedicare si stabilitate.
  • In vremurile stravechi, ancora, asemeni pestilor, era un simbol legat de biserica crestina timpurie. Un tatuaj cu o ancora putea sugera o perioada de post asemanatoare unei corabii care isi gasea adapost intr-un port sigur, aparat de curentii si vanturile care o puteau face sa se rataceasca.Alte reprezentari grafice asociate cu ancorele sunt corabiile (cu panze), sirenele, busolele.

Mone Camino

Culorile contrarii precum albul și negrul simbolizează dualismul intrinsec al ființei umane, conflicte ale unor forțe care se manifestă la toate nivelele existenței, de la universul cosmic la lumea intimă: negrul reprezintă forțele nocturne, negative, albul – forțele diurne, pozitive. (Sursa: wikipedia)

SEMNIFICATIA CULORII ALBE

Albul transmite puritate, curatenie si neutralitate. Doctorii poarta halate albe, rochia traditionala a mireselor este de culoare alba, iar un gard imprejmuitor de culoare alba reprezinta un simbol al unui camin sigur si fericit.

Semnificatiile culorii albe sunt: lumina, puritate, respect, inocenta, curatenie, simplitate, zapada,iarna,raceala (afectiva), adevar, pace, umilinta, sterilitate, criticism, lasitate, predare, eroism, lipsa de imaginatie, aer, moarte (in culturile orientale), speranta, viata, casatorie (in culturile occidentale), zodia Berbecului, zodia Pestilor, goliciune sufleteasca, neprietenie, indiferenta, sarbatorire, ianuarie.

Din punct de vedere fiziologic si psihologic, albul are urmatoarele efecte:

– Concura catre claritatea gandirii.
– Incurajeaza depasirea piedicilor si obstacolelor.
– Inspira purificarea gandurilor sau faptelor.
– Sugereaza reimprospatarea actiunilor sau a telurilor

SEMNIFICATIA CULORII NEGRE

Negrul este purtator al unui mesaj de autoritate si putere. Intrucat evoca emotii puternice, poate deveni coplesitor atunci cand apare in exces. Negrul este culoarea imbracamintii clasice, o explicatie a acestui lucru putand fi faptul ca aceasta culoare il face pe purtator sa apara mai suplu si mai sofisticat.

Semnificatiile culorii negru sunt: eleganta, bogatie, stil, formalism, conventionalism, seriozitate, sofisticare, putere, modernitate, absenta, mister, rau, moarte (in culturile occidentale), tristete  remuscare, doliu, nefericire, frica, manie, anonimat, revolta, anarhism, unitate, viata, renastere (in Egiptul antic), ianuarie (in emisfera nordica).

Din punct de vedere fiziologic si psihologic, negrul are urmatoarele efecte:

– Simtamantul de neiesire in evidenta.
– O goliciune mentala relaxanta.
– Evocarea plina de mister a unei deschideri catre noi posibilitati sau resurse potentiale. (Sursa: diane.ro)

Cochilia de melc (sankha)

Simbol al puterii si independentei. Buddhismul a adoptat cochilia de scoica drept insemn al independentei religioase si emblema a raspandirii adevarului despre dharma.

Cochilia de scoica este o reminiscenta a stravechiului corn si este nelipsit din inzestrarea tuturor marilor razboinici din mitologia indiana. Astfel, ea este emblema cea mai insemnata a lui Vishnu, purtand numele de Panchajanya, adica “a avea in stapanire cinci clase de fiinte”.
Cochilia lui Arjuna, eroul din Mahabharata, avand numele de Devadatta, imprastia teroarea in randul dusmanilor prin sunetul ei cutremurator.
Ca instrument similar cornului de lupta, cochilia de scoica este o emblema a puterii, autoritatii si independentei, suflarea prin ea avand capacitatea de a alunga spiritele rele, a avertiza asupra dezastrelor naturale si a speria creaturile otravitoare.

In zilele noastre , cochilia este folosita in buddhismul tibetan pentru chemarea la rugaciune, ca instrument muzical sau recipient pentru apa sfanta.

Vechii indieni clasificau cochiliile potrivit celor doua sexe: melcii mari, cu invelisuri groase era masculini (purusha), iar cei mici, subtiri, feminini. Totodata, cochiliile era folosite pentru desemnarea castelor traditionale:

– Cochilia de melc alba – casta brahmanilor (preotii)
– Cochilia de melc rosie – kshatriyas (razboinicii)
– Cochilia de melc galbena – vaishyas (negustorii)
– Cochilia de melc cenusie – shudras (lucratorii)

Cei mai pretuiti sunt melcii cu spirala rasucita spre dreapta, ei reflectand miscarea celesta a lunii, soarelui, planetelor si stelelor. Parul buclelor lui Buddha erau spiralate spre dreapta, asemeni celui de pe trup, sprancene sau buric.

Cochilia de scoica este asociata cu gatul lui Buddha, dar si a unor semne auspicioase pe talpile picioarelor, palmelor, membrelor, pieptului sau fruntii, specifice fiintelor favorizate de divinitate. (Sursa: diane.ro)

Cochilia de melc face parte si din Emblema Sfântului Antim Ivireanul Această emblemă se află sculptată la Mănăstirea Antim din București, deasupra ușii de la intrare, sub pisanie. Emblema este alcătuită dintr-un melc încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea. Melcul este simbol al credinței și smereniei. El reprezintă sărăcia, căci toată averea sa este purtată în spate, sub cochilie. De asemenea melcul mai simbolizează tăcerea, el nu produce nici sunet, spre deosebire de alte animale. O a treia însușire este aceea că, atunci când plouă, el se înalță cu ușurință deasupra apei. Se poate spune că melcul este imaginea perfectă a călugărului. Ca și melcul, călugărul trebuie să fie sărac, el depune un jurământ al sărăciei depline, trebuie să iubească tăcerea și să se înalțe la Dumnezeu prin rugăciune fierbinte, însoțită de lacrimi. (Sursa: doxologia.ro)

În India se sună din cochilie și se presară scoici pe drumul care duce la locul de veci al celui trecut în neființă. În Africa se întinde un strat de scoici pe fundul mormântului, obicei care era frecvent și la multe populații americane, vechi.

Au fost găsite scoici și în mormintele Egiptului predinastic, cochiliile de la Marea Roșie constituind un rezervor de amulete pentru Egipteni. De asemenea, săpăturile din Creta au scos la lumină nenumărate scoici și cochilii. Un obicei vechi, japonez, era ca trupul neînsuflețit să se ungă cu praf de cochilii, asigurându-i, astfel, renașterea sufletului.

Virtutea cochiliei este, de asemenea, spirala, care îl pune pe defunct în contact cu forțele cosmice, asigurându-i, astfel, o nouă viață.

Dar atât aurul, cât și jadul, perlele și scoicile, apar nu numai la ceremoniile funerare, ci și la cele religioase, precum și în toate actele esențiale ale vieții omului: naștere, inițiere, căsătorie, ceremonii agricole etc.

Unul dintre darurile primite de pruncul Isus a fost aurul. În India, ceremonia nupțială este anunțată suflându-se într-o mare cochilie marină. La azteci, melcul simboliza concepția, sarcina și nașterea.

De altfel, chiar și zeița Afrodita, din miturile grecești, a fost concepută într-o scoică uriașă.

