Bratara Talisman Hamsa Cuore

Bratara Talisman Hamsa Cuore – protectie, antideochi, abundentă, noroc, dragoste, relatii trainice, iubire, fericire, compasiune, vitalitate, fertilitate, prosperitate, sănătate.

Materiale: Amuleta Hamsa, inchizatoare Toggle Inima, piele eco, accesorii metalice.

Cod: 78TH

Pentru comenzi accesati datele de contact.

 Hamsa

Ĥamsa arabă (خمسة‎) este un simbol folosit in producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o cunosc drept “mâna Fatimei”, iar creștinii drept “Mâna Fecioarei Maria“. Ca amuletă, este folosită, de cele mai multe ori, ca protecție împotriva deochiului. Numele ei provine de la cifra cinci (خمسة – inseamna cinci in arabă).

Cel puțin în forma ei clasică, Hamsa reunește simbolistica cifrei cinci, a ochiului și pe cea a mâinii, toate trei fiind simboluri universale, considerate ca având o anumită putere în ceea ce privește protecția (mai ales împotriva deochiului). Motivul reuniunii de simboluri folosite pentru scopuri asemănătorare este acela de a spori puterea amuletei, mai ales că nu există o tradiție care în ceea ce privește materialul din care ar trebui confecționată pentru a proteja mai bine sau al momentului zilei în care ar trebui realizată (ca la runele antice). În lipsa acestor metode ritualice de a spori puterea, tradiția adaugă din ce în ce mai multe simboluri pe “mâna Fatimei”, pasaje din Coran, reprezentări florale sau animale, cu scop nu numai estetic dar și de a spori capacitatea defensivă.

Cifra cinci apare multe culturi ca un simbol al echilibrului și al uniunii, fie că reprezintă îsoțirea principiului ceresc cu cel pământesc al mamei ca la hierogami ,totalitatea celor cinci simțuri și forme sensibile ale materiei sau ordinea și perfecțiunea universului: două axe, una verticală și una orizontală, trecând prin același centru. Cifra cinci este, prin exelență, un simbol al echilibrului. Reprezentând o stare de stabilitate, cifra cinci apără împotriva fluxului de energii negative ca aceea ce cauzează deochiul. Din moment ce energiile unei persoane sunt în armonie este greu ca deochiul să gasească un punct slab în care să cauzeze stricăciune. Chevalier consideră că “pentru a alunga deochiul, se întind cele cinci degete ale mâinii drepte și se rostește: ‘Cinci în ochiul tău” sau “Cinci pe ochiul tău”(…) Astfel cifra cinci a devenit un farmec prin sine însăși.”

Pentru Islam, cifra cinci este o cifră a integralității ritualurilor, a cercurilor complete: “În Islam, unde i se manifestă o adevărata predilecție, cinci este o cifră fastă: pentagrama celor cinci simțuri și a căsătoriei. Cinci este numărul orelor de rugăciune, al bunurilor hărăzite dijmei, al elementelor din hajj (și al zilelor petrecute pe Arafat), al felurilor de post, al motivelor pentru care se face abluțiunea, al dispenselor pentru ziua de vineri. Tot aici întâlnim cea de-a cincea parte din comori sau din pradă, cele cinci generații necesare răzbunării tribale, cele cinci cămile pentru diya, cele cinci takbir sau formule de rugăciune: Mare este Allah!, cei cinci martori ai Mubahalei (pactul), cele cinci chei coranice ale misterului (Coran 6, 59; 31, 34), precum și cele cinci degete ale mîinii Fatimei”.

