Bratara Talisman HeartHamsa – portbonheur, protectie, antideochi, noroc, confort material/abundență/prosperitate/belsug, dragoste, longevitate, fericire, pace, fertilitate, puritate, inteligenta, forta, demnitate, statorniciei, castitate, stabilitate, rabdare, smerenie, putere spirituala, cunoastere, iluminare, vindecare, purificare, vitalitate, Muladhara chakra.
Materiale: Amuleta Hamsa (Mana Fatimei) din zamac, amuleta Inima, amuleta Elefant, piele rosie eco, inchizatoare Toggle Inima, accesorii metalice argintii
Cod: 60 HeartHamsa
Pentru comenzi accesati datele de contact.
ELEFANTUL
Elefantul, simbol cosmic, prezent doar in Africa si Asia a uimit popoarele lumii prin numeroasele sale reprezentari. In arta, in buddhism si nu numai, elefantul reprezinta puterea regala, forta, demnitatea, rabdarea, smerenia. Deasemenea, in arta feng-shui el este un animal care aduce noroc, longevitate si fericire. In mitologie cat si in religie, elefantul a devenit un simbol demn de onorat.
In India, China si Africa a luat atributele fertilitatii si inteligentei, iar in multe culturi este apreciat ca unul dintre animalele sfinte – elefantul alb. A fost descris adesea in folclor si in povestile de razboi din China Antica. Sa ne aducem aminte ca expeditia lui Alexandru cel Mare a intalnit astfel de “monstri”. In China au fost folosite, deasemenea, in razboaie. De aici, simbolul acestor animale marete, foarte blande si inteligente a fost rasturnat spre haos, forta bruta si manie oarba. Elefantul alb care exprima puritatea a fost interpretat in traditiile Indiei, Indochinei si Thailandei ca animal sfant.
In buddhism el reprezinta intruchiparea lui Buddha si poate fi calarit numai de regi si zei.
Daca pentru occidentali elefantul reprezinta o imagine vie a masivitatii si a stangaciei, pentru asiatici el are o semnificatie fundamental diferita. Elefantul este animalul pe care incaleca regii, si, in primul rand, Indra, Regele ceresc. El simbolizeaza deci puterea regala. Elefant mai este si numele lui Shiva in exercitiul functiunilor sale de suveran. Odata intrat in actiune, efectul puterii regale aduce pacea si prosperitatea. Forta elefantului (matangi) da acelora care il incoca tot ce-si pot dori. In multe regiuni, si mai ales in cele musonice, acest dar este ploaia, ce reprezinta o binecuvantare cereasca: in Siam (Thailanda), in Laos, Cambodgia, elefantul alb aduce ploaia si recolte bogate, caci Indra este si zeu al furtunilor, iar elefantul poarta pe cap o nestemata care are stralucirea fulgerului.
Elefantul mai este si un simbol al statorniciei si stabilitatii. In Yoga, este atribuit chakrei muladhara si corespunde , in consecinta, elementului pamant si culorii ocru. Elefantul il insoteste pe Boddhishattva Akhobhaya, Neschimbatorul. In anumite mandale tantrice, intalnim elefantul fie asezat la portile cardinale, fie in punctele colaterale. Il intalnim deasemenea si la Angkhor, in Mebon-ul oriental si, mai ales, la Bakong. El semnifica dominatia centrului regal asupra directiilor spatiului terestru. Prezenta sa, intre alte simboluri, in preajma lui Vasudeva-Vishnu, ca stapan al celor trei lumi, pare sa indice suveranitatea sa asupra lumii pamantesti.
Elefantul mai invoca si imaginea lui Ganesha, simbol al cunoasterii. Trupul sau omenesc reprezinta inca microcosmosul, manifestarea, in timp ce capul sau de elefant este macrocosmosul, non-manifestarea. Potrivit acestei interpretari, elefantul este de fapt inceputul si sfarsitul, ceea ce se intelege, deopotriva, din dezvoltarea lumii manifestate pornind de la particula om (deci de la stadiul de non-manifestare), cat si din implinirea interioara a yoghinului. Gaja, elefantul este alfa si omega.
Simbolismul elefantului este, deasemenea, foarte folosit in formularile buddhiste: regina Maya l-a plasmuit pe Buddha dintr-un elefantel. Aici indeplineste un rol angelic. Lucru neasteptat, daca n-am sti deja ca elefantul este instrumentul actiunii si binecuvantarii ceresti. Uneori, ca sa poata figura zamislirea lui Buddha, elefantul este infatisat singur. Alteori, aflat in varful unui stalp, el evoca iluminarea; ceea ce ne trimite la simbolismul cunoasterii figurat de Ganesha. O semnificatie apropiata atunci cand apare incalecat de Boddhisattva Samantabhadra, exprimand, nu mai putin formal, puterea cunoasterii. In mod secundar, forta brutala este infatisata in episodul elefantului furios Nalagiri.
