Rudraksha Capricorn (unisex)


Mone Camino

Mone Camino

Rudraksha CapricornBratara Rudraksha pentafatetata (unisex) remediu pentru o viata lunga si o sanatate de fier (amplifica efectele pozitive asupra sanatatii, tonic general de sănătate), pace si calm, dragoste, fericire, faima, bunastare; faciliteaza implinirea spirituala, prosperitatea, creativitatea, intuitia,  implinirea materiala, reusita in afaceri, armonia in  familie si o viata fara temeri (protectie de accidente; inlaturarea obstacolelor; eliminarea karmei negative; schimbarea destinului), chakra 5, genereaza buna dispozitie si o senzatie de beatitudine (antideprimare/antidepresiv).

Mone Camino

Provenienta Rudraksha: India

Dimensiune Rudraksha: 8-10mm

Materiale: 6 seminte Rudraksha pentafatetata, Amuleta Moneda Zodia Capricorn, inchizatoare Toggle Inima, tuburi si capacele metalice, snur insertie guta, margelute metalice, alte accesorii metalice.

Cod: 120 Rudraksha Capricorn

Pentru comenzi accesati datele de contact.

Mone Camino

Rudraksha  pentafaţetată (5 mukhi Rudraksha) simbolizeaza Tatal Divin si aduce pace si calm, avand, de asemenea, puteri tamaduitoare. Ea asigura o viata lunga si o sanatate de fier pentru cei ce o poarta aproape de corp. Calmeazaprotejează sănătatea, aduce pace si faima, fiind totodata utonic general de sănătate. Creste puterea mentala si imbunatateste puterea fizica, aduce  bunastare, indeparteaza obstacolele si karma negativa, contribuie la vindecarea maladiilor si aduce bogatie, succes si prosperitate.

Rudraksha pentafaţetată îsi protejeaza stapanul de atacurile bruste, neasteptate si ajuta la crearea unei mai bune dispozitii în cazul persoanelor deprimate. Este benefica in controlul tensiunii arteriale si diabet. De asemenea, este folosita pentru boli ale urechilor, coapse și rinichi. Este binecuvântata de către cele cinci forme ale lui Shiva: Saddyojat, Tatpurush, Aghor, Vamdev și Isshan. 

Din punct de vedere astrologic, Cinci Mukhi Rudraksha este guvernata de Jupiter, poate de aceea detine puterea de a genera o senzatie de beatitudine (testat!). Este forma lui Rudra numit Kaalagni, controlează cele cinci elemente:  Agni (foc), Jal (apa), Vaayu (aer), Aakash (cer)  si Prithvi (pamant), iar chakra corespondenta este Vishuddha (chakra 5). Mantrele corespondente sunt “AUM HREEM NAMAH” si “AUM NAMAHA SHIVAYA“.

Mone Camino

Se spune ca aceasta Rudraksha păstreaza purtatorul mereu pe calea Adevărului si îl face bogat.

https://monecamino.wordpress.com/2015/02/12/rudraksha-by-mone/

Mone Camino

MONEDA

MONEDA aduce noroc si bunastarea financiara.

Moneda, ca simbol, are valoare morala, simbolul esential estechipul sufletului”, sufletului e pecetea lui Dumnezeu, iarmoneda arata chipul regelui/reginei; monedele vechi sunt considerate a purta influente spirituale, cu mare putere energizanta. Spiritual, sunt considerate expresie a degradarii, degenerarii traditiei.

Mone Camino

Pentru detalii privind ofertele promotionale, accesati pagina Promotii.

Mone Camino

Bratara Talisman HeartHamsa


Mone Camino

Bratara Talisman HeartHamsa – portbonheur, protectie, antideochi, noroc, confort material/abundență/prosperitate/belsug, dragoste, longevitate, fericire, pace, fertilitate, puritate, inteligenta, forta, demnitate, statorniciei, castitate, stabilitate, rabdare, smerenie, putere spirituala, cunoastere, iluminare, vindecare, purificare, vitalitate, Muladhara chakra.

Materiale: Amuleta Hamsa (Mana Fatimei) din zamac, amuleta Inima, amuleta Elefant, piele rosie eco, inchizatoare Toggle Inima, accesorii metalice argintii

Cod: 60 HeartHamsa

Pentru comenzi accesati datele de contact.

ELEFANTUL

Elefantul, simbol cosmic, prezent doar in Africa si Asia a uimit popoarele lumii prin numeroasele sale reprezentari. In arta, in buddhism si nu numai, elefantul reprezinta puterea regala, forta, demnitatea, rabdarea, smerenia. Deasemenea, in arta feng-shui el este un animal care aduce noroc, longevitate si fericire. In mitologie cat si in religie, elefantul a devenit un simbol demn de onorat.

In India, China si Africa a luat atributele fertilitatii si inteligentei, iar in multe culturi este apreciat ca unul dintre animalele sfinte – elefantul alb. A fost descris adesea in folclor si in povestile de razboi din China Antica. Sa ne aducem aminte ca expeditia lui Alexandru cel Mare a intalnit astfel de “monstri”. In China au fost folosite, deasemenea, in razboaie. De aici, simbolul acestor animale marete, foarte blande si inteligente a fost rasturnat spre haos, forta bruta si manie oarba. Elefantul alb care exprima puritatea a fost interpretat in traditiile Indiei, Indochinei si Thailandei ca animal sfant.

In buddhism el reprezinta intruchiparea lui Buddha si poate fi calarit numai de regi si zei.

Daca pentru occidentali elefantul reprezinta o imagine vie a masivitatii si a stangaciei, pentru asiatici el are o semnificatie fundamental diferita. Elefantul este animalul pe care incaleca regii, si, in primul rand, Indra, Regele ceresc. El simbolizeaza deci puterea regala. Elefant mai este si numele lui Shiva in exercitiul functiunilor sale de suveran. Odata intrat in actiune, efectul puterii regale aduce pacea si prosperitatea. Forta elefantului (matangi) da acelora care il incoca tot ce-si pot dori. In multe regiuni, si mai ales in cele musonice, acest dar este ploaia, ce reprezinta o binecuvantare cereasca: in Siam (Thailanda), in Laos, Cambodgia, elefantul alb aduce ploaia si recolte bogate, caci Indra este si zeu al furtunilor, iar elefantul poarta pe cap o nestemata care are stralucirea fulgerului.

Elefantul mai este si un simbol al statorniciei si stabilitatii. In Yoga, este atribuit chakrei muladhara si corespunde , in consecinta, elementului pamant si culorii ocru. Elefantul il insoteste pe Boddhishattva Akhobhaya, Neschimbatorul. In anumite mandale tantrice, intalnim elefantul fie asezat la portile cardinale, fie in punctele colaterale. Il intalnim deasemenea si la Angkhor, in Mebon-ul oriental si, mai ales, la Bakong. El semnifica dominatia centrului regal asupra directiilor spatiului terestru. Prezenta sa, intre alte simboluri, in preajma lui Vasudeva-Vishnu, ca stapan al celor trei lumi, pare sa indice suveranitatea sa asupra lumii pamantesti.

Elefantul mai invoca si imaginea lui Ganesha, simbol al cunoasterii. Trupul sau omenesc reprezinta inca microcosmosul, manifestarea, in timp ce capul sau de elefant este macrocosmosul, non-manifestarea. Potrivit acestei interpretari, elefantul este de fapt inceputul si sfarsitul, ceea ce se intelege, deopotriva, din dezvoltarea lumii manifestate pornind de la particula om (deci de la stadiul de non-manifestare), cat si din implinirea interioara a yoghinului. Gaja, elefantul este alfa si omega.

Simbolismul elefantului este, deasemenea, foarte folosit in formularile buddhiste: regina Maya l-a plasmuit pe Buddha dintr-un elefantel. Aici indeplineste un rol angelic. Lucru neasteptat, daca n-am sti deja ca elefantul este instrumentul actiunii si binecuvantarii ceresti. Uneori, ca sa poata figura zamislirea lui Buddha, elefantul este infatisat singur. Alteori, aflat in varful unui stalp, el evoca iluminarea; ceea ce ne trimite la simbolismul cunoasterii figurat de Ganesha. O semnificatie apropiata atunci cand apare incalecat de Boddhisattva Samantabhadra, exprimand, nu mai putin formal, puterea cunoasterii. In mod secundar, forta brutala este infatisata in episodul elefantului furios Nalagiri.

Ca si taurul, broasca testoasa sau alte animale, el mai indeplineste, in India si Tibet, rolul de animal-ce-sprijina-lumea: universul este asezat pe spinarea unui elefant. In numeroase monumente il vedem aparand in chip de cariatida: aici este cosmofor. Prin faptul ca poseda el insusi structura cosmosului (patru stalpi sprijinind o sfera), mai este considerat si animal cosmic.