Simbolistica mâinii, afară de schimbarea statutului (căsătorie), luare în posesie și putere, este asociată cu cifra cinci și cu ochiul. Ea are capacitatea de a opri răul, acționând ca un scut. Probabil simbolismul gestului de a întinde mâna în fața cuiva care pare a transmite invidie sau alte gesturi rituale efectuate cu mainile, provin din impulsuri naturale de apărare, transpuse în plan spiritual. În alte culturi, mâna nu rămâne exclusiv un instrument de apărare, este instrumentul cu care acționează zeii și cu care se fac sacrificii în numele lor. Astfel simbolul mâinii devine prin excelență semn de divinitate sau intervenție divină. “Palma cu degetele întinse – și adeseori cu degetul mare în sus – este frecvent reprezentată în America Centrală precolumbiană, atât pe basoreliefuri cât și în glibtică. Primul ei înțeles, numeric, este 5. Ea este simbolul zeului zilei a cincea. Acest zeu este, însa htonian, de aceea, mâna devine, în arta mexicană, un simbol al morții. Într-adevăr, o găsim alături de capete de mort, de inimi, de picioare sângerânde, alături de scorpion, de cuțitul sacrificial cu tăiș de obsidian sau de cremene. În limba yucatec, acest cuțit este numit ‘mâna zeului’”. În ceea ce privește legătura ei cu ochiul, asemănarea se datorează faptului că amândouă ajută la peceperea obiectelor înconjurătoare. Simțul pipăitului devine mai intens la orbi, mâinile devenind cel mai de nădejde mijlocitor între ei și lume. De asemenea, se poate face o legătură între ochiul interior (conștiință, talent artistic, viziune) și creație literară scrisă de mână. “Mâna este comparată cu ochiul: mâna vede”,consideră Chevalier, care observă faptul că psihanaliștii asociază mâinilor văzute în vis aceeași explicație ca și ochilor.

Mana Fatimei este o amuletă foarte populară în întregul Orient Mijlociu și Africa de Nord , frecvent utilizată în bijuterii, materiale și draperii, ilustrând mâna dreaptă deschisă, o imagine recunoscută la nivel mondial și folosită ca simbol de protecție  împotriva energiilor negative, pentru abundenţă, fertilitate, prosperitate, noroc şi sănătate. De asemenea oferă şi protecţie împotriva deochiului.

Simbolul mâinii talisman precede iudaismul, creștinismul și islamismul. Islamiştii o atribuie Fatimei, numind-o astfel după fiica lui Mohamed – Fatima Zahra. Creștinii o atribuie Fecioarei Maria iar evreii lui Miriam, în amintirea surorii lui Moise și Aaron.

Mâna ( Khamsa ) este reprezentată  în special prin mâna dreaptă deschisă şi a fost una dintre cele mai comune componente ale bijuteriilor din aur și argint, considerată o bijuterie tradiţională din punct de vedere istoric. Khamsa a fost cel mai frecvent sculptată în piatră, argint, aur sau metal datorită simbolisticii sale deloc de neglijat: puritatea şi proprietatile magice.

Pictată în roşu pe uşile caselor simbolizează sacrificarea unor animale – uneori simbolul se picta chiar cu sângele animalelor sacrificate. Mâna Fatimei se agăţa deasupra uşii de la camera femeii care trebuia să nască pentru a avea o naştere uşoară iar pruncul să fie norocos dar şi deasupra uşii de la intrare pentru a proteja casa de incendii. Se spune că mâna Fatimei cu degetele desfăcute alunga spiritele răului iar cea cu degetele închise aducea norocul.

Datorită importanței sale atât în cultura ​​arabă cât și în cea berberă,hamsareprezintăunuldintre simbolurile naționale ale Algeriei, apărând chiar în emblemaţării. De asemenea, este cea mai populară amuletă. Uneori se leagă de Khamsa alte cinci amulete (stele, cârlige, cercuri)  la părul copiilor, şorţurile negre ale femeilor sau la turbane. 

Purtatorul Khamsei se va bucura de abundentă, noroc, vitalitate, va fi favorizat de astre şi de energiile benefice ale Universului.  Talismanul acesta este considerat a fi cel mai norocos din toate câte se cunosc şi e recomandabil să fie purtat sub formă de brăţară.  Mâna Fatimei are un efect deosebit de puternic asupra purtătorului mai ales atunci când acesta se află la o răscruce în viată. Mâna Fatimei va adaposti purtătorulde obstacole, certuri siadversitate, ajutându-l să-şi schimbe destinul într-un sens pozitiv.

 

INIMA

Magicienii si alchimistii foloseau simbolurile inimii in incantatii si farmece de dragoste sau in ritualuri de intarire a unei relatii de cuplu.

Inima a fost recunoscuta, de mult timp, in numeroase culturi, ca un simbol al iubirii, fericirii, compasiunii si caritatii.

De asemenea, emblema a adevarului , “Inima sacra” a lui Iisus constituie unul din punctele majore de referinta ale bisericii romano-catolice , ca simbol al iubirii Domnului.

Din punct de vedere grafic , simbolul inimii este reprezentarea unui triunghi intors sau a unui triunghi cu varful in jos, o imagine metaforica a unui vas in care este turnata sau prin care este transmisa dragostea.
Triunghiul cu un unghi in partea inferioara este si un simbol ezoteric al feminitatii divine, sau al puterii feminine, in general (multi au aflat lucrul acesta din “Codul lui DaVinci).