Asemănarea dintre cochilia marină și organele genitale ale femeii a făcut ca omul să asocieze cosmologiile acvatice cu simbolismul sexual, iar stridiile, perla, melcul și cochiliile participă la puterile sacre concentrate în ape, lună (simbol feminin), în femeie, devenind, din preistorie, până în timpurile moderne, simboluri ale renașteri, simboluri sacre care fac legătura între lumea de aici și divinitate. (Mircea Eliade, Imagini și simboluri)

„Melcul e un simbol lunar privilegiat: nu numai că e o cochilie, adică prezintă aspectul acvatic al feminităţii şi poate că posedă aspectul feminin al sexualităţii, dar e în plus cochilie spiralată, cvasi-sferică. Mai mult, acest animal îşi arată şi-şi ascunde «coarnele», astfel încât e apt, prin acest polisimbolism, să integreze întreaga teofanie lunară. Zeul mexican al lunii Tezcatlipoca e reprezentat închis într-o cochilie de melc… Acest simbolism al cochiliei spiralate e însoţit de speculaţiile matematice care fac din el semnul echilibrului, al fiinţei în sânul schimbării. Spirala şi mai alea spirala logaritmică, posedă această remarcabilă proprietate de a creşte în mod terminal, fără a modifica forma figurii totale şi de a fi astfel o permanenţă în forma sa, în pofida creşterii formei simetrice.” – Gilbert Durand, Structurile antopromorfice ale imaginarului

Bratara Talisman KrucoTurkiso


Mone Camino

Bratara Talisman KrucoTurkiso UNISEX

Mone Camino

Materiale: Amuleta Cruce din Turcoaz, margelute Toho bleumarin si turcoaz, accesorii metalice, snur negru cu insetie de guta.

Pret: 38 lei

 

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

TURCOAZ: protectie (absorbtie a energiilor negative de orice tip, de aceea se foloseste pentru indepartarea “ochiului rau”, a deochiului, impotriva vrajilor si a magiei negre , pentru protectie si impotriva poluantilor din mediul inconjurator,  radiatiilor electromagnetice, razelor X; simte invidia, ura, infidelitatea, rautatea si energiile negative, schimbandu-si culoare cand se apropie un pericol sau cand cineva ii vorbeste de rau posesorul; poate prevesti moartea (se sparge) si boala), curaj, vindecare (sanatate), succes in afaceri si negocieri, prosperitate, longevitate, confort spiritual, buna dispozitie, binecuvantare divina, noroc, capacitatea de a folosi mai bine timpul, eficienta, organizare, gasirea unei iesiri din orice problema, putere, comunicare cu lumea fizica si lumile spirituale, intuitie, calm interior, creativitate, serenitate, dragoste romantica, vitalitate fizica si psihica, chakra 5 (Vishuddha ), efect intaritor asupra corpului fizic, accelereaza regenerarea tesuturilor, previne si inlatura atacurile de panica, intareste sistemul imunitar, alunga infectiile virale, elimina atitudinea de matir, favorizeza dezvoltarea personala, fiind de mare ajutor in concentrare si meditatie, in post si rugaciune si in lucrul cu noi insine; atenueaza nervozitatea (tracul), ajuta la rezolvarea problemelor intr-o maniera creativa, tonifica inima, imbunatateste vederea,  confera forta cuvintelor, mentine si consolideaza relatiile, incurajeaza atentia pentru detaliu,  trezeste entuziasmul si inspira proiectele noi, ajutand la descoperirea talentelor ascunse; echilibreaza centrii energetici, dezvolta constiinta superioara, inlatura inhibitia si vechile angajamente, precum si ideile fixe, foarte eficienta impotriva viciului fumatului.

 

CRUCEA

Considerat unul dintre simbolurile fundamentale ale omenirii, crucea are o istorie extrem de veche, prezenta sa fiind semnalata cu mult timp inaintea crestinismului, in majoritatea civilizatiilor vechi si pe toate meridianele globului. Marturii despre cruce ne parvin din Egipt si din Grecia, din China si din Mexic, din Imperiul Roman si din lumea celtica. Peste tot crucea este semnul plastic care concentreaza in forma sa sculptata, incizata, pictata sau caligrafiata pe papirus, o uriasa cantitate de informatii referitoare la universul spiritual al fiecarei civilizatii. Structura plastica a crucii devine o adevarata emblema, un simbol al credintelor ce i-a animat pe cei ce au realizat respectivele forme. Din aceste considerente vorbim si astazi despre “crucea celtica”, “crucea de Malta”, “crucea greceasca” etc. COMPLEXITATE. Pentru antici crucea era sinteza celorlalte trei simboluri fundamentale: cercul, centrul si patratul. Intersectia celor doua brate ale crucii genera “centrul”, adica locul unde cerul intalneste pamantul, in care timpul se amesteca cu spatiul. Crucea este legatura dintre cosmos si centrul originar, este permanenta comunicare dintre pamant si cer, de sus in jos si de jos in sus. Din aceasta perspectiva, crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului care randuieste si masoara spatiul sacru, ordoneaza vetrele de locuire, strabate campurile si cimitirele. Incrucisarea bratelor sale marcheaza raspantiile. Crucea este un simbol ascensional cu dubla semnificatie. Ea explica misterul centrului care are putere de a emana, de a imprastia, dar si de a aduna. In lumea celtica simbolismul crucii se combina cu simbolismul “cercului”. Crucea celtica este inscrisa in cerc, avand brate egale. La intersectia acestora apare totdeauna un mic glob care face trimitere la simbolismul “centrului”. In evolutia sa temporala, crucea celtica a cunoscut mai multe variante de reprezentare. In unele dintre acestea, bratele crucii inscrise in cerc depasesc limitele cercului, devenind “roata”. In civilizatia vechilor mexicani, simbolul crucii exprima totalitatea lumii care se ordoneaza sub semnul crucii, iar la centrul ei era plasat Zeul Focului. MANTUIRE. Traditia crestina imbogateste foarte mult simbolismul initial al crucii, incluzand imaginea mantuirii si patimilor lui Hristos. Crucea se identifica la crestini cu Iisus Rastignit, motiv pentru care ea devine cel mai viu simbol al lor. Crucea este slavita in sarbatori speciale – Aflarea Sfintei Cruci, Aratarea Sfintei Cruci, Scoaterea Sfintei Cruci, Inaltarea Sfintei Cruci – , este cantata in imnuri liturgice si este adorata ca “relict sfant”, fiecare bucatica din lemnul sau. In iconografia crestina crucea s-a bucurat de o mare atentie, existand mai multe modalitati plastice de reprezentare a simbolismului: crucea in forma de X si T, crucea cu varf si o singura bara orizontala, crucea cu varf si doua bare orizontale, crucea cu varf si trei bare orizontale, crucea cu brate egale, inscrisa in patrat (“crucea greaca”) si crucea cu brate inegale, inscrisa in dreptunghi (“crucea latina”). Fara a se exclude unele pe celelalte, aceste variante exprima particularitatile culturale de perceptie si interpretare simbolica a aceluiasi adevar crestin: crucea, expresia mantuirii si a patimirii. Din bogatul simbolism al crucii, spiritualitatea populara romaneasca a conservat mai multe categorii de martori vizuali ce pot fi intalniti in casa si gospodaria taraneasca traditionala, in vatra satului, la raspantii, pe hotare si in holdele cu semanaturi. Motivul crucii este realizat intr-o infinitate de variante plastico-decorative, in materiale si tehnici dintre cele mai diverse. Cioplit, incizat, sculptat, tesut, brodat, pictat pe lemn, piatra, os, suprafata textila sau pe piei de animale, simbolul crucii atesta de fiecare data credinta romanilor in forta invincibila a simbolului capabil de a le proteja viata, alungand raul dincolo de spatiul vital al individului, al familiei, al neamului si al comunitatii. Crucea ocroteste viata, o ajuta sa se implineasca, deschizandu-i perspectiva nemuririi. Pentru romani crucea este protectoarea casei, aparatoarea holdelor si a semanaturilor, este scutul de care tot raul se loveste, fara sansa de a-l atinge pe omul credincios, ce stie sa se apere. In temeiul unor asemenea convingeri, indiferent de zona etnografica in care ne aflam, pe tot cuprinsul Romaniei, observam si astazi cum taranii isi pun pe acoperisul caselor, uneori si al grajdurilor, cruci din lemn, ceramica sau metal pentru “a-si feri casele de fulgere si trasnete si de alte rele”. Pe monumentalele porti transilvanene din tara Oltului, Maramures, Tarnave, Odorhei si Ciuc sunt sculptate cruci alaturi de rozete, “pomi ai vietii”, “Soare si Luna”, uneori chiar “Arhangheli”, in speranta ca aceste simboluri vor impiedica fortele raului (spiritele malefice) sa intre in gospodarii. In aceleasi zone, ancadramentele usilor si ferestrelor de la case sunt impodobite cu aceleasi categorii de simboluri pentru “a opri raul sa intre in casa”; “acolo unde crucea vegheaza, raul nu poate trece pragul”. Credintele legate de nevoia protejarii simbolice a pragurilor ce despart spatiul omului de spatiul nedefinit cuprind nenumarate referiri la eficienta protectoare (apotropaica) a crucii amplasate in asemenea locuri. Amenajarea spatiului de locuit aduce in atentie solutii decorative ingenioase si diferentiate in functie de specificul zonal. Dincolo de marea diversitate a formulelor de amenajare decorativa a spatiului de locuit descoperim, ca o constanta, simbolul crucii, prezent pe stergarele si batistele ce impodobesc peretii, pe strachinile agatate in cuiere de lemn sau asezate pe podisoare (dulapuri), pe lazile de zestre si pe spatarele scaunelor ce inconjoara masa. (Sursa: jurnalul.ro)