In Africa, potrivit credintelor baoule, elefantul simbolizeaza forta, belsugul si traiul indelungat. La triburile ekoi – de la care populatiile iibo din Biafra au imprumutat cultul si institutiile lui Ekkpe – este simbolul violentei si al urateniei. Aici insa, simbolul nu depaseste nivelul metaforei.

Tot la acest nivel, elefantul serveste ca atribut al puterii regale, daca nu ii luam in considerare decat propria masa; al regelui care se fereste de nebunie si de nechibzuinta, daca tinem seama de suspiciunea si de prudenta elefantului; ca atribut al smereniei, daca e sa dam crezare lui Pliniu si lui AElianos: “Cand straluceste luna noua, elefantii, asa cum am auzit, manati de nu stiu ce inteligenta naturala si misterioasa, poarta niste ramurele, smulse de curand din padurile in care au pascut, le ridica si, inaltandu-si ochii spre cer, scutura usor aceste crengi de parca ar adresa o rugaciune zeitei,ca sa-si atraga bunavointa si obladuirea ei”; un atribut, in sfarsit, al castitatii, daca este adevarat ca, asa cum afirma Aristotel, atunci cand o femela este insarcinata (vreme de doi ani) masculul nu se apropia de o alta, mai mult, elefantul ar fi cel care razbuna adulterul. O gravura din secolul al XVII-lea ilustreaza aceste relatari, infatisand un elefant care se lupta cu un mistret precum neprihanirea cu libidoul.

Acest simbol devine o parte vie a culturii si civilizatiei si astfel acopera prapastia dintre material si spiritual. Simbol al fortei pshice, el ajuta omul in calatoria sa initiatica caci neofitul, la inceputul calatoriei sale, este considerat un elefant gri, a carui minte este salbatica, si pe parcurs ce avanseaza, el este reprezentat de elefantul alb, simbol al controlului. (Sursa: mythologica.ro)

MANA FATIMEI (HAMSA/KHAMSA)

Ĥamsa arabă (خمسة‎) este un simbol folosit in producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o cunosc drept “mâna Fatimei”, iar creștinii drept “Mâna Fecioarei Maria“. Ca amuletă, este folosită, de cele mai multe ori, ca protecție împotriva deochiului. Numele ei provine de la cifra cinci (خمسة – inseamna cinci in arabă).

Purtatorul Khamsei se va bucura de abundență,noroc,vitalitate, va fi favorizat de astre şi de energiile benefice ale Universului.  Talismanul acesta este considerat a fi cel mainorocos din toate câte se cunosc şi e recomandabil să fie purtat sub formă de brăţară.  Mâna Fatimei are un efect deosebit de puternic asupra purtătorului mai ales atunci când acesta se află la o răscruce în viață. Mâna Fatimei vaadapostipurtătorul de obstacole, certuri și adversitate,ajutându-l să-şi schimbe destinul într-un sens pozitiv.

Cel puțin în forma ei clasică, Hamsa reunește simbolistica cifrei cinci, a ochiului și pe cea a mâinii, toate trei fiind simboluri universale, considerate ca având o anumită putere în ceea ce privește protecția (mai ales împotriva deochiului). Motivul reuniunii de simboluri folosite pentru scopuri asemănătorare este acela de a spori puterea amuletei, mai ales că nu există o tradiție care în ceea ce privește materialul din care ar trebui confecționată pentru a proteja mai bine sau al momentului zilei în care ar trebui realizată (ca la runele antice). În lipsa acestor metode ritualice de a spori puterea, tradiția adaugă din ce în ce mai multe simboluri pe “mâna Fatimei”, pasaje din Coran, reprezentări florale sau animale, cu scop nu numai estetic dar și de a spori capacitatea defensivă.

Cifra cinci apare multe culturi ca un simbol al echilibrului și al uniunii, fie că reprezintă îsoțirea principiului ceresc cu cel pământesc al mamei ca la hierogami ,totalitatea celor cinci simțuri și forme sensibile ale materiei sau ordinea și perfecțiunea universului: două axe, una verticală și una orizontală, trecând prin același centru. Cifra cinci este, prin exelență, un simbol al echilibrului. Reprezentând o stare de stabilitate, cifra cinci apără împotriva fluxului de energii negative ca aceea ce cauzează deochiul. Din moment ce energiile unei persoane sunt în armonie este greu ca deochiul să gasească un punct slab în care să cauzeze stricăciune. Chevalier consideră că “pentru a alunga deochiul, se întind cele cinci degete ale mâinii drepte și se rostește: ‘Cinci în ochiul tău” sau “Cinci pe ochiul tău”(…) Astfel cifra cinci a devenit un farmec prin sine însăși.”

Pentru Islam, cifra cinci este o cifră a integralității ritualurilor, a cercurilor complete: “În Islam, unde i se manifestă o adevărata predilecție, cinci este o cifră fastă: pentagrama celor cinci simțuri și a căsătoriei. Cinci este numărul orelor de rugăciune, al bunurilor hărăzite dijmei, al elementelor din hajj (și al zilelor petrecute pe Arafat), al felurilor de post, al motivelor pentru care se face abluțiunea, al dispenselor pentru ziua de vineri. Tot aici întâlnim cea de-a cincea parte din comori sau din pradă, cele cinci generații necesare răzbunării tribale, cele cinci cămile pentru diya, cele cinci takbir sau formule de rugăciune: Mare este Allah!, cei cinci martori ai Mubahalei (pactul), cele cinci chei coranice ale misterului (Coran 6, 59; 31, 34), precum și cele cinci degete ale mîinii Fatimei”.

Simbolistica mâinii, afară de schimbarea statutului (căsătorie), luare în posesie și putere, este asociată cu cifra cinci și cu ochiul. Ea are capacitatea de a opri răul, acționând ca un scut. Probabil simbolismul gestului de a întinde mâna în fața cuiva care pare a transmite invidie sau alte gesturi rituale efectuate cu mainile, provin din impulsuri naturale de apărare, transpuse în plan spiritual. În alte culturi, mâna nu rămâne exclusiv un instrument de apărare, este instrumentul cu care acționează zeii și cu care se fac sacrificii în numele lor. Astfel simbolul mâinii devine prin excelență semn de divinitate sau intervenție divină. “Palma cu degetele întinse – și adeseori cu degetul mare în sus – este frecvent reprezentată în America Centrală precolumbiană, atât pe basoreliefuri cât și în glibtică. Primul ei înțeles, numeric, este 5. Ea este simbolul zeului zilei a cincea. Acest zeu este, însa htonian, de aceea, mâna devine, în arta mexicană, un simbol al morții. Într-adevăr, o găsim alături de capete de mort, de inimi, de picioare sângerânde, alături de scorpion, de cuțitul sacrificial cu tăiș de obsidian sau de cremene. În limba yucatec, acest cuțit este numit ‘mâna zeului’”. În ceea ce privește legătura ei cu ochiul, asemănarea se datorează faptului că amândouă ajută la peceperea obiectelor înconjurătoare. Simțul pipăitului devine mai intens la orbi, mâinile devenind cel mai de nădejde mijlocitor între ei și lume. De asemenea, se poate face o legătură între ochiul interior (conștiință, talent artistic, viziune) și creație literară scrisă de mână. “Mâna este comparată cu ochiul: mâna vede”,consideră Chevalier, care observă faptul că psihanaliștii asociază mâinilor văzute în vis aceeași explicație ca și ochilor.

Mana Fatimei este o amuletă foarte populară în întregul Orient Mijlociu și Africa de Nord , frecvent utilizată în bijuterii, materiale și draperii, ilustrând mâna dreaptă deschisă, o imagine recunoscută la nivel mondial și folosită ca simbol de protecție  împotriva energiilor negative, pentru abundenţă, fertilitate,prosperitate,noroc şi sănătate. De asemenea oferă şi protecţie împotriva deochiului.

Simbolul mâinii talisman precede iudaismul, creștinismul și islamismul. Islamiştii o atribuie Fatimei, numind-o astfel după fiica lui Mohamed – Fatima Zahra. Creștinii o atribuie Fecioarei Maria iar evreii lui Miriam, în amintirea surorii lui Moise și Aaron.

Mâna (Khamsa) este reprezentată  în special prin mâna dreaptă deschisă şi a fost una dintre cele mai comune componente ale bijuteriilor din aur și argint, considerată o bijuterie tradiţională din punct de vedere istoric. Khamsa a fost cel mai frecvent sculptată în piatră, argint, aur sau metal datorită simbolisticii sale deloc de neglijat: puritatea şi proprietatile magice.

Pictată în roşu pe uşile caselor simbolizează sacrificarea unor animale – uneori simbolul se picta chiar cu sângele animalelor sacrificate. Mâna Fatimei se agăţa deasupra uşii de la camera femeii care trebuia să nască pentru a avea o naştere uşoară iar pruncul să fie norocos dar şi deasupra uşii de la intrare pentru a proteja casa de incendii. Se spune că mâna Fatimei cu degetele desfăcute alunga spiritele răului iar cea cu degetele închise aducea norocul.