Un astfel de triunghi este punctul central Muladhara, sau chakra radacinii, semnificandradacina izvorului puterii primare sau fortei sexuale. In punctul inferior al triunghiului este declansata scanteia care aduce caldura intensa celelorlalte chackre ale sirei spinarii. Imagini ale triunghiului intors pot fi regasite in chackrele dinplexul solar (Manipura), inima (Anahata), gat (Vishudha) si al treilea ochi (Ajna).

Triunghiul cu un unghi in jos reprezinta totodata elementul “apa“. Din punct de vedere ezoteric, apa simbolizeaza:
-intuitia
-miscarea
-emotia
-perceptia fizica
-tranzitia catre alte valori spirituale (corectat/editat – Sursa: Diane.ro)

Inima. Un simbol cu o existențã durabilã, desemnând nucleul emotional, moral, intelectual sau spiritual al ființei umane. Se credea la modul cel mai concret cã aici sãlãşluieşte sufletul; acum sensul este mai mult metaforic. Numeroase texte religioase îi atribuie o semnificație misticã cu totul specialã, o aurã divinã. În folclorul european tradițional, simbolul este stilizat, roşul înglobând pasiunea şi emoția intensã. Sursa simbolului este incertã, o explicație plauzibilã fiind asemãnarea cu frunza de iederã, cu sãmânța planteisilphium, utilizatã în vechime drept contraceptiv, sau cu anumite caracteristici ale organelor genitale feminine, sau cu forma gâtului lebedelor în dansul de împerechere.

Frunzele ilustrate de olari pe ceramicã au evoluat în inima roşie de pe cãrțile de joc. Simbolul botanic regãsit în arta greco-romanã sugera iubirea fizicã şi non-fizicã şi s-a transformat în cel pe care îl ştim astazi sub influența literaturii medievale de curte. Pe vasele de lut cretane şi pe pereții palatelor minoice apar frunze şi flori în formã de inimã, ornamentații preluate de ahei. În multe cazuri chiar şi strugurii sunt astfel reprezentați. Decorația este un precedent al metamorfozei în simbolismul viței de vie, identificatã cu Iisus.

Pe stelele şi pietrele funerare frunza (îndeosebi cea de iederã) ajunge sã fie asociatã cu iubirea eternă. Ilustratorii din mãnãstiri ataşeazã arborilor vieții frunze în formã de inimã. Deja în secolele 12-13 inima apara coloratã în roşu şi în scene erotice. Simbolul se secularizeazã, fiind destul de întâlnit şi în heraldicã sau ca filigran. Inima roşie este inclusã în jocul de cãrți odatã cu standardizarea de la finele secolului al 15-lea. În Renaştere şi epoca barocã,inima roşie pe blazon ajunge sã însemne loialitate şi curaj veşnic.

Primele reprezentãri medicale ale inimii o înfãțişau în formã de piramidã sau con, influențate de descrierile şcolii hippocratice sau ale lui Galenus. Abia prin secolele 13-16 se generalizeazã frunza de iederã. Anatomiştii medievali s-au orientat mai degrabã dupã ilustrațiile artiştilor monastici, care o portretizau ca frunzã întoarsã, cu vârful spre stânga şi nervurile simbolizând arborele arterial. Poate cã zidarii normanzi care i-au fãcut mormântul lui Heinrich al VI-lea de Hohenstaufen se gândeau la inimã, urmând exemplul roman, atunci când au creat misteriosul simbol cu patru crestãturi (ventricule?) şi peduncul (capãtul vaselor de sânge?). Comparatã cu desenele timpurii ale lui da Vinci, imaginea devine fascinantã. La fel de fascinant este şi inelul cu inima ținutã de mâna divinã,ornament care simbolizeazã dragostea eternala, aşa-zisa corona vitae, simbol preluat din lumea romanã de cãtre simbolica medievalã.

Inima, sediul intelectului si sentimentelor

Inima are în principiu simbolismul centrului. Un centru mai întâi al intelectului şi al intuiției, şi apoi al afectelor şi sentimentelor. Dar oricum, civilizațiile tradiționale nu exclud posibilitatea cunoaşterii obiective prinafectivitate. Asigurând circulația sângelui, inima este în egalã mãsurãsediul intelectului şi al afectelor.