 

Crucea este unul din simbolurile atestate inca din antichitatea cea mai indepartata: in Egipt, in China sau in Creta, la Cnosos, unde s-a descoperit o cruce de marmura datand din veacul al XV-lea i.Hr. Crucea este al treilea din cele patru simboluri fundamentale alaturi de cerc, centru si patrat. Ea stabileste o relatie intre celelalte trei. Aceasta este cea mai complexa simbolistica. Ele au dat nastere unui adevarat limbaj universal. Crucea simbolizeaza in esenta pamantul, cele patru puncte cardinale, fiind baza simbolurilor de orientare in diferitele etape de existenta ale omului. Etapele coincid omului-animal (orientare interioara), pamantului (orientare temporala) si a sferelor ceresti (orientare spatiala).

In China, cifra crucii este cinci (desi in arealul european ea corespunde patratului si cifrei patru). Multumita simbolisticii chineze am invatat din nou sa luam in considerare centrul acestui simbol. Acest punct este marea rascruce a imaginarului. Crucea are in consecinta o functie de sinteza si de masura. In ea se intalnesc cerul si pamantul, in ea se amesteca timpul si spatiul. Ea este cordonul ombilical alcosmosului legat de centrul originar. Dintre toate simbolurile ea este cel mai universal, cel mai totalizator. Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului comunicarii intre cer si pamant. Ea este marea cale de comunicatie. Crucea ordoneaza spatiile sacre, ca de pilda templele; ea deseneaza pietele oraselor; strabate campurile si cimitirele; bratele ei marcheaza raspantiile. In acest punct central se inalta un altar, o piatra, un catarg. Ea explica misterul centrului. Crucea mai are o valoare de simbol ascensional. Intr-o ghicitoare germanica medievala se vorbeste despre un copac ale carui radacini sunt in iad si al carui varf ajunge la tronul lui Dumnezeu, si care tine lumea intreaga in crengile lui; acest copac este tocmai Crucea.

In legendele orientale, crucea este puntea sau scara pe care urca la Dumnezeu sufletele oamenilor. In unele variante, lemnul crucii are sapte trepte, dupa cum arborii cosmici reprezinta cele sapte ceruri.

Traditia crestina a imbogatit in mod prodigios simbolismul crucii, condensand in aceasta imagine mantuirea si patimile Mantuitorului. Crucea il simbolizeaza pe Cel Rastignit, pe Hristos, Mantuitorul, Logosul, a doua persoana a Treimii. Ea este mai mult decat o figura a lui Hristos, identificandu-se cu persoana lui. Crestinii tin sarbatori ale Crucii: aratarea Sfintei Cruci, scoaterea ei, i se canta imnuri. Ea isi are propria istorie – lemnul din care este facuta provine dintr-un copac sadit de Set pe mormantul lui Adam, si, dupa moartea lui Hristos, farame din ea se imprastie in toata lumea. Crucea va aparea din nou in bratele lui Hristos la Judecata de Apoi.

Iata de ce ea a fost preluata de iconografia crestina pentru a sublinia supliciul lui Mesia ca si prezenta lui. Se pot deosebi patru tipuri principale de cruce: crucea fara varf (in forma de T); crucea cu varf si cu o singura bara orizontala; crucea cu varf si cu doua bare orizontale; crucea cu varf si cu trei bare orizontale.

Diferitele sensuri atribuite lor de simbolistica nu sunt deloc absolute. Ele nu se exclud reciproc. Crucea in forma de T ar reprezenta sarpele tintuit de un par, moartea invinsa prin jertfa. Ea avea un sens misterios inca din Vechiul Testament. Crucea cu o singura bara orizontala este crucea evangheliei. Cele patru brate ale ei simbolizeaza cele patru elemente intinate de firea omului si virtutile sufletului omenesc. Crucea greceasca are patru brate egale. Crucea latina este potrivita dimensiunilor umane. Una este idealizata, cealalta realista. Dintr-o spanzuratoare, ortodocsii au facut un obiect de podoaba. Deasemenea, bisericile ortodoxe si catolice au fost intocmite dupa planul crucii. Crucea cu doua bare ar reprezenta si inscriptia lui Pilat – Isus Nazarineanul, regele iudeilor. Crucea cu trei bare devine un simbol al ierarhiei ecleziastice, corespunzand tiarei papale, palariei de cardinal si mitrei episcopale. Incepand din secolul al XV-lea numai papa are dreptul de a purta aceasta cruce; crucea dubla revinea cardinalilor si arhiepiscopilor; crucea simpla revenea episcopilor.

Mai putem distinge crucea patimilor si crucea invierii.

Puterea simbolismului in primele veacuri crestine apare cu mai multa pregnanta pe crucea mistica, sapata in piatra: pecetea poarta gravata o cruce in T cu literele X si P. Crucea l-a zdrobit si l-a imblanzit pe Satana-stravechiul sarpe, inlantuit la piciorul crucii. Acest dusman al neamului omenesc vrea sa subjuge spiritul (simbolizat sub forma unui porumbel).

Urmandu-si evolutia in lumea simbolurilor, crucea devine raiul celor alesi descrisa intr-o editie a Divinei Comedii din 1941. Crucea este aici simbolul slavei vesnice, a slavei dobandite prin jertfa si care culmineaza intr-o fericire extatica.

In traditiile iudaice si crestine, semnul purtator de cruce apartine riturilor initiatice primitive. Crucea crestina este vestita prin anumite figuri din Vechiul Testament cum sunt, pragul de sus al usii de la casele evreilor, unse cu sange de miel printr-un semn al crucii. Crucea recapituleaza creatia, ea are un sens cosmic. Irineu scrie: “S-a facut trup si a fost rastignit pe cruce, adunand in sine lumea toata” – crucea devine astfel polul lumii, pecete cosmica. crucea lumii.

Prezenta crucii se regaseste in natura, omul cu bratele intinse al lui Leonardo simbolizeaza crucea asa cum o face si zborul pasarilor, catargul corabiei, ancora, tridentul sau uneltele de arat pamantul. Crucea reia temele fudamentale ale Bibliei – ea este pom al vietii, intelepciune, lemn (al arcei, al toiagului).

In teologia izbavirii, crucea mai este si simbolul rascumpararii datorate in numele justitiei si al carligului cu care a fost incatusat demonul. O intreaga traditie considera ca este necesara o rascumparare catre demon. Potrivit unei credinte stravechi, adevaratul lemn al crucii lui Hristos invie mortii pentru ca se presupune ca este facuta din lemnul Pomului Vietii sadit in rai.

In Asia, simbolul crucii, desi nu este tot atat de bogat din punct de vedere simbolic ca in lumea crestina, nu este totusi mai putin important. Ne este greu sa studiem in cateva randuri un simbolism atat de vast ca acela al crucii caruia Guenon i-a consacrat un volum intreg – emblema a centrului, a focului, a intelectului, a Principiului. Crucea mai este si Axa Lumii.