Ca si taurul, broasca testoasa sau alte animale, el mai indeplineste, in India si Tibet, rolul de animal-ce-sprijina-lumea: universul este asezat pe spinarea unui elefant. In numeroase monumente il vedem aparand in chip de cariatida: aici este cosmofor. Prin faptul ca poseda el insusi structura cosmosului (patru stalpi sprijinind o sfera), mai este considerat si animal cosmic.
In Africa, potrivit credintelor baoule, elefantul simbolizeaza forta, belsugul si traiul indelungat. La triburile ekoi – de la care populatiile iibo din Biafra au imprumutat cultul si institutiile lui Ekkpe – este simbolul violentei si al urateniei. Aici insa, simbolul nu depaseste nivelul metaforei.
Tot la acest nivel, elefantul serveste ca atribut al puterii regale, daca nu ii luam in considerare decat propria masa; al regelui care se fereste de nebunie si de nechibzuinta, daca tinem seama de suspiciunea si de prudenta elefantului; ca atribut al smereniei, daca e sa dam crezare lui Pliniu si lui AElianos: “Cand straluceste luna noua, elefantii, asa cum am auzit, manati de nu stiu ce inteligenta naturala si misterioasa, poarta niste ramurele, smulse de curand din padurile in care au pascut, le ridica si, inaltandu-si ochii spre cer, scutura usor aceste crengi de parca ar adresa o rugaciune zeitei,ca sa-si atraga bunavointa si obladuirea ei”; un atribut, in sfarsit, al castitatii, daca este adevarat ca, asa cum afirma Aristotel, atunci cand o femela este insarcinata (vreme de doi ani) masculul nu se apropia de o alta, mai mult, elefantul ar fi cel care razbuna adulterul. O gravura din secolul al XVII-lea ilustreaza aceste relatari, infatisand un elefant care se lupta cu un mistret precum neprihanirea cu libidoul.
Acest simbol devine o parte vie a culturii si civilizatiei si astfel acopera prapastia dintre material si spiritual. Simbol al fortei pshice, el ajuta omul in calatoria sa initiatica caci neofitul, la inceputul calatoriei sale, este considerat un elefant gri, a carui minte este salbatica, si pe parcurs ce avanseaza, el este reprezentat de elefantul alb, simbol al controlului. (Sursa: mythologica.ro)
MANA FATIMEI (HAMSA/KHAMSA)
Ĥamsa arabă (خمسة) este un simbol folosit in producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o cunosc drept “mâna Fatimei”, iar creștinii drept “Mâna Fecioarei Maria“. Ca amuletă, este folosită, de cele mai multe ori, ca protecție împotriva deochiului. Numele ei provine de la cifra cinci (خمسة – inseamna cinci in arabă).
Purtatorul Khamsei se va bucura de abundență,noroc,vitalitate, va fi favorizat de astre şi de energiile benefice ale Universului. Talismanul acesta este considerat a fi cel mainorocos din toate câte se cunosc şi e recomandabil să fie purtat sub formă de brăţară. Mâna Fatimei are un efect deosebit de puternic asupra purtătorului mai ales atunci când acesta se află la o răscruce în viață. Mâna Fatimei vaadapostipurtătorul de obstacole, certuri și adversitate,ajutându-l să-şi schimbe destinul într-un sens pozitiv.
Cel puțin în forma ei clasică, Hamsa reunește simbolistica cifrei cinci, a ochiului și pe cea a mâinii, toate trei fiind simboluri universale, considerate ca având o anumită putere în ceea ce privește protecția (mai ales împotriva deochiului). Motivul reuniunii de simboluri folosite pentru scopuri asemănătorare este acela de a spori puterea amuletei, mai ales că nu există o tradiție care în ceea ce privește materialul din care ar trebui confecționată pentru a proteja mai bine sau al momentului zilei în care ar trebui realizată (ca la runele antice). În lipsa acestor metode ritualice de a spori puterea, tradiția adaugă din ce în ce mai multe simboluri pe “mâna Fatimei”, pasaje din Coran, reprezentări florale sau animale, cu scop nu numai estetic dar și de a spori capacitatea defensivă.
Cifra cinci apare multe culturi ca un simbol al echilibrului și al uniunii, fie că reprezintă îsoțirea principiului ceresc cu cel pământesc al mamei ca la hierogami ,totalitatea celor cinci simțuri și forme sensibile ale materiei sau ordinea și perfecțiunea universului: două axe, una verticală și una orizontală, trecând prin același centru. Cifra cinci este, prin exelență, un simbol al echilibrului. Reprezentând o stare de stabilitate, cifra cinci apără împotriva fluxului de energii negative ca aceea ce cauzează deochiul. Din moment ce energiile unei persoane sunt în armonie este greu ca deochiul să gasească un punct slab în care să cauzeze stricăciune. Chevalier consideră că “pentru a alunga deochiul, se întind cele cinci degete ale mâinii drepte și se rostește: ‘Cinci în ochiul tău” sau “Cinci pe ochiul tău”(…) Astfel cifra cinci a devenit un farmec prin sine însăși.”