Datorită importanței sale atât în cultura arabă cât și în cea berberăhamsa reprezintă unul dintre simbolurile naționale ale Algeriei, apărând chiar în emblema ţării. De asemenea, este cea mai populară amuletă. Uneori se leagă de Khamsa alte cinci amulete (stele, cârlige, cercuri)  la părul copiilor, şorţurile negre ale femeilor sau la turbane. 

Bratara Talisman Sweet Love


 

Mone Camino

 

Bratara Talisman Sweet Love – dragoste, protectie, antideochi, fericire, compasiune, caritate, sanatate, feminitate, fidelitate, sinceritate, vitalitate.

 

Mone Camino

 

Materiale: Amuleta Inima, Amuleta LOVE, piele eco, accesorii metalice.

Pret: 30 lei

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

Mone Camino

 

INIMA

Magicienii si alchimistii foloseau simbolurile inimii in incantatii si farmece de dragoste sau in ritualuri de intarire a unei relatii de cuplu.

Inima a fost recunoscuta, de mult timp, in numeroase culturi, ca un simbol al iubirii, fericirii, compasiunii si caritatii.

De asemenea, emblema a adevarului , “Inima sacra” a lui Iisus constituie unul din punctele majore de referinta ale bisericii romano-catolice , ca simbol al iubirii Domnului.

Din punct de vedere grafic , simbolul inimii este reprezentarea unui triunghi intors sau a unui triunghi cu varful in jos, o imagine metaforica a unui vas in care este turnata sau prin care este transmisa dragostea.
Triunghiul cu un unghi in partea inferioara este si un simbol ezoteric al feminitatii divine, sau al puterii feminine, in general (multi au aflat lucrul acesta din “Codul lui DaVinci).

Un astfel de triunghi este punctul central Muladhara, sau chakra radacinii, semnificandradacina izvorului puterii primare sau fortei sexuale. In punctul inferior al triunghiului este declansata scanteia care aduce caldura intensa celelorlalte chackre ale sirei spinarii. Imagini ale triunghiului intors pot fi regasite in chackrele dinplexul solar (Manipura), inima (Anahata), gat (Vishudha) si al treilea ochi (Ajna).

Triunghiul cu un unghi in jos reprezinta totodata elementul “apa“. Din punct de vedere ezoteric, apa simbolizeaza:
-intuitia
-miscarea
-emotia
-perceptia fizica
-tranzitia catre alte valori spirituale (corectat/editat – Sursa: Diane.ro)

Inima. Un simbol cu o existențã durabilã, desemnând nucleul emotional, moral, intelectual sau spiritual al ființei umane. Se credea la modul cel mai concret cã aici sãlãşluieşte sufletul; acum sensul este mai mult metaforic. Numeroase texte religioase îi atribuie o semnificație misticã cu totul specialã, o aurã divinã. În folclorul european tradițional, simbolul este stilizat, roşul înglobând pasiunea şi emoția intensã. Sursa simbolului este incertã, o explicație plauzibilã fiind asemãnarea cu frunza de iederã, cu sãmânța plantei silphium, utilizatã în vechime drept contraceptiv, sau cu anumite caracteristici ale organelor genitale feminine, sau cu forma gâtului lebedelor în dansul de împerechere.

Frunzele ilustrate de olari pe ceramicã au evoluat în inima roşie de pe cãrțile de joc. Simbolul botanic regãsit în arta greco-romanã sugera iubirea fizicã şi non-fizicã şi s-a transformat în cel pe care îl ştim astazi sub influența literaturii medievale de curte. Pe vasele de lut cretane şi pe pereții palatelor minoice apar frunze şi flori în formã de inimã, ornamentații preluate de ahei. În multe cazuri chiar şi strugurii sunt astfel reprezentați. Decorația este un precedent al metamorfozei în simbolismul viței de vie, identificatã cu Iisus.

Pe stelele şi pietrele funerare frunza (îndeosebi cea de iederã) ajunge sã fie asociatã cu iubirea eternă. Ilustratorii din mãnãstiri ataşeazã arborilor vieții frunze în formã de inimã. Deja în secolele 12-13 inima apara coloratã în roşu şi în scene erotice. Simbolul se secularizeazã, fiind destul de întâlnit şi în heraldicã sau ca filigran. Inima roşie este inclusã în jocul de cãrți odatã cu standardizarea de la finele secolului al 15-lea. În Renaştere şi epoca barocã,inima roşie pe blazon ajunge sã însemne loialitate şi curaj veşnic.

Primele reprezentãri medicale ale inimii o înfãțişau în formã de piramidã sau con, influențate de descrierile şcolii hippocratice sau ale lui Galenus. Abia prin secolele 13-16 se generalizeazã frunza de iederã. Anatomiştii medievali s-au orientat mai degrabã dupã ilustrațiile artiştilor monastici, care o portretizau ca frunzã întoarsã, cu vârful spre stânga şi nervurile simbolizând arborele arterial. Poate cã zidarii normanzi care i-au fãcut mormântul lui Heinrich al VI-lea de Hohenstaufen se gândeau la inimã, urmând exemplul roman, atunci când au creat misteriosul simbol cu patru crestãturi (ventricule?) şi peduncul (capãtul vaselor de sânge?). Comparatã cu desenele timpurii ale lui da Vinci, imaginea devine fascinantã. La fel de fascinant este şi inelul cu inima ținutã de mâna divinã,ornament care simbolizeazã dragostea eternala, aşa-zisa corona vitae, simbol preluat din lumea romanã de cãtre simbolica medievalã.

Inima, sediul intelectului si sentimentelor

Inima are în principiu simbolismul centrului. Un centru mai întâi al intelectului şi al intuiției, şi apoi al afectelor şi sentimentelor. Dar oricum, civilizațiile tradiționale nu exclud posibilitatea cunoaşterii obiective prinafectivitate. Asigurând circulația sângelui, inima este în egalã mãsurãsediul intelectului şi al afectelor.

În India, inima reprezintã locuința lui Brahma; în islam, tronul lui Dumnezeu; în creştinism, impãrãția lui Dumnezeu, toate aceste conotații încadrându-se în schema de referințã a unei stãri primordiale, în care divinitatea se manifesta în individ. Angelus Silesius spune de pildã cã inima îl poate conține în întregime pe Dumnezeu, iar Clement din Alexandria cã Dumnezeu este inimã a inimilor. Sãlaş al spiritului îl considerã şi China anticã.

Chinezii îi atribuiau ca element corespondent pãmântul, dar şi focul, în haul ei luând naştere intuiția, percepția înaltã, prin intermediul ochiului inimii. Inima are funcția de a guverna, de a stãpâni respirația, aflatã în strânsã relație cu ritmul cardiac.

În Taoism, rãsuflarea este luminã. Spiritul se concentreazã între sprâncene, acolo unde în viziunea yoghinã se aflã ajna-chakra, deci yoga acolo transferã funcția inimii.

Un rol fundamental joacã inima în religia egipteanã, unde este reprezentatã ca un vas. Triunghiul rãsturnat, o figurare a cupei (cu trimitere şi la Sfântul Graal), simbolizeazã şi inima, cupa care conține bãutura nemuririi.Inima este centrul vieții, al inteligentei, al vointei. Zeul Ptah înainte sã materializeze lumea prin cuvânt a gândit-o cu inima. Inima este cea pusã pe unul dintre talgerele balanței dupã moarte, singurul organ lãsat în mumie la locul sãu (simbolic, ca scarabeu). Scarabeul inimii, o amuletã esențialã, poartã gravatã formula care împiedicã inima sã depunã mãrturie împotriva celui decedat. Inima este cea care îndeamnã la acțiunea pozitivã, cea prin care se vãdeşte prezența divinã.

Primul organ care se naste si primul care moare

În lumea greacã, inima nu are o semnificație anume, singura legendã convingãtoare din punctul de vedere al imaginii sale de principiul vital este cea în care Zeus consumã inima încã bãtând a lui Zagreus, fiul devorat de titani, zãmislindu-l pe Dionysos.

În lumea celticã, meritã sã remarcãm o similitudine semantic: centru în gallicã este craidd, inimã în francezã este Coeur. Rãdãcina indo-europeanã krd este cea din care se vor dezvolta cuvintele pentru inimã în latinã, greacã, germanã, slavã etc.

Tradiția biblicã asociazã inima cu omul interior, viața sa afectivã dar şi inteligența. Aici se aflã şi principiul rãului, ea riscând mereu pervertirea. Ea este primul organ care se naşte şi primul care moare. Din toatã inima înseamnã pânã la ultima suflare. În Biblie, utilizarea cuvântului este mai mult metaforicã, exprimând mai ales memoria şi imaginația, dar şi vigilența. Inima gândeşte, decide, face proiecte.