In Egipt, crucea cu toarta (ankh) confundata adesea cu nodul lui Isis, este simbolul milioanelor de ani de viata viitoare. Ea este unul din atributele lui Isis, dar poate fi vazuta in mana multor divinitati, ca emblema a vietii divine si a vesniciei. In mana muritorilor, ea exprima o urare de fericire vesnica in tovarasia lui Isis si Osiris. Cercul ei este imaginea perfecta a ceea ce nu are nici inceput si nici sfarsit, evocand starea de transa in care se zbatea initiatul, mai exact ea reprezinta starea de moarte, rastignirea alesului si, in unele temple, initiatul era culcat de preoti pe un pat in forma de cruce. Ea este aplicata pe fruntea faraonilor si a initiatilor, ca pentru a le da puterea sa vada vesnicia dincolo de obstacolele ce raman de trecut. Pentru Paul Pierret, ea este si un simbol de protejare a tainelor sfinte – numeroase amulete se atarnau la gatul mumiilor.

In arta africana rucea are in primul rand un sens cosmic, simbolizeaza soarele si drumul deschis de el pe bolta cerului. Ea reprezinta la triburile bamum pe rege. Ca raspantie mai exprima si drumurile vietii si mortii, fiind o imagine a soartei omului. Asocierea dintre cruce si spirala rezuma organizarea lumii potrivit conceptiei triburilor bantu din Kasai (Congo, Lulua si Baluba). La aceleasi populatii crucea tatuata, gravata si forjata simbolizeaza punctele cardinale si in acelasi timp cele patru drumuri ale universului ce conduc la genii, la oameni, la sufletele bune si la sufletele rele.

Crucea, scrie Guenon, este in primul rand simbolul totalizarii spatiale, simbolul ei fiind o unire a contrariilor pe care trebuie sa il apropiem de acel kua (unirea dintre yang si yin), ca si de acea tetraktys. Acest simbolism este extrem de bine simtit in traditia mitica a vechilor mexicani. Crucea este simbolul totalitatii lumii, a legaturii dintre ani. Cand vechii scribi incercau sa-si reprezinte lumea ei dispuneau in forma de cruce cele patru spatii in jurul centrului. Mitologia mexicana ne ofera intreaga paleta simbolica ce vine sa se ordoneze sub semnul crucii – in vatra universului sta zeul focului sau un copac multicolor.

Crucea latină

Această reprezentare a crucii, şi cea mai răspândită, evocă sacrificiul suprem pe care l-a făcut Iisus Hristos pentru a răscumpăra păcatele omenirii. Crucea este goală pentru a ne aminti de momentul Învierii şi de speranţa în viaţa veşnică.

Talismane – Pandant


 Mone Camino - Handmade by Mone

 

Produsele se  realizeaza NUMAI pe baza de comanda, la alegerea clientului  putand fi *personalizate.

*Nota 1:

1. “Personalizat” nu se refera la nume, desi poate implica si numele, ci la actul magic/ritualul ce presupune impregnarea si incarcarea talismanului in vederea lucrarii sale magice pentru o anume persoana (protectie, noroc, sanatate, dragoste s.a.).
2. Comenzile urgente se taxeaza, in general, suplimentar, in functie de numarul comenzilor in asteptare si presupun de la 2 la 7 zile, in functie de menirea talismanului, fiecare zi a saptamanii fiind optima unei anumite calitati magice ( luni- divinatie si dragoste, marti- protectie si victorie s.a.m.d.), de asemenea culoarea are si ea importanta ei, la fel fazele lunii ( pentru comenzile urgente nu se mai asteapta fazele optime corespunzatoare, insa se respecta ziua optima menirii talismanului ).
3. Influenta Lunii Pline si a Lunii Noi se extinde 3 zile inainte si 3 zile dupa momentul astronomic.

Pret: 40 lei; personalizat: 80 lei

Pandant Talisman Crucea Greaca (Crux Quadrata)


 

 

Mone Camino - Handmade by Mone

Pandant Talisman Crucea Greaca/Ortodoxa (Crux Quadrata) – UNISEX

 

Materiale: piele naturala, Amuleta Crucea Greaca acril,  vopsea acrilica de calitate superioara rezistenta la apa Gold Effect, agatatoare pandant (auriu antichizat)

Pret: 40 lei (personalizat: 80 lei)

 

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

CRUCEA

Considerat unul dintre simbolurile fundamentale ale omenirii, crucea are o istorie extrem de veche, prezenta sa fiind semnalata cu mult timp inaintea crestinismului, in majoritatea civilizatiilor vechi si pe toate meridianele globului. Marturii despre cruce ne parvin din Egipt si din Grecia, din China si din Mexic, din Imperiul Roman si din lumea celtica. Peste tot crucea este semnul plastic care concentreaza in forma sa sculptata, incizata, pictata sau caligrafiata pe papirus, o uriasa cantitate de informatii referitoare la universul spiritual al fiecarei civilizatii. Structura plastica a crucii devine o adevarata emblema, un simbol al credintelor ce i-a animat pe cei ce au realizat respectivele forme. Din aceste considerente vorbim si astazi despre “crucea celtica”, “crucea de Malta”, “crucea greceasca” etc. COMPLEXITATE. Pentru antici crucea era sinteza celorlalte trei simboluri fundamentale: cercul, centrul si patratul. Intersectia celor doua brate ale crucii genera “centrul”, adica locul unde cerul intalneste pamantul, in care timpul se amesteca cu spatiul. Crucea este legatura dintre cosmos si centrul originar, este permanenta comunicare dintre pamant si cer, de sus in jos si de jos in sus. Din aceasta perspectiva, crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului care randuieste si masoara spatiul sacru, ordoneaza vetrele de locuire, strabate campurile si cimitirele. Incrucisarea bratelor sale marcheaza raspantiile. Crucea este un simbol ascensional cu dubla semnificatie. Ea explica misterul centrului care are putere de a emana, de a imprastia, dar si de a aduna. In lumea celtica simbolismul crucii se combina cu simbolismul “cercului”. Crucea celtica este inscrisa in cerc, avand brate egale. La intersectia acestora apare totdeauna un mic glob care face trimitere la simbolismul “centrului”. In evolutia sa temporala, crucea celtica a cunoscut mai multe variante de reprezentare. In unele dintre acestea, bratele crucii inscrise in cerc depasesc limitele cercului, devenind “roata”. In civilizatia vechilor mexicani, simbolul crucii exprima totalitatea lumii care se ordoneaza sub semnul crucii, iar la centrul ei era plasat Zeul Focului. MANTUIRE. Traditia crestina imbogateste foarte mult simbolismul initial al crucii, incluzand imaginea mantuirii si patimilor lui Hristos. Crucea se identifica la crestini cu Iisus Rastignit, motiv pentru care ea devine cel mai viu simbol al lor. Crucea este slavita in sarbatori speciale – Aflarea Sfintei Cruci, Aratarea Sfintei Cruci, Scoaterea Sfintei Cruci, Inaltarea Sfintei Cruci – , este cantata in imnuri liturgice si este adorata ca “relict sfant”, fiecare bucatica din lemnul sau. In iconografia crestina crucea s-a bucurat de o mare atentie, existand mai multe modalitati plastice de reprezentare a simbolismului: crucea in forma de X si T, crucea cu varf si o singura bara orizontala, crucea cu varf si doua bare orizontale, crucea cu varf si trei bare orizontale, crucea cu brate egale, inscrisa in patrat (“crucea greaca”) si crucea cu brate inegale, inscrisa in dreptunghi (“crucea latina”). Fara a se exclude unele pe celelalte, aceste variante exprima particularitatile culturale de perceptie si interpretare simbolica a aceluiasi adevar crestin: crucea, expresia mantuirii si a patimirii. Din bogatul simbolism al crucii, spiritualitatea populara romaneasca a conservat mai multe categorii de martori vizuali ce pot fi intalniti in casa si gospodaria taraneasca traditionala, in vatra satului, la raspantii, pe hotare si in holdele cu semanaturi. Motivul crucii este realizat intr-o infinitate de variante plastico-decorative, in materiale si tehnici dintre cele mai diverse. Cioplit, incizat, sculptat, tesut, brodat, pictat pe lemn, piatra, os, suprafata textila sau pe piei de animale, simbolul crucii atesta de fiecare data credinta romanilor in forta invincibila a simbolului capabil de a le proteja viata, alungand raul dincolo de spatiul vital al individului, al familiei, al neamului si al comunitatii. Crucea ocroteste viata, o ajuta sa se implineasca, deschizandu-i perspectiva nemuririi. Pentru romani crucea este protectoarea casei, aparatoarea holdelor si a semanaturilor, este scutul de care tot raul se loveste, fara sansa de a-l atinge pe omul credincios, ce stie sa se apere. In temeiul unor asemenea convingeri, indiferent de zona etnografica in care ne aflam, pe tot cuprinsul Romaniei, observam si astazi cum taranii isi pun pe acoperisul caselor, uneori si al grajdurilor, cruci din lemn, ceramica sau metal pentru “a-si feri casele de fulgere si trasnete si de alte rele”. Pe monumentalele porti transilvanene din tara Oltului, Maramures, Tarnave, Odorhei si Ciuc sunt sculptate cruci alaturi de rozete, “pomi ai vietii”, “Soare si Luna”, uneori chiar “Arhangheli”, in speranta ca aceste simboluri vor impiedica fortele raului (spiritele malefice) sa intre in gospodarii. In aceleasi zone, ancadramentele usilor si ferestrelor de la case sunt impodobite cu aceleasi categorii de simboluri pentru “a opri raul sa intre in casa”; “acolo unde crucea vegheaza, raul nu poate trece pragul”. Credintele legate de nevoia protejarii simbolice a pragurilor ce despart spatiul omului de spatiul nedefinit cuprind nenumarate referiri la eficienta protectoare (apotropaica) a crucii amplasate in asemenea locuri. Amenajarea spatiului de locuit aduce in atentie solutii decorative ingenioase si diferentiate in functie de specificul zonal. Dincolo de marea diversitate a formulelor de amenajare decorativa a spatiului de locuit descoperim, ca o constanta, simbolul crucii, prezent pe stergarele si batistele ce impodobesc peretii, pe strachinile agatate in cuiere de lemn sau asezate pe podisoare (dulapuri), pe lazile de zestre si pe spatarele scaunelor ce inconjoara masa. (Sursa: jurnalul.ro)