Pentru Islam, cifra cinci este o cifră a integralității ritualurilor, a cercurilor complete: “În Islam, unde i se manifestă o adevărata predilecție, cinci este o cifră fastă: pentagrama celor cinci simțuri și a căsătoriei. Cinci este numărul orelor de rugăciune, al bunurilor hărăzite dijmei, al elementelor din hajj (și al zilelor petrecute pe Arafat), al felurilor de post, al motivelor pentru care se face abluțiunea, al dispenselor pentru ziua de vineri. Tot aici întâlnim cea de-a cincea parte din comori sau din pradă, cele cinci generații necesare răzbunării tribale, cele cinci cămile pentru diya, cele cinci takbir sau formule de rugăciune: Mare este Allah!, cei cinci martori ai Mubahalei (pactul), cele cinci chei coranice ale misterului (Coran 6, 59; 31, 34), precum și cele cinci degete ale mîinii Fatimei”.
Simbolistica mâinii, afară de schimbarea statutului (căsătorie), luare în posesie și putere, este asociată cu cifra cinci și cu ochiul. Ea are capacitatea de a opri răul, acționând ca un scut. Probabil simbolismul gestului de a întinde mâna în fața cuiva care pare a transmite invidie sau alte gesturi rituale efectuate cu mainile, provin din impulsuri naturale de apărare, transpuse în plan spiritual. În alte culturi, mâna nu rămâne exclusiv un instrument de apărare, este instrumentul cu care acționează zeii și cu care se fac sacrificii în numele lor. Astfel simbolul mâinii devine prin excelență semn de divinitate sau intervenție divină. “Palma cu degetele întinse – și adeseori cu degetul mare în sus – este frecvent reprezentată în America Centrală precolumbiană, atât pe basoreliefuri cât și în glibtică. Primul ei înțeles, numeric, este 5. Ea este simbolul zeului zilei a cincea. Acest zeu este, însa htonian, de aceea, mâna devine, în arta mexicană, un simbol al morții. Într-adevăr, o găsim alături de capete de mort, de inimi, de picioare sângerânde, alături de scorpion, de cuțitul sacrificial cu tăiș de obsidian sau de cremene. În limba yucatec, acest cuțit este numit ‘mâna zeului’”. În ceea ce privește legătura ei cu ochiul, asemănarea se datorează faptului că amândouă ajută la peceperea obiectelor înconjurătoare. Simțul pipăitului devine mai intens la orbi, mâinile devenind cel mai de nădejde mijlocitor între ei și lume. De asemenea, se poate face o legătură între ochiul interior (conștiință, talent artistic, viziune) și creație literară scrisă de mână. “Mâna este comparată cu ochiul: mâna vede”,consideră Chevalier, care observă faptul că psihanaliștii asociază mâinilor văzute în vis aceeași explicație ca și ochilor.
Mana Fatimei este o amuletă foarte populară în întregul Orient Mijlociu și Africa de Nord , frecvent utilizată în bijuterii, materiale și draperii, ilustrând mâna dreaptă deschisă, o imagine recunoscută la nivel mondial și folosită ca simbol de protecție împotriva energiilor negative, pentru abundenţă, fertilitate,prosperitate,noroc şi sănătate. De asemenea oferă şi protecţie împotriva deochiului.
Simbolul mâinii talisman precede iudaismul, creștinismul și islamismul. Islamiştii o atribuie Fatimei, numind-o astfel după fiica lui Mohamed – Fatima Zahra. Creștinii o atribuie Fecioarei Maria iar evreii lui Miriam, în amintirea surorii lui Moise și Aaron.
Mâna (Khamsa) este reprezentată în special prin mâna dreaptă deschisă şi a fost una dintre cele mai comune componente ale bijuteriilor din aur și argint, considerată o bijuterie tradiţională din punct de vedere istoric. Khamsa a fost cel mai frecvent sculptată în piatră, argint, aur sau metal datorită simbolisticii sale deloc de neglijat: puritatea şi proprietatile magice.
Pictată în roşu pe uşile caselor simbolizează sacrificarea unor animale – uneori simbolul se picta chiar cu sângele animalelor sacrificate. Mâna Fatimei se agăţa deasupra uşii de la camera femeii care trebuia să nască pentru a avea o naştere uşoară iar pruncul să fie norocos dar şi deasupra uşii de la intrare pentru a proteja casa de incendii. Se spune că mâna Fatimei cu degetele desfăcute alunga spiritele răului iar cea cu degetele închise aducea norocul.
Datorită importanței sale atât în cultura arabă cât și în cea berberă, hamsa reprezintă unul dintre simbolurile naționale ale Algeriei, apărând chiar în emblema ţării. De asemenea, este cea mai populară amuletă. Uneori se leagă de Khamsa alte cinci amulete (stele, cârlige, cercuri) la părul copiilor, şorţurile negre ale femeilor sau la turbane.