În Islam, simbolismul este extins la contemplare şi spiritualitate în sensul în care prin oscilațiile sale înglobeazã expansiunea şi contracția universal, deci şi potențialul unui om.

Este conştiințã. În doctrina sufitã, când Coranul vorbeşte de spiritul divin insuflat lui Adam se referã la inimã. Luminã veşnicã, chintesența fãpturilor, pentru ca prin ea Dumnezeu sã poatã contempla omul.Scânteia divinã de care vorbea şi maestrul Eckhart. În misterul acestui punct intim are loc întâlnirea cu spiritual în dublul sãu aspect, de cunoaştere şi fiintare. Nicio teofanie nu are valoare mai mare decât cea produsã prin inima iubitoare.

Tirmidhi (secolul al IX-lea), în teoria sa asupra ştiinței inimilor, precizeazã cãqalb (inimã) desemneazã şi organul fizic şi pe cel al gândirii. În inimã stau ascunse gândurile cele mai autentice, conform psihologiei musulmane. Inima, memoria, gândul, afectul, sunt unul şi acelaşi lucru şi la caraibii din Venezuela sau la populația tucano din Amazon. Indienii pueblo din Arizona considerã cã naşterea se petrece datoritã sângelui din inima femeii. Din pãcate, aura profund spiritualã a inimii a suferit o mutație în lumea modernã care i-a amplificat simbolisitica de dragoste profanã. Pictograma care înglobeazã o întreagã pleiadã de emoții s-a redus la ideea de sediu al sentimentelor, pierzându-se din vedere concepția anticã ce o valorificã drept pocalul suprem al conştiinței, principiul creator. (corectat/editat – Sursa: Historia.ro)

 

CULOAREA ROSIE

Este culoarea cel mai des amintită de persoanele supuse unui experiment în timpul căruia li se cerea să aprecieze culoarea preferată. Sub forma oxidului de fier, această culoare a însoțit în drumul său omenirea încă din epocile preistorice și a fost întotdeauna folosită în arta rupestră a epocii fierului. Omul de Neandertal presăra pe trupul celor îngropați acest colorant pentru a le reda „culoarea caldă” a sângelui și a vieții. În general , roșul este considerat agresiv, vital și dătător de putere, înrudit cu focul și simbolizează atât iubirea cât și lupta pe viață și pe moarte. Asupra tempermentelor introvertit-melancolice are o acțiune iritantă și de respingere.

Prin forta, puterea si stralucirea lui, rosul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital. Culoare a focului si a sangelui, prezinta, din punct de vedere simbolic, aceeasi ambivalenta ca si acesta din urma, in functie de nuanta sa, deschisa sau inchisa.

V. Kandinsky considera rosul deschis, exploziv, centrifug, ca fiind diurn, masculin, tonic, indemnand la actiune si aruncandu-si stralucirea aidoma soarelui, cu o putere uriasa si de neinvins.

Rosul inchis este, dimpotriva, nocturn, feminin, tainic, centripet. El reprezinta nu expresia, ci misterul vietii. Rosul inchis are si o semnificatie funerara. Ambivalenta culorii rosii a sangelui ne dezvaluie doua situatii: cand este ascuns, sangele este esenta vietii, varsat, el inseamna moarte.

Rosul viu, diurn, solar, centrifug indeamna la actiune. El este imaginea inflacararii si frumusetii, a fortei impulsive si generoase, a tineretii, sanatatii, a bogatiei, a erosului liber si triumfator.

Ambivalenta din care provine toata puterea de fascinatie a culorii rosii poarta in ea, strans legate, cele mai adanci pulsiuni umane: actiunea si pasiunea, eliberarea si asuprirea.
In Extremul Orient, rosul evoca in general caldura, intensitatea, actiunea si pasiunea. Rosul este culoarea tendintei expansive, rajas.

Intruchipare a ardorii si a navalnicei tinereti, rosul este, in traditiile irlandeze, culoarea prin excelenta razboinica.

In Japonia, culorea rosie este purtata aproape exclusiv de catre femei. Este un simbol al sinceritatii si fericirii.

Rosul este considerat un stimulent universal. Aceasta culoare are actiuni binefacatoare asupra sangelui si faciliteaza regenerarea celulara, mareste puterea vointei si curajul.

Rosul creste presiunea sanguina, mareste tonusul muscular, activeaza respiratia, da o senzatie pregnanta de caldura, datorita intensitatii ridicate a energiei radiante a lungimii de unda electro-magnetica ce ii corespunde.

Rosul este o culoare calda, stimulator general, excita, irita, provoaca, incita la actiune indeosebi in plan psihomotor, stimulent intelectual, usor nelinistitor, confera senzatie de pierdere in spatiu, aprindere, insufletire, activare, mobilizare, faciliteaza asociatiile de idei.

Indicatiile terapeutice ale culorii rosii:

– anemie,
– bronsita,
– guturai,
– debilitate fizica (slabiciune),
– depresie psihica,
– dureri reumatismale,
– gripa,
– guturai,
– idiotenie, imbecilitate,
– moleseala, lancezeala,
– oboseala,
– paralizie, paralizie infantila,
– raceala,
– tuberculoza,
– tulburari respiratorii

– stari inflamatorii,

– tulburari emotionale.

În simbolistica propriu-zisă are varii semnificații. În Egiptul antic, numai în „coroana roșie” a deltei (Nilului Egiptului de Jos) avea o semnificație pozitivă, însă în rest roșul era asociat cu șarpele-dușman Apepși cu zeul-dușman Suteh În papirusuri aceste nume apar scrise cu cerneală roșie; animalele colorate în roșu (de pildă câinii) erau detestate, întrucât această culoare era asociată întotdeauna cu actul de violență. În arta precolumbiană roșul era rareori utilizat, de pildă pentru a reprezenta sângele, soarele și focul, iar sub formă întreruptă, pentru a reprezenta pielea. La mayași el reprezintă estul, iar la popoarele din regiunea superioară a vechiului Mexic reprezintă sudul; la fel și la chinezi, unde în timpul dinastiei Chou (1050-256 î. Hr.) roșul (ho) era culoarea sacră, dătătoare de viață, ea anticipând steagurile roșii ale Chinei comuniste. Roșul era și culoarea împărăției zeilor fericirii. Combinația roșu-verde, considerată în Europa dură și agresivă, în China simbolizează longevitatea, de pildă în cazul ciorapilor verzi și fustelor roșii din veșmântul tinerelor fete sau în cazul lămpilor roșii și a vinului verde de la hanuri.

În arta tradițională creștină, roșul era culoarea sângelui jertfei lui Hristos și al martirilor, a iubirii arzătoare (de pildă în veșmântul lui Ioan, ucenicul favorit a lui Iisus) și a flăcărilor de Rusalii ale Sfântului Duh. „Roșul cardinal” ar trebui să semnifice că purtătorii acestei culori erau pregătiți pentru moartea prin jertfă pentru biserică. Culoarea are o semnificație pozitivă ca expresie a iubirii biruitoare și in scenele creației și ale învierii lui Hristos. La veșmintele de liturghie, roșul iese în evidență la sărbătoarea mucenicilor, a Sfântului Duh și a Păresimilor. În simbolistica populară, roșul este culoarea iubirii (asociată de pildă, florilor și îndeosebi trandafirilor), dar și a vieții (astăzi roșu, „mâine mort”) și a furiei („a vedea roșu înaintea ochilor”).

În alchimie roșul alcătuiește împreună cu albul, un sistem dual și simbolizează principiul material sulf, adică ceea ce arde. Această polaritate ar trebui corelată cu doctrina antică despre procreere, potrivit căreia noua viață apare acolo unde sângele (sângele menstrual) se unește cu sperma albă, aceste două culori fiind în general asociate simbolisticii creației.

În francmasonerie roșul este caracteristic sistemului gradelor înalte din „ritul scoțian”, în opoziție cu gradele „albastre” (Ucenic, Companion și Maestru). În psihologia abisală(potrivit lui E Aeppli,), de pildă în vise, roșul exprimă ceva legat de funcția afectivă. „Acolo unde licărește roșul, sufletul este gata de acțiune, începe cucerirea, încep suferințele, apare sacrificiul, dar apar și apăsările; este vorba, în principal, de o relație sentimentală”.

 

Bratara Talisman Haflovin (Hamsa – Floarea Vietii – Inima) – unisex


Mone Camino

 

Bratara Talisman Haflovin(Hamsa – Floarea Vietii – Inima) – unisex – antideochi, dragoste, protectie, relatii trainice, iubire, fericire, compasiune, abundențănoroc, sanatate, vitalitate.

 

 

Mone Camino

 

Materiale: Amuleta Hamsa, Amuleta Floarea Vietii, inchizatoare Toggle Inima, piele eco, accesorii metalice.