 

Crucea este unul din simbolurile atestate inca din antichitatea cea mai indepartata: in Egipt, in China sau in Creta, la Cnosos, unde s-a descoperit o cruce de marmura datand din veacul al XV-lea i.Hr. Crucea este al treilea din cele patru simboluri fundamentale alaturi de cerc, centru si patrat. Ea stabileste o relatie intre celelalte trei. Aceasta este cea mai complexa simbolistica. Ele au dat nastere unui adevarat limbaj universal. Crucea simbolizeaza in esenta pamantul, cele patru puncte cardinale, fiind baza simbolurilor de orientare in diferitele etape de existenta ale omului. Etapele coincid omului-animal (orientare interioara), pamantului (orientare temporala) si a sferelor ceresti (orientare spatiala).

In China, cifra crucii este cinci (desi in arealul european ea corespunde patratului si cifrei patru). Multumita simbolisticii chineze am invatat din nou sa luam in considerare centrul acestui simbol. Acest punct este marea rascruce a imaginarului. Crucea are in consecinta o functie de sinteza si de masura. In ea se intalnesc cerul si pamantul, in ea se amesteca timpul si spatiul. Ea este cordonul ombilical alcosmosului legat de centrul originar. Dintre toate simbolurile ea este cel mai universal, cel mai totalizator. Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului comunicarii intre cer si pamant. Ea este marea cale de comunicatie. Crucea ordoneaza spatiile sacre, ca de pilda templele; ea deseneaza pietele oraselor; strabate campurile si cimitirele; bratele ei marcheaza raspantiile. In acest punct central se inalta un altar, o piatra, un catarg. Ea explica misterul centrului. Crucea mai are o valoare de simbol ascensional. Intr-o ghicitoare germanica medievala se vorbeste despre un copac ale carui radacini sunt in iad si al carui varf ajunge la tronul lui Dumnezeu, si care tine lumea intreaga in crengile lui; acest copac este tocmai Crucea.

In legendele orientale, crucea este puntea sau scara pe care urca la Dumnezeu sufletele oamenilor. In unele variante, lemnul crucii are sapte trepte, dupa cum arborii cosmici reprezinta cele sapte ceruri.

Traditia crestina a imbogatit in mod prodigios simbolismul crucii, condensand in aceasta imagine mantuirea si patimile Mantuitorului. Crucea il simbolizeaza pe Cel Rastignit, pe Hristos, Mantuitorul, Logosul, a doua persoana a Treimii. Ea este mai mult decat o figura a lui Hristos, identificandu-se cu persoana lui. Crestinii tin sarbatori ale Crucii: aratarea Sfintei Cruci, scoaterea ei, i se canta imnuri. Ea isi are propria istorie – lemnul din care este facuta provine dintr-un copac sadit de Set pe mormantul lui Adam, si, dupa moartea lui Hristos, farame din ea se imprastie in toata lumea. Crucea va aparea din nou in bratele lui Hristos la Judecata de Apoi.

Iata de ce ea a fost preluata de iconografia crestina pentru a sublinia supliciul lui Mesia ca si prezenta lui. Se pot deosebi patru tipuri principale de cruce: crucea fara varf (in forma de T); crucea cu varf si cu o singura bara orizontala; crucea cu varf si cu doua bare orizontale; crucea cu varf si cu trei bare orizontale.

Diferitele sensuri atribuite lor de simbolistica nu sunt deloc absolute. Ele nu se exclud reciproc. Crucea in forma de T ar reprezenta sarpele tintuit de un par, moartea invinsa prin jertfa. Ea avea un sens misterios inca din Vechiul Testament. Crucea cu o singura bara orizontala este crucea evangheliei. Cele patru brate ale ei simbolizeaza cele patru elemente intinate de firea omului si virtutile sufletului omenesc. Crucea greceasca are patru brate egale. Crucea latina este potrivita dimensiunilor umane. Una este idealizata, cealalta realista. Dintr-o spanzuratoare, ortodocsii au facut un obiect de podoaba. Deasemenea, bisericile ortodoxe si catolice au fost intocmite dupa planul crucii. Crucea cu doua bare ar reprezenta si inscriptia lui Pilat – Isus Nazarineanul, regele iudeilor. Crucea cu trei bare devine un simbol al ierarhiei ecleziastice, corespunzand tiarei papale, palariei de cardinal si mitrei episcopale. Incepand din secolul al XV-lea numai papa are dreptul de a purta aceasta cruce; crucea dubla revinea cardinalilor si arhiepiscopilor; crucea simpla revenea episcopilor.

Mai putem distinge crucea patimilor si crucea invierii.

Puterea simbolismului in primele veacuri crestine apare cu mai multa pregnanta pe crucea mistica, sapata in piatra: pecetea poarta gravata o cruce in T cu literele X si P. Crucea l-a zdrobit si l-a imblanzit pe Satana-stravechiul sarpe, inlantuit la piciorul crucii. Acest dusman al neamului omenesc vrea sa subjuge spiritul (simbolizat sub forma unui porumbel).

Urmandu-si evolutia in lumea simbolurilor, crucea devine raiul celor alesi descrisa intr-o editie a Divinei Comedii din 1941. Crucea este aici simbolul slavei vesnice, a slavei dobandite prin jertfa si care culmineaza intr-o fericire extatica.