În India, inima reprezintã locuința lui Brahma;în islam,tronul lui Dumnezeu;în creştinism,împãrãția lui Dumnezeu, toate aceste conotații încadrându-se în schema de referințã a unei stãri primordiale, în care divinitatea se manifesta în individ. Angelus Silesius spune de pildã cã inima îl poate conține în întregime pe Dumnezeu, iar Clement dinAlexandria cã Dumnezeu este inimã a inimilor. Sãlaş al spiritului îl considerã şi China anticã.

Chinezii îi atribuiau ca element corespondent pãmântul, dar şi focul, în haul ei luând naştere intuiția, percepția înaltã, prin intermediul ochiului inimii. Inima are funcția de a guverna, de a stãpâni respirația, aflatã în strânsã relație cu ritmul cardiac.

În Taoism, rãsuflarea este luminã. Spiritul se concentreazã între sprâncene, acolo unde în viziunea yoghinã se aflã ajna-chakra, deci yoga acolo transferã funcția inimii.

Un rol fundamental joacã inima în religia egipteanã, unde este reprezentatã ca un vas. Triunghiul rãsturnat, o figurare a cupei (cu trimitere şi la Sfântul Graal), simbolizeazã şi inima, cupa care conține bãutura nemuririi.Inima este centrul vieții, al inteligentei, al vointei. Zeul Ptah înainte sã materializeze lumea prin cuvânt a gândit-o cu inima. Inima este cea pusã pe unul dintre talgerele balanței dupã moarte, singurul organ lãsat în mumie la locul sãu (simbolic, ca scarabeu). Scarabeul inimii, o amuletã esențialã, poartã gravatã formula care împiedicã inima sã depunã mãrturie împotriva celui decedat. Inima este cea care îndeamnã la acțiunea pozitivã, cea prin care se vãdeşte prezența divinã.

Primul organ care se naste si primul care moare

În lumea greacã, inima nu are o semnificație anume, singura legendã convingãtoare din punctul de vedere al imaginii sale de principiul vital este cea în care Zeus consumã inima încã bãtând a lui Zagreus, fiul devorat de titani, zãmislindu-l pe Dionysos.

În lumea celticã, meritã sã remarcãm o similitudine semantic: centru în gallicã este craidd, inimã în francezã este Coeur. Rãdãcina indo-europeanã krd este cea din care se vor dezvolta cuvintele pentru inimã în latinã, greacã, germanã, slavã etc.

Tradiția biblicã asociazã inima cu omul interior, viața sa afectivã dar şi inteligența. Aici se aflã şi principiul rãului, ea riscând mereu pervertirea. Ea este primul organ care se naşte şi primul care moare. Din toatã inima înseamnã pânã la ultima suflare. În Biblie, utilizarea cuvântului este mai mult metaforicã, exprimând mai ales memoria şi imaginația, dar şi vigilența. Inima gândeşte, decide, face proiecte.

În Islam, simbolismul este extins la contemplare şi spiritualitate în sensul în care prin oscilațiile sale înglobeazã expansiunea şi contracția universal, deci şi potențialul unui om.

Este conştiințã. În doctrina sufitã, când Coranul vorbeşte de spiritul divin insuflat lui Adam se referã la inimã. Luminã veşnicã, chintesența fãpturilor, pentru ca prin ea Dumnezeu sã poatã contempla omul.Scânteia divinã de care vorbea şi maestrul Eckhart. În misterul acestui punct intim are loc întâlnirea cu spiritual în dublul sãu aspect, de cunoaştere şi fiintare. Nicio teofanie nu are valoare mai mare decât cea produsã prin inima iubitoare.

Tirmidhi (secolul al IX-lea), în teoria sa asupra ştiinței inimilor, precizeazã cãqalb (inimã) desemneazã şi organul fizic şi pe cel al gândirii. În inimã stau ascunse gândurile cele mai autentice, conform psihologiei musulmane. Inima, memoria, gândul, afectul, sunt unul şi acelaşi lucru şi la caraibii din Venezuela sau la populația tucano din Amazon. Indienii pueblo din Arizona considerã cã naşterea se petrece datoritã sângelui din inima femeii. Din pãcate, aura profund spiritualã a inimii a suferit o mutație în lumea modernã care i-a amplificat simbolisitica de dragoste profanã. Pictograma care înglobeazã o întreagã pleiadã de emoții s-a redus la ideea de sediu al sentimentelor, pierzându-se din vedere concepția anticã ce o valorificã drept pocalul suprem al conştiinței, principiul creator. (corectat/editat – Sursa: Historia.ro)