Pret: 53 lei

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

 

Mone Camino

Ĥamsa

Ĥamsa arabă (خمسة‎) este un simbol folosit in producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o cunosc drept “mâna Fatimei”, iar creștinii drept “Mâna Fecioarei Maria“. Ca amuletă, este folosită, de cele mai multe ori, ca protecție împotriva deochiului. Numele ei provine de la cifra cinci (خمسة – inseamna cinci in arabă).

Cel puțin în forma ei clasică, Hamsa reunește simbolistica cifrei cinci, a ochiului și pe cea a mâinii, toate trei fiind simboluri universale, considerate ca având o anumită putere în ceea ce privește protecția (mai ales împotriva deochiului). Motivul reuniunii de simboluri folosite pentru scopuri asemănătorare este acela de a spori puterea amuletei, mai ales că nu există o tradiție care în ceea ce privește materialul din care ar trebui confecționată pentru a proteja mai bine sau al momentului zilei în care ar trebui realizată (ca la runele antice). În lipsa acestor metode ritualice de a spori puterea, tradiția adaugă din ce în ce mai multe simboluri pe “mâna Fatimei”, pasaje din Coran, reprezentări florale sau animale, cu scop nu numai estetic dar și de a spori capacitatea defensivă.

Cifra cinci apare multe culturi ca un simbol al echilibrului și al uniunii, fie că reprezintă îsoțirea principiului ceresc cu cel pământesc al mamei ca la hierogami ,totalitatea celor cinci simțuri și forme sensibile ale materiei sau ordinea și perfecțiunea universului: două axe, una verticală și una orizontală, trecând prin același centru. Cifra cinci este, prin exelență, un simbol al echilibrului. Reprezentând o stare de stabilitate, cifra cinci apără împotriva fluxului de energii negative ca aceea ce cauzează deochiul. Din moment ce energiile unei persoane sunt în armonie este greu ca deochiul să gasească un punct slab în care să cauzeze stricăciune. Chevalier consideră că “pentru a alunga deochiul, se întind cele cinci degete ale mâinii drepte și se rostește: ‘Cinci în ochiul tău” sau “Cinci pe ochiul tău”(…) Astfel cifra cinci a devenit un farmec prin sine însăși.”

Pentru Islam, cifra cinci este o cifră a integralității ritualurilor, a cercurilor complete: “În Islam, unde i se manifestă o adevărata predilecție, cinci este o cifră fastă: pentagrama celor cinci simțuri și a căsătoriei. Cinci este numărul orelor de rugăciune, al bunurilor hărăzite dijmei, al elementelor din hajj (și al zilelor petrecute pe Arafat), al felurilor de post, al motivelor pentru care se face abluțiunea, al dispenselor pentru ziua de vineri. Tot aici întâlnim cea de-a cincea parte din comori sau din pradă, cele cinci generații necesare răzbunării tribale, cele cinci cămile pentru diya, cele cinci takbir sau formule de rugăciune: Mare este Allah!, cei cinci martori ai Mubahalei (pactul), cele cinci chei coranice ale misterului (Coran 6, 59; 31, 34), precum și cele cinci degete ale mîinii Fatimei”.

Simbolistica mâinii, afară de schimbarea statutului (căsătorie), luare în posesie și putere, este asociată cu cifra cinci și cu ochiul. Ea are capacitatea de a opri răul, acționând ca un scut. Probabil simbolismul gestului de a întinde mâna în fața cuiva care pare a transmite invidie sau alte gesturi rituale efectuate cu mainile, provin din impulsuri naturale de apărare, transpuse în plan spiritual. În alte culturi, mâna nu rămâne exclusiv un instrument de apărare, este instrumentul cu care acționează zeii și cu care se fac sacrificii în numele lor. Astfel simbolul mâinii devine prin excelență semn de divinitate sau intervenție divină. “Palma cu degetele întinse – și adeseori cu degetul mare în sus – este frecvent reprezentată în America Centrală precolumbiană, atât pe basoreliefuri cât și în glibtică. Primul ei înțeles, numeric, este 5. Ea este simbolul zeului zilei a cincea. Acest zeu este, însa htonian, de aceea, mâna devine, în arta mexicană, un simbol al morții. Într-adevăr, o găsim alături de capete de mort, de inimi, de picioare sângerânde, alături de scorpion, de cuțitul sacrificial cu tăiș de obsidian sau de cremene. În limba yucatec, acest cuțit este numit ‘mâna zeului’”. În ceea ce privește legătura ei cu ochiul, asemănarea se datorează faptului că amândouă ajută la peceperea obiectelor înconjurătoare. Simțul pipăitului devine mai intens la orbi, mâinile devenind cel mai de nădejde mijlocitor între ei și lume. De asemenea, se poate face o legătură între ochiul interior (conștiință, talent artistic, viziune) și creație literară scrisă de mână. “Mâna este comparată cu ochiul: mâna vede”, consideră Chevalier, care observă faptul că psihanaliștii asociază mâinilor văzute în vis aceeași explicație ca și ochilor.

Mana Fatimei este o amuletă foarte populară în întregul Orient Mijlociu și Africa de Nord , frecvent utilizată în bijuterii, materiale și draperii, ilustrând mâna dreaptă deschisă, o imagine recunoscută la nivel mondial și folosită ca simbol de protecție  împotriva energiilor negative, pentru abundenţă, fertilitate, prosperitate, noroc şi sănătate. De asemenea oferă şi protecţie împotriva deochiului.

Simbolul mâinii talisman precede iudaismul, creștinismul și islamismul. Islamiştii o atribuie Fatimei, numind-o astfel după fiica lui Mohamed – Fatima Zahra. Creștinii o atribuie Fecioarei Maria iar evreii lui Miriam, în amintirea surorii lui Moise și Aaron.

Mâna ( Khamsa ) este reprezentată  în special prin mâna dreaptă deschisă şi a fost una dintre cele mai comune componente ale bijuteriilor din aur și argint, considerată o bijuterie tradiţională din punct de vedere istoric. Khamsa a fost cel mai frecvent sculptată în piatră, argint, aur sau metal datorită simbolisticii sale deloc de neglijat: puritatea şi proprietatile magice.

Pictată în roşu pe uşile caselor simbolizează sacrificarea unor animale – uneori simbolul se picta chiar cu sângele animalelor sacrificate. Mâna Fatimei se agăţa deasupra uşii de la camera femeii care trebuia să nască pentru a avea o naştere uşoară iar pruncul să fie norocos dar şi deasupra uşii de la intrare pentru a proteja casa de incendii. Se spune că mâna Fatimei cu degetele desfăcute alunga spiritele răului iar cea cu degetele închise aducea norocul.

Datorită importanței sale atât în cultura ​​arabă cât și în cea berberă, hamsa reprezintăunuldintre simbolurile naționale ale Algeriei, apărând chiar în emblema ţării. De asemenea, este cea mai populară amuletă. Uneori se leagă de Khamsa alte cinci amulete (stele, cârlige, cercuri)  la părul copiilor, şorţurile negre ale femeilor sau la turbane. 

Purtatorul Khamsei se va bucura de abundență, noroc, vitalitate, va fi favorizat de astre şi de energiile benefice ale Universului.  Talismanul acesta este considerat a fi cel mai norocos din toate câte se cunosc şi e recomandabil să fie purtat sub formă de brăţară.  Mâna Fatimei are un efect deosebit de puternic asupra purtătorului mai ales atunci când acesta se află la o răscruce în viață. Mâna Fatimei va adaposti purtătorul deobstacole,certuri și adversitate, ajutându-l să-şi schimbe destinul într-un sens pozitiv.

 

Mone Camino

 

Floarea Vietii

Floarea Vietii este un simbol al naturii ce a fost cunoscut si utilizat in multe culturi de pe Pamant pentru a crea si stabiliza energia pozitiva. Acesta simbolizeaza originea si dezvoltarea vietii avand inclus in structura sa forma cristal cu șase fatete (colturi sau petale perfecte).

Floarea Vietii poate fi intalnita pe ciornele lui Leonardo da Vinci, in Orasul Interzis din Beijing, in Egipt (pe stalpii de sustinere ai Templului Osirian din Abydos), chiar si pe portile de lemn, frumos sculptate de mesterii nostrii din Maramures, intr-o varianta mai simpla. Implicatiile simbolului sunt prea vaste si risca sa nu li se dea de capat.

Floarea Vieţii, simbol ancestral al spaţiului carpato-danubiano-pontic, este prezentă şi astăzi pe multe dintre sculpturile în lemn din Maramureş sau pe aproape toate “crucile de hotar”, ce delimitau teritoriile obştilor săteşti până în secolul XIX şi chiar începutul de secol XX, din Muntenia şi Moldova.