In traditiile iudaice si crestine, semnul purtator de cruce apartine riturilor initiatice primitive. Crucea crestina este vestita prin anumite figuri din Vechiul Testament cum sunt, pragul de sus al usii de la casele evreilor, unse cu sange de miel printr-un semn al crucii. Crucea recapituleaza creatia, ea are un sens cosmic. Irineu scrie: “S-a facut trup si a fost rastignit pe cruce, adunand in sine lumea toata” – crucea devine astfel polul lumii, pecete cosmica. crucea lumii.

Prezenta crucii se regaseste in natura, omul cu bratele intinse al lui Leonardo simbolizeaza crucea asa cum o face si zborul pasarilor, catargul corabiei, ancora, tridentul sau uneltele de arat pamantul. Crucea reia temele fudamentale ale Bibliei – ea este pom al vietii, intelepciune, lemn (al arcei, al toiagului).

In teologia izbavirii, crucea mai este si simbolul rascumpararii datorate in numele justitiei si al carligului cu care a fost incatusat demonul. O intreaga traditie considera ca este necesara o rascumparare catre demon. Potrivit unei credinte stravechi, adevaratul lemn al crucii lui Hristos invie mortii pentru ca se presupune ca este facuta din lemnul Pomului Vietii sadit in rai.

In Asia, simbolul crucii, desi nu este tot atat de bogat din punct de vedere simbolic ca in lumea crestina, nu este totusi mai putin important. Ne este greu sa studiem in cateva randuri un simbolism atat de vast ca acela al crucii caruia Guenon i-a consacrat un volum intreg – emblema a centrului, a focului, a intelectului, a Principiului. Crucea mai este si Axa Lumii.

In Egipt, crucea cu toarta (ankh) confundata adesea cu nodul lui Isis, este simbolul milioanelor de ani de viata viitoare. Ea este unul din atributele lui Isis, dar poate fi vazuta in mana multor divinitati, ca emblema a vietii divine si a vesniciei. In mana muritorilor, ea exprima o urare de fericire vesnica in tovarasia lui Isis si Osiris. Cercul ei este imaginea perfecta a ceea ce nu are nici inceput si nici sfarsit, evocand starea de transa in care se zbatea initiatul, mai exact ea reprezinta starea de moarte, rastignirea alesului si, in unele temple, initiatul era culcat de preoti pe un pat in forma de cruce. Ea este aplicata pe fruntea faraonilor si a initiatilor, ca pentru a le da puterea sa vada vesnicia dincolo de obstacolele ce raman de trecut. Pentru Paul Pierret, ea este si un simbol de protejare a tainelor sfinte – numeroase amulete se atarnau la gatul mumiilor.

In arta africana rucea are in primul rand un sens cosmic, simbolizeaza soarele si drumul deschis de el pe bolta cerului. Ea reprezinta la triburile bamum pe rege. Ca raspantie mai exprima si drumurile vietii si mortii, fiind o imagine a soartei omului. Asocierea dintre cruce si spirala rezuma organizarea lumii potrivit conceptiei triburilor bantu din Kasai (Congo, Lulua si Baluba). La aceleasi populatii crucea tatuata, gravata si forjata simbolizeaza punctele cardinale si in acelasi timp cele patru drumuri ale universului ce conduc la genii, la oameni, la sufletele bune si la sufletele rele.

Crucea, scrie Guenon, este in primul rand simbolul totalizarii spatiale, simbolul ei fiind o unire a contrariilor pe care trebuie sa il apropiem de acel kua (unirea dintre yang si yin), ca si de acea tetraktys. Acest simbolism este extrem de bine simtit in traditia mitica a vechilor mexicani. Crucea este simbolul totalitatii lumii, a legaturii dintre ani. Cand vechii scribi incercau sa-si reprezinte lumea ei dispuneau in forma de cruce cele patru spatii in jurul centrului. Mitologia mexicana ne ofera intreaga paleta simbolica ce vine sa se ordoneze sub semnul crucii – in vatra universului sta zeul focului sau un copac multicolor.

Crucea latină

Această reprezentare a crucii, şi cea mai răspândită, evocă sacrificiul suprem pe care l-a făcut Iisus Hristos pentru a răscumpăra păcatele omenirii. Crucea este goală pentru a ne aminti de momentul Învierii şi de speranţa în viaţa veşnică.

 

 

Pandant Talisman Crucea Latina (Crux Immissa)


 Mone Camino - Handmade by Mone

Pandant Talisman Crucea Latina (Crux Immissa) – unisex

 

Materiale: piatra, piele naturala, vopsea acrilica de calitate superioara rezistenta la apa Gold Effect, agatatoare pandant

Pret: 40 lei (personalizat: 80 lei)

 

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

CRUCEA

Considerat unul dintre simbolurile fundamentale ale omenirii, crucea are o istorie extrem de veche, prezenta sa fiind semnalata cu mult timp inaintea crestinismului, in majoritatea civilizatiilor vechi si pe toate meridianele globului. Marturii despre cruce ne parvin din Egipt si din Grecia, din China si din Mexic, din Imperiul Roman si din lumea celtica. Peste tot crucea este semnul plastic care concentreaza in forma sa sculptata, incizata, pictata sau caligrafiata pe papirus, o uriasa cantitate de informatii referitoare la universul spiritual al fiecarei civilizatii. Structura plastica a crucii devine o adevarata emblema, un simbol al credintelor ce i-a animat pe cei ce au realizat respectivele forme. Din aceste considerente vorbim si astazi despre “crucea celtica”, “crucea de Malta”, “crucea greceasca” etc. COMPLEXITATE. Pentru antici crucea era sinteza celorlalte trei simboluri fundamentale: cercul, centrul si patratul. Intersectia celor doua brate ale crucii genera “centrul”, adica locul unde cerul intalneste pamantul, in care timpul se amesteca cu spatiul. Crucea este legatura dintre cosmos si centrul originar, este permanenta comunicare dintre pamant si cer, de sus in jos si de jos in sus. Din aceasta perspectiva, crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului care randuieste si masoara spatiul sacru, ordoneaza vetrele de locuire, strabate campurile si cimitirele. Incrucisarea bratelor sale marcheaza raspantiile. Crucea este un simbol ascensional cu dubla semnificatie. Ea explica misterul centrului care are putere de a emana, de a imprastia, dar si de a aduna. In lumea celtica simbolismul crucii se combina cu simbolismul “cercului”. Crucea celtica este inscrisa in cerc, avand brate egale. La intersectia acestora apare totdeauna un mic glob care face trimitere la simbolismul “centrului”. In evolutia sa temporala, crucea celtica a cunoscut mai multe variante de reprezentare. In unele dintre acestea, bratele crucii inscrise in cerc depasesc limitele cercului, devenind “roata”. In civilizatia vechilor mexicani, simbolul crucii exprima totalitatea lumii care se ordoneaza sub semnul crucii, iar la centrul ei era plasat Zeul Focului. MANTUIRE. Traditia crestina imbogateste foarte mult simbolismul initial al crucii, incluzand imaginea mantuirii si patimilor lui Hristos. Crucea se identifica la crestini cu Iisus Rastignit, motiv pentru care ea devine cel mai viu simbol al lor. Crucea este slavita in sarbatori speciale – Aflarea Sfintei Cruci, Aratarea Sfintei Cruci, Scoaterea Sfintei Cruci, Inaltarea Sfintei Cruci – , este cantata in imnuri liturgice si este adorata ca “relict sfant”, fiecare bucatica din lemnul sau. In iconografia crestina crucea s-a bucurat de o mare atentie, existand mai multe modalitati plastice de reprezentare a simbolismului: crucea in forma de X si T, crucea cu varf si o singura bara orizontala, crucea cu varf si doua bare orizontale, crucea cu varf si trei bare orizontale, crucea cu brate egale, inscrisa in patrat (“crucea greaca”) si crucea cu brate inegale, inscrisa in dreptunghi (“crucea latina”). Fara a se exclude unele pe celelalte, aceste variante exprima particularitatile culturale de perceptie si interpretare simbolica a aceluiasi adevar crestin: crucea, expresia mantuirii si a patimirii. Din bogatul simbolism al crucii, spiritualitatea populara romaneasca a conservat mai multe categorii de martori vizuali ce pot fi intalniti in casa si gospodaria taraneasca traditionala, in vatra satului, la raspantii, pe hotare si in holdele cu semanaturi. Motivul crucii este realizat intr-o infinitate de variante plastico-decorative, in materiale si tehnici dintre cele mai diverse. Cioplit, incizat, sculptat, tesut, brodat, pictat pe lemn, piatra, os, suprafata textila sau pe piei de animale, simbolul crucii atesta de fiecare data credinta romanilor in forta invincibila a simbolului capabil de a le proteja viata, alungand raul dincolo de spatiul vital al individului, al familiei, al neamului si al comunitatii. Crucea ocroteste viata, o ajuta sa se implineasca, deschizandu-i perspectiva nemuririi. Pentru romani crucea este protectoarea casei, aparatoarea holdelor si a semanaturilor, este scutul de care tot raul se loveste, fara sansa de a-l atinge pe omul credincios, ce stie sa se apere. In temeiul unor asemenea convingeri, indiferent de zona etnografica in care ne aflam, pe tot cuprinsul Romaniei, observam si astazi cum taranii isi pun pe acoperisul caselor, uneori si al grajdurilor, cruci din lemn, ceramica sau metal pentru “a-si feri casele de fulgere si trasnete si de alte rele”. Pe monumentalele porti transilvanene din tara Oltului, Maramures, Tarnave, Odorhei si Ciuc sunt sculptate cruci alaturi de rozete, “pomi ai vietii”, “Soare si Luna”, uneori chiar “Arhangheli”, in speranta ca aceste simboluri vor impiedica fortele raului (spiritele malefice) sa intre in gospodarii. In aceleasi zone, ancadramentele usilor si ferestrelor de la case sunt impodobite cu aceleasi categorii de simboluri pentru “a opri raul sa intre in casa”; “acolo unde crucea vegheaza, raul nu poate trece pragul”. Credintele legate de nevoia protejarii simbolice a pragurilor ce despart spatiul omului de spatiul nedefinit cuprind nenumarate referiri la eficienta protectoare (apotropaica) a crucii amplasate in asemenea locuri. Amenajarea spatiului de locuit aduce in atentie solutii decorative ingenioase si diferentiate in functie de specificul zonal. Dincolo de marea diversitate a formulelor de amenajare decorativa a spatiului de locuit descoperim, ca o constanta, simbolul crucii, prezent pe stergarele si batistele ce impodobesc peretii, pe strachinile agatate in cuiere de lemn sau asezate pe podisoare (dulapuri), pe lazile de zestre si pe spatarele scaunelor ce inconjoara masa. (Sursa: jurnalul.ro)