Floarea Vietii este compusa din cercuri rotite si plasate la intervale egale. Initial acest simbol pleaca de la un simplu cerc si se poate extinde la infinit, formand astfel o tesatura simetrica si echilibrata fara de sfarsit. In tantra aceasta tesatura este fundalul pe care se deruleaza intreaga manifestare. Este strans legata de simbolistica cercului deoarece se genereaza cu ajutorul lui. Mai este legata si de hexagon si cu tesatura creata pe baza lui deoarece unind punctele de intersectie a cercurilor se obtin hexagoane.

In forma sa cea mai simpla floarea vietii este compusa din 1+6 cercuri care formeaza asa numita “Samanta Vietii, este componenta de baza a figurii care simbolizeaza si cele sapte zile ale creatiei. Continuand extinderea putem alege urmatoarele sase cercuri care formeaza asa numitul Oul Vietii“. Cercurile tangente in numar de treisprezece, luate de pe cele sase directii principale formeaza “Fructul Vietii“. Unind cu linii punctele de intersectie putem obtine Steaua lui David si Cubul lui Metatron. – Floarea Vietii are numeroase variatiuni, se pot intercala cercuri intre cele primare sau se pot decala punctele de intersectie.

Datorita posibilitatii continue de-a se extinde, Floarea Vietii este expresia nelimitarii, a deschiderii totale catre infinit. Mai este si expresia conexiunilor multiple dintre elementele manifestarii datorita liniilor ce se pot trasa intre punctele de intersectie. Datorita puterii si simbolisticii sale cuprinzatoare, floarea vietii a fost folosita inca din timpuri stravechi in aproape toate marile religii ale lumii si a fost utilizata si analizata de multi intelepti, preoti, filozofi si artisti.

 

Mone Camino

INIMA

Magicienii si alchimistii foloseau simbolurile inimii in incantatii si farmece de dragoste sau in ritualuri de intarire a unei relatii de cuplu.

Inima a fost recunoscuta, de mult timp, in numeroase culturi, ca un simbol al iubirii, fericirii, compasiunii si caritatii.

De asemenea, emblema a adevarului , “Inima sacra” a lui Iisus constituie unul din punctele majore de referinta ale bisericii romano-catolice , ca simbol al iubirii Domnului.

Din punct de vedere grafic , simbolul inimii este reprezentarea unui triunghi intors sau a unui triunghi cu varful in jos, o imagine metaforica a unui vas in care este turnata sau prin care este transmisa dragostea.
Triunghiul cu un unghi in partea inferioara este si un simbol ezoteric al feminitatii divine, sau al puterii feminine, in general (multi au aflat lucrul acesta din “Codul lui DaVinci).

Un astfel de triunghi este punctul central Muladhara, sau chakra radacinii, semnificand radacina izvorului puterii primare sau fortei sexuale. In punctul inferior al triunghiului este declansata scanteia care aduce caldura intensa celelorlalte chackre ale sirei spinarii. Imagini ale triunghiului intors pot fi regasite in chackrele dinplexul solar (Manipura), inima (Anahata), gat (Vishudha) si al treilea ochi (Ajna).

Triunghiul cu un unghi in jos reprezinta totodata elementul “apa“. Din punct de vedere ezoteric, apa simbolizeaza:
-intuitia
-miscarea
-emotia
-perceptia fizica
-tranzitia catre alte valori spirituale (corectat/editat – Sursa: Diane.ro)

Inima. Un simbol cu o existențã durabilã, desemnând nucleul emotional, moral, intelectual sau spiritual al ființei umane. Se credea la modul cel mai concret cã aici sãlãşluieşte sufletul; acum sensul este mai mult metaforic. Numeroase texte religioase îi atribuie o semnificație misticã cu totul specialã, o aurã divinã. În folclorul european tradițional, simbolul este stilizat, roşul înglobând pasiunea şi emoția intensã. Sursa simbolului este incertã, o explicație plauzibilã fiind asemãnarea cu frunza de iederã, cu sãmânța plantei silphium, utilizatã în vechime drept contraceptiv, sau cu anumite caracteristici ale organelor genitale feminine, sau cu forma gâtului lebedelor în dansul de împerechere.

Frunzele ilustrate de olari pe ceramicã au evoluat în inima roşie de pe cãrțile de joc. Simbolul botanic regãsit în arta greco-romanã sugera iubirea fizicã şi non-fizicã şi s-a transformat în cel pe care îl ştim astazi sub influența literaturii medievale de curte. Pe vasele de lut cretane şi pe pereții palatelor minoice apar frunze şi flori în formã de inimã, ornamentații preluate de ahei. În multe cazuri chiar şi strugurii sunt astfel reprezentați. Decorația este un precedent al metamorfozei în simbolismul viței de vie, identificatã cu Iisus.

Pe stelele şi pietrele funerare frunza (îndeosebi cea de iederã) ajunge sã fie asociatã cu iubirea eternă. Ilustratorii din mãnãstiri ataşeazã arborilor vieții frunze în formã de inimã. Deja în secolele 12-13 inima apara coloratã în roşu şi în scene erotice. Simbolul se secularizeazã, fiind destul de întâlnit şi în heraldicã sau ca filigran. Inima roşie este inclusã în jocul de cãrți odatã cu standardizarea de la finele secolului al 15-lea. În Renaştere şi epoca barocã,inima roşie pe blazon ajunge sã însemne loialitate şi curaj veşnic.

Primele reprezentãri medicale ale inimii o înfãțişau în formã de piramidã sau con, influențate de descrierile şcolii hippocratice sau ale lui Galenus. Abia prin secolele 13-16 se generalizeazã frunza de iederã. Anatomiştii medievali s-au orientat mai degrabã dupã ilustrațiile artiştilor monastici, care o portretizau ca frunzã întoarsã, cu vârful spre stânga şi nervurile simbolizând arborele arterial. Poate cã zidarii normanzi care i-au fãcut mormântul lui Heinrich al VI-lea de Hohenstaufen se gândeau la inimã, urmând exemplul roman, atunci când au creat misteriosul simbol cu patru crestãturi (ventricule?) şi peduncul (capãtul vaselor de sânge?). Comparatã cu desenele timpurii ale lui da Vinci, imaginea devine fascinantã. La fel de fascinant este şi inelul cu inima ținutã de mâna divinã, ornament care simbolizeazã dragostea eternala, aşa-zisa corona vitae, simbol preluat din lumea romanã de cãtre simbolica medievalã.

Inima, sediul intelectului si sentimentelor

Inima are în principiu simbolismul centrului. Un centru mai întâi al intelectului şi al intuiției, şi apoi al afectelor şi sentimentelor. Dar oricum, civilizațiile tradiționale nu exclud posibilitatea cunoaşterii obiective prinafectivitate. Asigurând circulația sângelui, inima este în egalã mãsurãsediul intelectului şi al afectelor.

În India, inima reprezintã locuința lui Brahma;în islam,tronul lui Dumnezeu;în creştinism, împãrãția lui Dumnezeu, toate aceste conotații încadrându-se în schema de referințã a unei stãri primordiale, în care divinitatea se manifesta în individ. Angelus Silesius spune de pildã cã inima îl poate conține în întregime pe Dumnezeu, iar Clement dinAlexandria cã Dumnezeu este inimã a inimilor. Sãlaş al spiritului îl considerã şi China anticã.

Chinezii îi atribuiau ca element corespondent pãmântul, dar şi focul, în haul ei luând naştere intuiția, percepția înaltã, prin intermediul ochiului inimii. Inima are funcția de a guverna, de a stãpâni respirația, aflatã în strânsã relație cu ritmul cardiac.

În Taoism, rãsuflarea este luminã. Spiritul se concentreazã între sprâncene, acolo unde în viziunea yoghinã se aflã ajna-chakra, deci yoga acolo transferã funcția inimii.

Un rol fundamental joacã inima în religia egipteanã, unde este reprezentatã ca un vas. Triunghiul rãsturnat, o figurare a cupei (cu trimitere şi la Sfântul Graal), simbolizeazã şi inima, cupa care conține bãutura nemuririi.Inima este centrul vieții, al inteligentei, al vointei. Zeul Ptah înainte sã materializeze lumea prin cuvânt a gândit-o cu inima. Inima este cea pusã pe unul dintre talgerele balanței dupã moarte, singurul organ lãsat în mumie la locul sãu (simbolic, ca scarabeu). Scarabeul inimii, o amuletã esențialã, poartã gravatã formula care împiedicã inima sã depunã mãrturie împotriva celui decedat. Inima este cea care îndeamnã la acțiunea pozitivã, cea prin care se vãdeşte prezența divinã.

Primul organ care se naste si primul care moare

În lumea greacã, inima nu are o semnificație anume, singura legendã convingãtoare din punctul de vedere al imaginii sale de principiul vital este cea în care Zeus consumã inima încã bãtând a lui Zagreus, fiul devorat de titani, zãmislindu-l pe Dionysos.

În lumea celticã, meritã sã remarcãm o similitudine semantic: centru în gallicã este craidd, inimã în francezã este Coeur. Rãdãcina indo-europeanã krd este cea din care se vor dezvolta cuvintele pentru inimã în latinã, greacã, germanã, slavã etc.

Tradiția biblicã asociazã inima cu omul interior, viața sa afectivã dar şi inteligența. Aici se aflã şi principiul rãului, ea riscând mereu pervertirea. Ea este primul organ care se naşte şi primul care moare. Din toatã inima înseamnã pânã la ultima suflare. În Biblie, utilizarea cuvântului este mai mult metaforicã, exprimând mai ales memoria şi imaginația, dar şi vigilența. Inima gândeşte, decide, face proiecte.

În Islam, simbolismul este extins la contemplare şi spiritualitate în sensul în care prin oscilațiile sale înglobeazã expansiunea şi contracția universal, deci şi potențialul unui om.

Este conştiințã. În doctrina sufitã, când Coranul vorbeşte de spiritul divin insuflat lui Adam se referã la inimã. Luminã veşnicã, chintesența fãpturilor, pentru ca prin ea Dumnezeu sã poatã contempla omul.Scânteia divinã de care vorbea şi maestrul Eckhart. În misterul acestui punct intim are loc întâlnirea cu spiritual în dublul sãu aspect, de cunoaştere şi fiintare. Nicio teofanie nu are valoare mai mare decât cea produsã prin inima iubitoare.

Tirmidhi (secolul al IX-lea), în teoria sa asupra ştiinței inimilor, precizeazã cãqalb (inimã) desemneazã şi organul fizic şi pe cel al gândirii. În inimã stau ascunse gândurile cele mai autentice, conform psihologiei musulmane. Inima, memoria, gândul, afectul, sunt unul şi acelaşi lucru şi la caraibii din Venezuela sau la populația tucano din Amazon. Indienii pueblo din Arizona considerã cã naşterea se petrece datoritã sângelui din inima femeii. Din pãcate, aura profund spiritualã a inimii a suferit o mutație în lumea modernã care i-a amplificat simbolisitica de dragoste profanã. Pictograma care înglobeazã o întreagã pleiadã de emoții s-a redus la ideea de sediu al sentimentelor, pierzându-se din vedere concepția anticã ce o valorificã drept pocalul suprem al conştiinței, principiul creator. (corectat/editat – Sursa: Historia.ro)

 

 

Mone Camino

 

Bratara Kabbalah cu Amuleta Inima


handmade by Mone

Bratara Kabbalah cu Amuleta Inima – UNISEX – antideochi, dragoste, protectie, relatii trainice, iubire, fericire, compasiune, putere si forta sexuala (Muladhara/chakra radacinii), feminitate, intarire a relatiei de cuplu, intuitie, emotie, tranzitia catre alte valori spirituale, loialitate, curaj, perceptie fizica.

 

Materiale: amuleta cu Inima din argint tibetan, snur rosu cu insertie de sarma, accesorii metalice

Pret: 3o lei (vanduta)

 

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 

INIMA

 

Magicienii si alchimistii foloseau simbolurile inimii in incantatii si farmece de dragoste sau in ritualuri de intarire a unei relatii de cuplu.
Inima a fost recunoscuta, de mult timp, in numeroase culturi, ca un simbol al iubirii, fericirii, compasiunii si caritatii.

De asemenea, emblema a adevarului , „Inima sacra” a lui Iisus constituie unul din punctele majore de referinta ale bisericii romano-catolice , ca simbol al iubirii Domnului.

Din punct de vedere grafic , simbolul inimii este reprezentarea unui triunghi intors sau a unui triunghi cu varful in jos, o imagine metaforica a unui vas in care este turnata sau prin care este transmisa dragostea.
Triunghiul cu un unghi in partea inferioara este si un simbol ezoteric al feminitatii divine, sau al puterii feminine, in general (multi au aflat lucrul acesta din „Codul lui DaVinci).

Un astfel de triunghi este punctul central Muladhara, sau chakra radacinii, semnificand radacina izvorului puterii primare sau fortei sexuale. In punctul inferior al triunghiului este declansata scanteia care aduce caldura intensa celelorlalte chackre ale sirei spinarii. Imagini ale triunghiului intors pot fi regasite in chackrele din plexul solar (Manipura), inima (Anahata), gat (Vishudha) si al treilea ochi (Ajna).

Triunghiul cu un unghi in jos reprezinta totodata elementul „apa. Din punct de vedere ezoteric, apa simbolizeaza:
-intuitia
-miscarea
-emotia
-perceptia fizica
-tranzitia catre alte valori spirituale (corectat/editat – Sursa: Diane.ro)

Inima. Un simbol cu o existențã durabilã, desemnând nucleul emoțional, moral, intelectual sau spiritual al ființei umane. Se credea la modul cel mai concret cã aici sãlãşluieşte sufletul; acum sensul este mai mult metaforic. Numeroase texte religioase îi atribuie o semnificație misticã cu totul specialã, o aurã divinã. În folclorul european tradițional, simbolul este stilizat, roşul înglobând pasiunea şi emoția intensã. Sursa simbolului este incertã, o explicație plauzibilã fiind asemãnarea cu frunza de iederã, cu sãmânța plantei silphium, utilizatã în vechime drept contraceptiv, sau cu anumite caracteristici ale organelor genitale feminine, sau cu forma gâtului lebedelor în dansul de împerechere.

Frunzele ilustrate de olari pe ceramicã au evoluat în inima roşie de pe cãrțile de joc. Simbolul botanic regãsit în arta greco-romanã sugera iubirea fizicã şi non-fizicã şi s-a transformat în cel pe care îl ştim astazi sub influența literaturii medievale de curte. Pe vasele de lut cretane şi pe pereții palatelor minoice apar frunze şi flori în formã de inimã, ornamentații preluate de ahei. În multe cazuri chiar şi strugurii sunt astfel reprezentați. Decorația este un precedent al metamorfozei în simbolismul viței de vie, identificatã cu Iisus.

Pe stelele şi pietrele funerare frunza (îndeosebi cea de iederã) ajunge sã fie asociatã cu iubirea eternă. Ilustratorii din mãnãstiri ataşeazã arborilor vieții frunze în formã de inimã. Deja în secolele 12-13 inima apara coloratã în roşu şi în scene erotice. Simbolul se secularizeazã, fiind destul de întâlnit şi în heraldicã sau ca filigran. Inima roşie este inclusã în jocul de cãrți odatã cu standardizarea de la finele secolului al 15-lea. În Renaştere şi epoca barocã, inima roşie pe blazon ajunge sã însemne loialitate şi curaj veşnic.

Primele reprezentãri medicale ale inimii o înfãțişau în formã de piramidã sau con, influențate de descrierile şcolii hippocratice sau ale lui Galenus. Abia prin secolele 13-16 se generalizeazã frunza de iederã. Anatomiştii medievali s-au orientat mai degrabã dupã ilustrațiile artiştilor monastici, care o portretizau ca frunzã întoarsã, cu vârful spre stânga şi nervurile simbolizând arborele arterial. Poate cã zidarii normanzi care i-au fãcut mormântul lui Heinrich al VI-lea de Hohenstaufen se gândeau la inimã, urmând exemplul roman, atunci când au creat misteriosul simbol cu patru crestãturi (ventricule?) şi peduncul (capãtul vaselor de sânge?). Comparatã cu desenele timpurii ale lui da Vinci, imaginea devine fascinantã. La fel de fascinant este şi inelul cu inima ținutã de mâna divinã, ornament care simbolizeazã dragostea eternala, aşa-zisa corona vitae, simbol preluat din lumea romanã de cãtre simbolica medievalã.

Inima, sediul intelectului si sentimentelor

Inima are în principiu simbolismul centrului. Un centru mai întâi al intelectului şi al intuiției, şi apoi al afectelor şi sentimentelor. Dar oricum, civilizațiile tradiționale nu exclud posibilitatea cunoaşterii obiective prin afectivitate. Asigurând circulația sângelui, inima este în egalã mãsurã sediul intelectului şi al afectelor.

În India, inima reprezintã locuința lui Brahma; în islam, tronul lui Dumnezeu; în creştinism, împãrãția lui Dumnezeu, toate aceste conotații încadrându-se în schema de referințã a unei stãri primordiale, în care divinitatea se manifesta în individ. Angelus Silesius spune de pildã cã inima îl poate conține în întregime pe Dumnezeu, iar Clement din Alexandria cã Dumnezeu este inimã a inimilor. Sãlaş al spiritului îl considerã şi China anticã.

Chinezii îi atribuiau ca element corespondent pãmântul, dar şi focul, în haul ei luând naştere intuiția, percepția înaltã, prin intermediul ochiului inimii. Inima are funcția de a guverna, de a stãpâni respirația, aflatã în strânsã relație cu ritmul cardiac.