 

Crucea este unul din simbolurile atestate inca din antichitatea cea mai indepartata: in Egipt, in China sau in Creta, la Cnosos, unde s-a descoperit o cruce de marmura datand din veacul al XV-lea i.Hr. Crucea este al treilea din cele patru simboluri fundamentale alaturi de cerc, centru si patrat. Ea stabileste o relatie intre celelalte trei. Aceasta este cea mai complexa simbolistica. Ele au dat nastere unui adevarat limbaj universal. Crucea simbolizeaza in esenta pamantul, cele patru puncte cardinale, fiind baza simbolurilor de orientare in diferitele etape de existenta ale omului. Etapele coincid omului-animal (orientare interioara), pamantului (orientare temporala) si a sferelor ceresti (orientare spatiala).

In China, cifra crucii este cinci (desi in arealul european ea corespunde patratului si cifrei patru). Multumita simbolisticii chineze am invatat din nou sa luam in considerare centrul acestui simbol. Acest punct este marea rascruce a imaginarului. Crucea are in consecinta o functie de sinteza si de masura. In ea se intalnesc cerul si pamantul, in ea se amesteca timpul si spatiul. Ea este cordonul ombilical alcosmosului legat de centrul originar. Dintre toate simbolurile ea este cel mai universal, cel mai totalizator. Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului comunicarii intre cer si pamant. Ea este marea cale de comunicatie. Crucea ordoneaza spatiile sacre, ca de pilda templele; ea deseneaza pietele oraselor; strabate campurile si cimitirele; bratele ei marcheaza raspantiile. In acest punct central se inalta un altar, o piatra, un catarg. Ea explica misterul centrului. Crucea mai are o valoare de simbol ascensional. Intr-o ghicitoare germanica medievala se vorbeste despre un copac ale carui radacini sunt in iad si al carui varf ajunge la tronul lui Dumnezeu, si care tine lumea intreaga in crengile lui; acest copac este tocmai Crucea.

In legendele orientale, crucea este puntea sau scara pe care urca la Dumnezeu sufletele oamenilor. In unele variante, lemnul crucii are sapte trepte, dupa cum arborii cosmici reprezinta cele sapte ceruri.

Traditia crestina a imbogatit in mod prodigios simbolismul crucii, condensand in aceasta imagine mantuirea si patimile Mantuitorului. Crucea il simbolizeaza pe Cel Rastignit, pe Hristos, Mantuitorul, Logosul, a doua persoana a Treimii. Ea este mai mult decat o figura a lui Hristos, identificandu-se cu persoana lui. Crestinii tin sarbatori ale Crucii: aratarea Sfintei Cruci, scoaterea ei, i se canta imnuri. Ea isi are propria istorie – lemnul din care este facuta provine dintr-un copac sadit de Set pe mormantul lui Adam, si, dupa moartea lui Hristos, farame din ea se imprastie in toata lumea. Crucea va aparea din nou in bratele lui Hristos la Judecata de Apoi.

Iata de ce ea a fost preluata de iconografia crestina pentru a sublinia supliciul lui Mesia ca si prezenta lui. Se pot deosebi patru tipuri principale de cruce: crucea fara varf (in forma de T); crucea cu varf si cu o singura bara orizontala; crucea cu varf si cu doua bare orizontale; crucea cu varf si cu trei bare orizontale.

Diferitele sensuri atribuite lor de simbolistica nu sunt deloc absolute. Ele nu se exclud reciproc. Crucea in forma de T ar reprezenta sarpele tintuit de un par, moartea invinsa prin jertfa. Ea avea un sens misterios inca din Vechiul Testament. Crucea cu o singura bara orizontala este crucea evangheliei. Cele patru brate ale ei simbolizeaza cele patru elemente intinate de firea omului si virtutile sufletului omenesc. Crucea greceasca are patru brate egale. Crucea latina este potrivita dimensiunilor umane. Una este idealizata, cealalta realista. Dintr-o spanzuratoare, ortodocsii au facut un obiect de podoaba. Deasemenea, bisericile ortodoxe si catolice au fost intocmite dupa planul crucii. Crucea cu doua bare ar reprezenta si inscriptia lui Pilat – Isus Nazarineanul, regele iudeilor. Crucea cu trei bare devine un simbol al ierarhiei ecleziastice, corespunzand tiarei papale, palariei de cardinal si mitrei episcopale. Incepand din secolul al XV-lea numai papa are dreptul de a purta aceasta cruce; crucea dubla revinea cardinalilor si arhiepiscopilor; crucea simpla revenea episcopilor.

Mai putem distinge crucea patimilor si crucea invierii.

Puterea simbolismului in primele veacuri crestine apare cu mai multa pregnanta pe crucea mistica, sapata in piatra: pecetea poarta gravata o cruce in T cu literele X si P. Crucea l-a zdrobit si l-a imblanzit pe Satana-stravechiul sarpe, inlantuit la piciorul crucii. Acest dusman al neamului omenesc vrea sa subjuge spiritul (simbolizat sub forma unui porumbel).

Urmandu-si evolutia in lumea simbolurilor, crucea devine raiul celor alesi descrisa intr-o editie a Divinei Comedii din 1941. Crucea este aici simbolul slavei vesnice, a slavei dobandite prin jertfa si care culmineaza intr-o fericire extatica.

In traditiile iudaice si crestine, semnul purtator de cruce apartine riturilor initiatice primitive. Crucea crestina este vestita prin anumite figuri din Vechiul Testament cum sunt, pragul de sus al usii de la casele evreilor, unse cu sange de miel printr-un semn al crucii. Crucea recapituleaza creatia, ea are un sens cosmic. Irineu scrie: “S-a facut trup si a fost rastignit pe cruce, adunand in sine lumea toata” – crucea devine astfel polul lumii, pecete cosmica. crucea lumii.

Prezenta crucii se regaseste in natura, omul cu bratele intinse al lui Leonardo simbolizeaza crucea asa cum o face si zborul pasarilor, catargul corabiei, ancora, tridentul sau uneltele de arat pamantul. Crucea reia temele fudamentale ale Bibliei – ea este pom al vietii, intelepciune, lemn (al arcei, al toiagului).

In teologia izbavirii, crucea mai este si simbolul rascumpararii datorate in numele justitiei si al carligului cu care a fost incatusat demonul. O intreaga traditie considera ca este necesara o rascumparare catre demon. Potrivit unei credinte stravechi, adevaratul lemn al crucii lui Hristos invie mortii pentru ca se presupune ca este facuta din lemnul Pomului Vietii sadit in rai.

In Asia, simbolul crucii, desi nu este tot atat de bogat din punct de vedere simbolic ca in lumea crestina, nu este totusi mai putin important. Ne este greu sa studiem in cateva randuri un simbolism atat de vast ca acela al crucii caruia Guenon i-a consacrat un volum intreg – emblema a centrului, a focului, a intelectului, a Principiului. Crucea mai este si Axa Lumii.

In Egipt, crucea cu toarta (ankh) confundata adesea cu nodul lui Isis, este simbolul milioanelor de ani de viata viitoare. Ea este unul din atributele lui Isis, dar poate fi vazuta in mana multor divinitati, ca emblema a vietii divine si a vesniciei. In mana muritorilor, ea exprima o urare de fericire vesnica in tovarasia lui Isis si Osiris. Cercul ei este imaginea perfecta a ceea ce nu are nici inceput si nici sfarsit, evocand starea de transa in care se zbatea initiatul, mai exact ea reprezinta starea de moarte, rastignirea alesului si, in unele temple, initiatul era culcat de preoti pe un pat in forma de cruce. Ea este aplicata pe fruntea faraonilor si a initiatilor, ca pentru a le da puterea sa vada vesnicia dincolo de obstacolele ce raman de trecut. Pentru Paul Pierret, ea este si un simbol de protejare a tainelor sfinte – numeroase amulete se atarnau la gatul mumiilor.

In arta africana rucea are in primul rand un sens cosmic, simbolizeaza soarele si drumul deschis de el pe bolta cerului. Ea reprezinta la triburile bamum pe rege. Ca raspantie mai exprima si drumurile vietii si mortii, fiind o imagine a soartei omului. Asocierea dintre cruce si spirala rezuma organizarea lumii potrivit conceptiei triburilor bantu din Kasai (Congo, Lulua si Baluba). La aceleasi populatii crucea tatuata, gravata si forjata simbolizeaza punctele cardinale si in acelasi timp cele patru drumuri ale universului ce conduc la genii, la oameni, la sufletele bune si la sufletele rele.

Crucea, scrie Guenon, este in primul rand simbolul totalizarii spatiale, simbolul ei fiind o unire a contrariilor pe care trebuie sa il apropiem de acel kua (unirea dintre yang si yin), ca si de acea tetraktys. Acest simbolism este extrem de bine simtit in traditia mitica a vechilor mexicani. Crucea este simbolul totalitatii lumii, a legaturii dintre ani. Cand vechii scribi incercau sa-si reprezinte lumea ei dispuneau in forma de cruce cele patru spatii in jurul centrului. Mitologia mexicana ne ofera intreaga paleta simbolica ce vine sa se ordoneze sub semnul crucii – in vatra universului sta zeul focului sau un copac multicolor.

Crucea latină

Această reprezentare a crucii, şi cea mai răspândită, evocă sacrificiul suprem pe care l-a făcut Iisus Hristos pentru a răscumpăra păcatele omenirii. Crucea este goală pentru a ne aminti de momentul Învierii şi de speranţa în viaţa veşnică.

Bratara Kabbalah cu Ochiul Magic


handmade by Mone

 

Bratara Kabbalah cu Ochiul Magic – antideochi, protectie, noroc, dragoste, bunastare, sanatate,  fertilitate, vitalitate, putere, curaj

 

Materiale: amuleta cu Ochiul Magic, snur rosu cu insertie de sarma, accesorii metalice

Pret: 25 lei

 

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

OCHIUL MAGIC

Ochiul Magic, “Ochiul Norocos” sau “Ochiul Raului” este o amuleta care protejeaza impotriva ochiului rau sau deochiului, pe principiul ANOCCHIATURA: opusul a ceea ce dorește un tip de forta negativa sau de putere malefica care, printr-o doza constienta sau inconstienta de invidie sau de resentiment, se poate ascunde chiar si in cele mai binevoitoare complimente sau/si priviri. Amuleta are rolul de a atrage si a distruge energia negativa directionata catre o persoana.

Pe parcursul intregii istorii a umanitatii, ochiul a fost considerat un simbol puternic, avand functia de a proteja impotriva fortelor malefice. Aceasta traditie universala a capatat o noua valenta in arta sticlariei (veche de 3000 de ani) din Anatolia, Turcia. Aici, un mester sticlar imbina puterea simbolica a ochiului cu forta focului , dand nastere unui talisman deosebit, numit Nazar Boncuk (Ochiul Raului, “Evil Eye” in engleza, “ayin harsha” in limba araba, “mauvais oeil” in franceza, “mal occhio” in italiana, “jettatore” in dialectul sicilian, “mal ojo” sau “el ojo” in spaniola, “ayin ha’ra” in ebraica, “büsen Blick” in germana, “oculus malus” in latina).

Numele turcesc al acestui talisman este “Nazar Boncuk”. El poate fi vazut in Turcia atarnand deasupra intrarilor din case, agatat la geamul din spate al masinilor, purtata la gat de catre multe persoane si, mai ales, prins de imbracamintea copiilor nou-nascuti. Femeile il poarta pe bratari, cercei sau/si pe un lantisor in jurul gatului.

 

CULOAREA ROSIE

Rosul este considerat un stimulent universal. Aceasta culoare are actiuni binefacatoare asupra sangelui si faciliteaza regenerarea celulara, mareste puterea vointei si curajul.

Mai ales in cazul temperamentelor sanguine, colerice sau hipertensionate este recomandat sa se utilizeze (dupa cum am prezentat in articolele anterioare) in mod gradat si in doze reduse.

Efectele fiziologice ale culorii rosii: creste presiunea sanguina, mareste tonusul muscular, activeaza respiratia, da o senzatie pregnanta de caldura, datorita intensitatii ridicate a energiei radiante a lungimii de unda electro-magnetica ce ii corespunde.

Efecte psihologice: culoare calda, stimulator general, excita, irita, provoaca, incita la actiune indeosebi in plan psihomotor, stimulent intelectual, usor nelinistitor, confera senzatie de pierdere in spatiu, aprindere, insufletire, activare, mobilizare, faciliteaza asociatiile de idei.

Indicatiile terapeutice ale culorii rosii:

– anemie
– bronsita
– guturai
– debilitate fizica (slabiciune)
– depresie psihica
– dureri reumatismale
– gripa
– guturai
– idiotenie, imbecilitate
– moleseala, lancezeala
– oboseala
– paralizie, paralizie infantila
– raceala
– tuberculoza
– tulburari respiratorii

Contraindicatii:

– stari inflamatorii
– tulburari emotionale