În Taoism, rãsuflarea este luminã. Spiritul se concentreazã între sprâncene, acolo unde în viziunea yoghinã se aflã ajna-chakra, deci yoga acolo transferã funcția inimii.

Un rol fundamental joacã inima în religia egipteanã, unde este reprezentatã ca un vas. Triunghiul rãsturnat, o figurare a cupei (cu trimitere şi la Sfântul Graal), simbolizeazã şi inima, cupa care conține bãutura nemuririi. Inima este centrul vieții, al inteligentei, al vointei. Zeul Ptah înainte sã materializeze lumea prin cuvânt a gândit-o cu inima. Inima este cea pusã pe unul dintre talgerele balanței dupã moarte, singurul organ lãsat în mumie la locul sãu (simbolic, ca scarabeu). Scarabeul inimii, o amuletã esențialã, poartã gravatã formula care împiedicã inima sã depunã mãrturie împotriva celui decedat. Inima este cea care îndeamnã la acțiunea pozitivã, cea prin care se vãdeşte prezența divinã.

Primul organ care se naste si primul care moare

În lumea greacã, inima nu are o semnificație anume, singura legendã convingãtoare din punctul de vedere al imaginii sale de principiul vital este cea în care Zeus consumã inima încã bãtând a lui Zagreus, fiul devorat de titani, zãmislindu-l pe Dionysos.

În lumea celticã, meritã sã remarcãm o similitudine semantic: centru în gallicã este craidd, inimã în francezã este Coeur. Rãdãcina indo-europeanã krd este cea din care se vor dezvolta cuvintele pentru inimã în latinã, greacã, germanã, slavã etc.

Tradiția biblicã asociazã inima cu omul interior, viața sa afectivã dar şi inteligența. Aici se aflã şi principiul rãului, ea riscând mereu pervertirea. Ea este primul organ care se naşte şi primul care moare. Din toatã inima înseamnã pânã la ultima suflare. În Biblie, utilizarea cuvântului este mai mult metaforicã, exprimând mai ales memoria şi imaginația, dar şi vigilența. Inima gândeşte, decide, face proiecte. 

În Islam, simbolismul este extins la contemplare şi spiritualitate în sensul în care prin oscilațiile sale înglobeazã expansiunea şi contracția universal, deci şi potențialul unui om.

Este conştiințã. În doctrina sufitã, când Coranul vorbeşte de spiritul divin insuflat lui Adam se referã la inimã. Luminã veşnicã, chintesența fãpturilor, pentru ca prin ea Dumnezeu sã poatã contempla omul. Scânteia divinã de care vorbea şi maestrul Eckhart. În misterul acestui punct intim are loc întâlnirea cu spiritual în dublul sãu aspect, de cunoaştere şi fiintare. Nicio teofanie nu are valoare mai mare decât cea produsã prin inima iubitoare.

Tirmidhi (secolul al IX-lea), în teoria sa asupra ştiinței inimilor, precizeazã cã qalb (inimã) desemneazã şi organul fizic şi pe cel al gândirii. În inimã stau ascunse gândurile cele mai autentice, conform psihologiei musulmane. Inima, memoria, gândul, afectul, sunt unul şi acelaşi lucru şi la caraibii din Venezuela sau la populația tucano din Amazon. Indienii pueblo din Arizona considerã cã naşterea se petrece datoritã sângelui din inima femeii. Din pãcate, aura profund spiritualã a inimii a suferit o mutație în lumea modernã care i-a amplificat simbolisitica de dragoste profanã. Pictograma care înglobeazã o întreagã pleiadã de emoții s-a redus la ideea de sediu al sentimentelor, pierzându-se din vedere concepția anticã ce o valorificã drept pocalul suprem al conştiinței, principiul creator. (corectat/editat – Sursa: Historia.ro)

 

CULOAREA ROSIE

Rosul este considerat un stimulent universal. Aceasta culoare are actiuni binefacatoare asupra sangelui si faciliteaza regenerarea celulara, mareste puterea vointei si curajul.

Mai ales in cazul temperamentelor sanguine, colerice sau hipertensionate este recomandat sa se utilizeze (dupa cum am prezentat in articolele anterioare) in mod gradat si in doze reduse.

Efectele fiziologice ale culorii rosii: creste presiunea sanguina, mareste tonusul muscular, activeaza respiratia, da o senzatie pregnanta de caldura, datorita intensitatii ridicate a energiei radiante a lungimii de unda electro-magnetica ce ii corespunde.

Efecte psihologice: culoare calda, stimulator general, excita, irita, provoaca, incita la actiune indeosebi in plan psihomotor, stimulent intelectual, usor nelinistitor, confera senzatie de pierdere in spatiu, aprindere, insufletire, activare, mobilizare, faciliteaza asociatiile de idei.

Indicatiile terapeutice ale culorii rosii:

– anemie
– bronsita
– guturai
– debilitate fizica (slabiciune)
– depresie psihica
– dureri reumatismale
– gripa
– guturai
– idiotenie, imbecilitate
– moleseala, lancezeala
– oboseala
– paralizie, paralizie infantila
– raceala
– tuberculoza
– tulburari respiratorii

Contraindicatii:

– stari inflamatorii
– tulburari emotionale

Bratara Kabbalah cu Nodul Mistic


Kabbalah - handmade by Mone

Bratara Kabbalah cu Nodul Mistic – antideochi, remediu Feng-Shui pentru noroc, protectie, dragoste, relatii trainice, sanatate, stress, depresie, teama, bogatie, abundenta, prosperitate, viata lunga si fericita

Materiale: amuleta cu Nodul Mistic din argint tibetan, snur rosu satinat, accesorii metalice

Pret: 25 lei (vanduta)

Pentru comenzi accesati datele de contact.

Nodul Mistic

Nodul Mistic reprezinta viata lunga si fericita, strabatuta mereu de noroc. Poarta si numele de Nodul Nesfarsit intrucat arata asemeni unui sarpe incolacit care isi inghite propria sa coada (Urobolus). In buddhism, este unul din cele opt obiecte magice norocoase.

Ca remediu Feng Shui, Nodul Mistic constitue un flux armonios de energie benefica, neintrerupt de nici un fel de dificultate, accident nefericit ori ghinion. Este remarcabil deoarece inglobeaza simbolul infinitului (cifra 8 in pozitie orizontala) de sase ori! De altfel, este asociat cu numarul 8, fiind inzestrat cu o mare putere mai ales in Perioada lui 8 (interval de timp dintre anii 2004 si 2024).

Intrucat se crede ca sprijina implinirea oricarei aspiratii din viata, este folosit frecvent pentru amulete Feng Shui ale dragostei, prosperitatii, succesului in cariera si protectiei fata de influente negative.

De asemenea, este simbolul legaturilor trainice, al relatiilor solide (de orice fel!).

Daca vreti sa aduceti mai multa stabilitate in relatiile dv. cu ceilalti, indiferent de domeniu – mai ales atunci cand simtiti unele probleme in aceste planuri – purtati Nodul Mistic la dv. 

Recomandare: Se aseaza la intrarea in casa, in automobil, langa pat sau se tine permanent asupra purtatorului (in geanta, la chei ori sub forma de bijuterii).

Nodul Mistic este considerat un simbol norocos, o perfecta emblema a dragostei nemuritoare, un simbol potrivit pentru a asigura o continua impartasire afectiva, o casatorie incununata de iubire si neafectata nicicand de despartiri, suferinte ori certuri. Fiind o reprezentare a unei nesfarsite tovarasii dintr-un cuplu, semnifica totodata si o buna stare de sanatate. Este inzestrat si cu potentialul de a proteja impotriva accidentelor si necazurilor, mai cu seama in cazul calatoriilor peste mari, in strainatate, cand, se spune, poate apara contra hotilor, talharilor, rapirilor, si altor pericole intalnite departe de casa.

Nodul Mistic mai are si proprietatea de a alunga iritarea si starea de nervozitate, a calma si a relaxa. Se recomanda a fi vizualizat in timp ce se atinge reprezentarea sa fizica, ori chiar tinandu’l strans in mana atunci cand va simtiti iritati, maniosi, ori cuprinsi de teama. Tocmai de aceea, este indicat a fi purtat peste tot: la serviciu, la birou, in masina si acasa.

Pentru indieni, acest nod este o emblema a zeitei Shri sau Lakshmi, Zeita Bogatiei, Abundentei si Prosperitatii, precum si consoarta zeului Vishnu. Adeseori, poate fi zarit in picturile religioase, la pieptul lui Vishnu.

Conform traditiei Feng Shui, Nodul Mistic trebuie sa fie colorat in rosu sau activat cu un snur rosu, fiind de bun augur amplasat in coltul din sud-vestul dormitorului, astfel incat sa armonizeze relatiile, mai cu seama relatia de cuplu.

Desi se crede ca provine din Tibet, diferite Noduri Celtice au o izbitoare asemanare cu Nodul Mistic Feng Shui.